Adaugă comentariuNu e nici o glumă, unul dintre primele studii puse la dispoziția publicului de către guvernul britanic a fost acela potrivit căruia virusul COVID-19 nu se ia pe hârtia de ziar. De altfel, în Marea Britanie chioșcurile de presă au fost introduse în lista domeniilor strategice, iar guvernul a devenit principalul client de publicitate al ziarelor.
În România, ziarele și difuzarea continuă să trăiască din banii cititorilor, în timp ce primăriile sau guvernul cheltuiesc, netransparent, banii pentru a încuraja siteurile și televiziunile care continuă să-i promoveze.
„Libertatea” a mers la cea mai mare tipografie de ziare din București care mai tipărește astăzi doar jumătate din publicațiile de acum o lună. Și astea la jumătate de tiraj.
Perioada aproape funebră prin care trece industria este străbătută cu un optimism încăpățânat de tipografii care privesc de sus prăpastia, dar pur și simplu mai caută o rădăcină de care să se prindă. Înfrățiți în disperarea situației, și jurnaliștii acceptă cu greu moartea printului.
“Chiar așa, o țară fără ziar nu cred că va fi”, spune managerul tipografiei, care de ani a făcut orice să supraviețuiască: producție de ambalaje și angajați din Vietnam. Tipografii cu state vechi sunt încă îmbătați de mirosul de tuș și speră într-o minune.
Tirajele ziarelor s-au înjumătățit aproape de la o zi la alta imediat după Ordonanța Militară nr. 3, care a oprit rețelele de distribuție. În ultimii 12 ani, tirajele au scăzut și de zece ori, la unele ziare. Tipografiile care umpleau tone de hârtie cu informație, până în zori, lucrează acum doar puțin până după miezul nopții. Ziarele rămân cu imaterialul online, iar tipografiile se chinuiesc să supraviețuiască.
Informația pe care o scriai astăzi primea “bun de tipar” sau “BT-ul” spre seară și apoi vedea “lumina tiparului” în creierii nopții. Dimineața ajungea la cititor. În burta aia de fiare care urlă îngrozitor și mestecă suluri de doi metri de hârtie se întâmpla ceva magic. “Lumina tiparului”.
Fiecare etapă, cu mecanicitatea ei, are ceva special. Se creează
plăcile cu fiecare pagină, apoi se ajustează vopselurile prin picurători
speciale, intră sulurile de hârtie subțire și fină, care începe să fie imprimată
cu o viteză pentru care ochiul e prea leneș. Mașina de tipar are zeci de metri
și este dispusă pe două nivele. După ce se apasă pe buton și huruitul face să
nu se mai înțeleagă om cu om, tipografii încep să urce și să coboare prin cotloanele
fierătaniei, să regleze, ajusteze, coloreze.
Îmbătați cu tuș, tipografii refuză să se gândească la
moartea presei tipărite
Mircea Soare are 28 de ani de tipografie. I-a plăcut dintotdeauna ce face și mai ales diminețile, înainte de a pleca spre casă, când ținea în mâinile înnegrite, prima informație, noutatea. Ziarele aveau tiraje de sute de mii de exemplare, astfel că tiparul trăgea din greu ore întregi ca să tipărească o singură publicație. Acum, în câteva ore, termină peste 20. Până acum o lună tipăreau 58 de publicații, acum, doar jumătate.
Trage narcotic în piept când intră în hală mirosurile de cerneală și se îmbată cu ideea că nu așa arată sfârșitul. Nu are cum. “Lucram tot în schimburi, dar erau tirajele mari, lua lumea ziarul. Acum, din păcate, s-a mai subțiat. Erau tiraje de 300.000, și un million, 200 și ceva de mii. Se muncea ca și acum, cu drag, dar… să sperăm că nu ne va afecta prea tare. Să sperăm că trecem și peste criza asta. Trebuie”, spune bărbatul.
“Să scrii, să iasă ceva din mâna ta și lumea să citească. Și să sperăm că va citi în continuare. E o meserie pe care nu toată lumea o face, dar cine o face, o face cu pasiune”, mai spune tipograful.
Dă drumul la mașini și începe programul de lucru. Hala se umple de huruit. Kilometrii de hârtie fug spre cuțitele care dau formatul ziarului. La final, ca piesele de domino, ziarele curg pe banda transportoare. La capătul procedurii industriale stă un vietnamez care marchează cu pixul fiecare publicație. A învățat în jumătate de an să scrie în română numele fiecărei publicații pe colet. Dar el nu știe o boabă de română. Doar ceva înjurături, abecedarul oricărei limbi învățate în afara școlii.
