„Alături de Florin Cîţu, preşedintele Iohannis poartă principala răspundere pentru această criză. În loc să aplaneze conflictul, a turnat gaz pe foc, parcă tocmai ca să se asigure de compromiterea coaliţiei. Nu doar că nu a făcut nimic pentru a aplana criza, dar a şi adâncit-o prin atacul pe care l-a pornit la adresa USR PLUS. Iar Florin Cîţu e omul său de paie. Are cineva vreo îndoială? Aceştia sunt colaboratorii care îi plac preşedintelui: oameni de paie, obedienţi până-n măduva oaselor. Iohannis are partea sa de vină şi pentru blocarea reformelor din justiţie”, spune Stelian Ion.
Potrivit acestuia, cât a fost ministru, a respectat principiul colaborării loiale între instituţii, ceea ce presupune discuţii şi cu preşedintele, nu doar cu Guvernul şi Parlamentul.
„Mi-a transmis clar că ar fi o idee bună să renunț la proiectul de desființare a SIIJ”
„La singura întâlnire de la Cotroceni pe care am avut-o cu preşedintele pe tema reformei din justiţie, pe 18 mai, acesta a ţinut să-mi transmită cât se poate de clar că ar fi o idee bună să renunţ la proiectul de desfiinţare a SIIJ, aflat la vot final în Senat, pentru că ar fi avut o „strategie mai bună”: să desfiinţăm secţia abia odată cu adoptarea celor trei legi ale justiţiei. Nu exista niciun argument convingător pentru o astfel de „strategie”. Tot ceea ce a făcut de atunci a fost exact în direcţia tergiversării deciziei privind desfiinţarea SIIJ. S-a văzut acest lucru inclusiv în răzgândirea lui Florin Cîţu faţă de proiectul pe care l-a aprobat în Guvern şi care a fost validat de Comisia de la Veneţia”, declară fostul ministru.
Nici cu procedura de numire a procurorilor de rang înalt cu avizul conform al Secţiei pentru procurori a CSM preşedintele nu a fost de acord, adaugă fostul ministru, deşi aceasta este în conformitate cu recomandările GRECO şi cu raportul MCV şi a fost trecută în programul de guvernare.
„Chiar a ieşit public şi m-a criticat pentru această propunere. La Cotroceni, discuţiile pe care le-am purtat cu consiliera sa au fost total neproductive. Se dorea orice altceva numai să nu intervină un element exterior factorului politic în mecanismul decizional (ministru al Justiţiei – preşedinte). Am venit cu variante alternative, dar li se găsea tuturor câte un nod în papură. Adevărul este că domnul preşedinte vrea numiri exclusiv politice pentru a se asigura că între politicieni nu interferează un factor extern, perturbator… Am sperat până în ultima clipă că preşedintele Iohannis va renunţa la aceste strategii neinspirate. S-a ales praful până acum de capitolul Justiţie din programul de guvernare şi din cauza poziţiilor preşedintelui.”, precizează Ion.
Criza guvernamentală s-a declanșat miercurea trecută, după ce premierul Florin Cîțu care l-a demis pe ministrul justiției, Stelian Ion, pe care l-a acuzat de „un șantaj” după ce a refuzat să avizeze Programul național de investiții Anghel Saligny.
În replică, USR-PLUS i-a retras sprijinul politic premierului și i-a cerut demisia. Vinera trecută, formațiunea a depus moțiune de cenzură cu sprijinul parlamentarilor AUR.
Moțiunea de cenzură depusă de AUR și USR PLUS va fi citită azi în Parlament.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8139b25de528128dcc1c2e2526badcd1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_dee564f21cf5c0c6ad0a167af1e29da9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e4caa10817c4befcaf1b1e9b56defdfb.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2f18cf21fcef8fd25b63ebda9db85a21.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_05b24addcb7f84283b673a5a4241440b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1cf4c3a8dd837b9ef4c9ba75cd7eef98.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_038474215b212ead7b6c8efa313aa779.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_e827713e10749877b8852524f3f81180.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_04cd7ade2ed0f1e06ef2d88f08e1d945.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_766f81023836f092226d7310d516af16.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_79d9cceff6bff4c16010f12fc0fb54eb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_0bbb15da7b912b57c82249a20cbc60d1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_547915606e8d100ec7d3708aba4e36ac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_206a28b432bcace57d371b4b093b0255.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_e71cc632877fb4dc8193facbffd345db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_dccd5ea9728157669a3b85d6c82b5e1f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_11b29a169aba08cdc6b2d6ae598cdace.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_95461d71eeceeca2e83a20ce4bf9cd86.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_38da94eac34ff28740a7983a44b7eb52.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_137d52c021a1afdd19db12ed48fcdbcf.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_df9b7ca40530066daea74f0656759448.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c70e9cb76dcb30539f03ad6f1595f216.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/dominic-fritz-noul-presedinte-usr-foto-cristian-otopeanu-e1749923679202.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-dupa-decizia-ccr-care-il-poate-lasa-pe-dominic-fritz-fara-mandatul-de-primar-in-timisoara-e1787066159959.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_1fe411ed608c612715013a64075e3358.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_cabfa7ce8e91f0e376659085bd396e31.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/florian-munteanu-elicopter-litoral-romania-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/theo-rose-vocea-romaniei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8f54067f7ecf7da3a45c604d24f02228.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f3e9266c20ceaa17549ea7f03ab181bc.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_785f90f860d26440be3a31cc6d691344.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-29-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/budapesta-dunare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/08/sfantul-alexandru-mesaje-si-urari.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sneakers-versatili-care-merg-si-la-costum-si-la-blugi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/08/ce-nume-se-serbeaza-de-sfantul-alexandru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-face-frigiderul-gheata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-se-simte-mirosul-de-mancare-de-la-vecini-in-apartamentul-tau.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-se-congeleaza-dovleceii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/brindusa-armanca-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ilie-bolojan--gov-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gabriela-voicu-secarea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/romatsa-sediu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-catre-un-jurnalist-care-l-a-intrebat-cat-se-mai-fereste-sa-propuna-un-premier-daca-va-propun-pe-dumneavoastra-ajungem-undeva-e1784217629299.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/comisia-europeana-shutterstock1099874891-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ilie-bolojan-calin-georgescu--sursa-foto-gov-ro-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan11--foto-facebook-copy-scaled.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.