Regele Mihai și-a revenit în urmă cu patru zile după criza pe care a avut-o și care a fost, potrivit Principesei Margareta, cea mai gravă de până acum. Căderea fizică de săptămâna trecută, anunțată de Casa Regală a României a îngrijorat toți membrii familiei, dar se pare că regele este puternic și a reușit să-și revină.

Potrivit surselor cu care a vorbit corespondentul TVR, Regele Mihai este conștient în cea mai mare parte a timpului, liniștit, recunoaște persoane și pune întrebări.

De altfel, la o zi după ce și-a revenit a conștientizat că ceva nu a fost în regulă, deoarece era atât de multă lume în jurul său.

Informațiile au fost furnizate duminică seara, când Principesa moștenitoare a ieșit din reședința privată a Regelui, din Aubonne. Ea a refuzat să facă declarații de presă, spunând că nu vrea ca Regele să fie filmat în suferință.

În prezent, Regele Mihai se află încă sub supravegherea medicilor elvețieni și este îngrijit de trei infirmiere și un terapeut. Datorită tratamentului care i-a fost administrat, reușește să doarmă noaptea și își recapătă puterea.

Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu vor mai rămâne câteva zile în Elveția, iar săptămâna aceasta, altețele lor se vor întâlni din nou cu alti doi medici.

INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”
Recomandări
INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”

Casa Regală a României a anunțat pe 5 noiembrie că starea de sănătate a Regelui Mihai s-a înrăutățit.

În aceeași zi în care Principesa Margareta a ajuns în Elveția, la reședința Regelui Mihai a avut loc un incident. Fostul principe Nicolae este acuzat că a forțat intrarea în reședința regelui Mihai și a agresat fizic și verbal trei persoane, a anunțat miercuri Casa Regală a României, într-un comunicat.

Incidentul a avut loc o oră după ce Regele Mihai primise Sfânta Împărtășanie de la trimisul IPS Mitropolitului Iosif.

Mama sa, Principesa Elena, a spus că fiul său „a dat dovadă de dispreț față de România”

De cealaltă parte, Nicolae a spus că nu înțelege „agresivitatea” cu care a fost împiedicat să-și vadă bunicul și că este „dezamăgit și profund îndurerat de încrâncenarea membrilor Casei Regale”.

Sâmbătă, avocatul lui Nicolae a anunțat că fostul principe a scăpat de acuzațiile de lovire.


Citește și: Regele Mihai se simte mai bine, anunță postul public de televiziune

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO
Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
FANATIK.RO
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Observatornews.ro
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI