Tatăl lui Bogdan Gigină, reacție în lacrimi după achitarea lui Gabriel Oprea: „Sunt dezamăgit profund, e cea mai mare nedreptate. N-am crezut vreodată asta”
1. In penal probele sunt depuse de Parchet si e doar treaba acestuia sa demonstreze ca o persoana pusa sub acuzare si trimisa in judecata este si vinovata.
De data asta, chiar mi se pare ca este o solutie corecta! Nu poti fi cu 2 masini in spatele motociclistului, dar sa te faci vinovat de ucidere din culpa. Pur si simplu nu erau intrunite elementele constititive ale infractiunii.
Ei nu mă innebuni. Chiar daca îi dispui șefului agentului să dispună la rândul lui
acestuia mărirea nejustificata în raport cu condițiile meteo a vitezei de deplasare a coloanei? Confuzezi elementele constitutive cu tipul intenției
Nici daca ai fi neam cu Oprea nu ai putea sa scrii o asemenea ineptie!Daca nu facea abuz in serviciu si folosea ilegal o coloana oficiala menita doar pentru presedintele de stat si prim-ministru, nu se ajungea la acest accident!Nu ai vazut ca a folosit de 3 ori mai mult decat presedintele tarii acest serviciu desi nu avea autoritatea sa o faca? Macar pentru abuz in serviciu trebuia condamnat!
Cei mai multi dintre voi va exprimati ca profani, dintr un sentiment de revolta si frustrare cetateneasca. Dar este evident ca , sub aspect juridic, adica singurul aspect care conteaza in speta, nu aveti dreptate. Pe scurt, Oprea poate fi acuzat de abuz in serviciu pt utilizarea fara drept a unui serviciu public, dar asta nu se confunda cu infractiunea de ucidere din culpa. Sunt fapte diferite, cu vinovatii diferite, care au elemente de tipicitate diferita si care atrag raspundere juridica personala diferita. Bine, juristii cu patalama stiu asta. In rest, cautam vinovati in ideea, mai degraba, de dreptate sociala, ci nu juridica.
Motociclistul *** urmind traseul sa moara in gropa morti sa il oblige pe Generalu Oprea sa scoata Nepal pentru COLECTIV CRIMINALII SA SCHIMBE GUVERNU CONSPIRATIA ORDINI MONDIALE CHIAR IN ACEA SEARA MACOVEI CU SOROS AU FACUT PARTIDUL USR
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor
Apropo de profani, atenție că o coloană oficială nu e serviciu public că altfel ar fi distracție pe străzile din România. Am fi toți cu antemergator până la Mall Băneasa. Infracțiunea in cauză a fost ucidere din culpa nu abuz, aspect confirmat de procuror și judecator singurii in măsură să decidă de ce putea fi acuzat dl chelner. Așa că lăsați, nu mai faceți apologia justiției românești, se cunosc meritele ei prea bine, întrebați Comisia de la Veneția și MCV-ul care ne-a suflat în ceafă.
Apropo de profani, atenție că o coloană oficială nu e serviciu public că altfel ar fi distracție pe străzile din România. Am fi toți cu antemergator până la Mall Băneasa. Infracțiunea in cauză a fost ucidere din culpa nu abuz, aspect confirmat de procuror și judecator singurii in măsură să decidă de ce putea fi acuzat dl chelner. Așa că lăsați, nu mai faceți apologia justiției românești, se cunosc meritele ei prea bine, întrebați Comisia de la Veneția și MCV-ul care ne-a suflat în ceafă.
Tatăl lui Bogdan Gigină, reacție în lacrimi după achitarea lui Gabriel Oprea: „Sunt dezamăgit profund, e cea mai mare nedreptate. N-am crezut vreodată asta”
« Înapoi la articol
Utopie 06.03.2023, 20:15
1. In penal probele sunt depuse de Parchet si e doar treaba acestuia sa demonstreze ca o persoana pusa sub acuzare si trimisa in judecata este si vinovata. De data asta, chiar mi se pare ca este o solutie corecta! Nu poti fi cu 2 masini in spatele motociclistului, dar sa te faci vinovat de ucidere din culpa. Pur si simplu nu erau intrunite elementele constititive ale infractiunii.
TraianX 06.03.2023, 20:42
A abuzat cerand escorta fara drept legal.
robbert24 06.03.2023, 20:43
Ei nu mă innebuni. Chiar daca îi dispui șefului agentului să dispună la rândul lui acestuia mărirea nejustificata în raport cu condițiile meteo a vitezei de deplasare a coloanei? Confuzezi elementele constitutive cu tipul intenției
TraianX 06.03.2023, 20:44
A abuzat solicitand escorta desi nu avea drept legal.
NFlorin 06.03.2023, 20:57
Nici daca ai fi neam cu Oprea nu ai putea sa scrii o asemenea ineptie!Daca nu facea abuz in serviciu si folosea ilegal o coloana oficiala menita doar pentru presedintele de stat si prim-ministru, nu se ajungea la acest accident!Nu ai vazut ca a folosit de 3 ori mai mult decat presedintele tarii acest serviciu desi nu avea autoritatea sa o faca? Macar pentru abuz in serviciu trebuia condamnat!
corectorul 06.03.2023, 21:38
Cei mai multi dintre voi va exprimati ca profani, dintr un sentiment de revolta si frustrare cetateneasca. Dar este evident ca , sub aspect juridic, adica singurul aspect care conteaza in speta, nu aveti dreptate. Pe scurt, Oprea poate fi acuzat de abuz in serviciu pt utilizarea fara drept a unui serviciu public, dar asta nu se confunda cu infractiunea de ucidere din culpa. Sunt fapte diferite, cu vinovatii diferite, care au elemente de tipicitate diferita si care atrag raspundere juridica personala diferita. Bine, juristii cu patalama stiu asta. In rest, cautam vinovati in ideea, mai degraba, de dreptate sociala, ci nu juridica.
lenroc 06.03.2023, 22:29
Dreptate, când te lupți cu capii caracatiței securiste, se face cu toroipanu.
prorocu 06.03.2023, 23:35
Motociclistul *** urmind traseul sa moara in gropa morti sa il oblige pe Generalu Oprea sa scoata Nepal pentru COLECTIV CRIMINALII SA SCHIMBE GUVERNU CONSPIRATIA ORDINI MONDIALE CHIAR IN ACEA SEARA MACOVEI CU SOROS AU FACUT PARTIDUL USR
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor
robbert24 07.03.2023, 01:33
Apropo de profani, atenție că o coloană oficială nu e serviciu public că altfel ar fi distracție pe străzile din România. Am fi toți cu antemergator până la Mall Băneasa. Infracțiunea in cauză a fost ucidere din culpa nu abuz, aspect confirmat de procuror și judecator singurii in măsură să decidă de ce putea fi acuzat dl chelner. Așa că lăsați, nu mai faceți apologia justiției românești, se cunosc meritele ei prea bine, întrebați Comisia de la Veneția și MCV-ul care ne-a suflat în ceafă.
robbert24 07.03.2023, 01:39

1 2 ›
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.