Opt vietnamezi tipăresc ziare în Afumați
În total, opt vietnamezi lucrează în schimburi în tipografie. “S-au adaptat mai bine ei cu noi, decât noi cu ei. Adică limba noastră e mai ușoară pentru ei. Sunt niște băieți extraordinari. Orice le spui înțeleg, ne înțelegem și dintr-o privire. Ne uităm la ei și știu ce au de făcut”, mai spune Mircea Soare.
Toan este unul dintre angajații veniți din Vietnam care știe puțină engleză. “Am ajuns în România și lucrez aici cam de șase luni. Tai cutiile, fac cutii. Văd că în România oamenii sunt foarte prietenoși și buni. Și clima în România este mai bună. În Vietnam sunt poate 260 de oameni cu coronavirus, la mine în zonă, doar 70”, spune bărbatul care, înainte să facă ziare în România, construia blocuri în Qatar. Vorbește zilnic cu ai lui, chiar și de două ori pe zi. Locuiește în dormitoarele fabricii din Afumați și are un contract pe doi ani.
Dacă pentru Toan lucrurile sunt aranjate pentru următorii doi ani, proiecția viitorului apropiat pentru presa tipărită este o nebuloasă. Managerul tipografiei, Marius Brecea așteaptă toamna, când publicațiile care au mai rămas pe piață vor trage o nouă linie și el va ști ce are de făcut. Între timp, a crescut producția de cutii și alte ambalaje, încearcă să pună în funcțiune și o linie de măști chirurgicale. Ca să supraviețuiască.
Comorbiditățile presei scrise
“Corona ăsta cred că ajută ziarele să se înjumătățească. Probabil ziarele naționale vor fi un lux. Cred că vor rămâne ziarele locale. Ziarele locale se descurcă altfel, au propria rețea de distribuție. Volumele au scăzut undeva la jumătate. Sunt publicații care nu au mai apărut în piață. Sunt publicații care s-au folosit de acest prilej ca să închidă. Ne-au lăsat și cu solduri. Și sunt publicații care au pus un break. Vedem cât o dura”, explică situația Marius Brecea. A lucrat dintotdeauna în presă și din 2008 și-a făcut propria tipografie. Nici nu a intrat pe piață și l-a lovit criza. Dar atunci a fost diferit.
În 2008 a fost foarte ușor. Aia a fost o criză care se anunțase cu cel puțin șase luni înainte, te așteptai. Nu știam cum va fi, dar citeam, bănuiam, luam informații de unde găseam. Acum lucrurile s-au petrecut brusc. Cam în patru zile totul s-a tăiat și a trebuit să te descurci pe loc
Marius Brecea, manager de tipografie
“Cea mai mare problemă a fost achiziția de materie primă, fiindcă multă materie primă a trebuit să o achiziționăm cu banii jos sau la un preț de trei ori transportul”, explică managerul de tipografie, care așteaptă ca guvernanții să înceapă să se gândească și la micii întreprinzători în perioada asta.
“Industria trebuie ajutată, inclusiv zona de presă. Și în Austria se subvenționează cote de hârtie la tipar, multe contracte sunt în trei, cu statul, și se subvenționează consumul de hârtie. Ar trebui făcut ceva. Chiar așa, o țară fără ziar nu cred că va fi. Dar, acum…”, spune bărbatul.
Nu doar că tipărește ziare, dar este și un consumator de presă cu ochiul format. La bolnavii cronici care se infectează cu coronavirus, cauza decesului este COVID-19. În cazul presei, deși avea tot felul de alte boli grave, tot coronavirusul va fi de vină.
Una dintre comorbiditățile presei este lipsa de calitate, crede managerul: “Eu cred că și presa are o vină. Câtă presă de calitate găsiți în online? Un titlu de ăla lung în care ți-a spus și conținutul. Dacă faci presă documentată trebuie să plătești și ca să plătești persoana respectivă trebuie să ai un business. Câte site-uri au investigații?”.
La ora 10 seara, ziarul Libertatea era deja tipărit, în peste 20.000 de exemplare. În octombrie-decembrie 2019, Libertatea avea peste 40.000 de numere într-o zi. În 2014, 65.000, iar în 2009 195.000.
Mircea Soare ajustează culoarea și claritatea literelor, la un banc de lucru. Când termină de comparat culorile, mototolește ziarul în mână, să-l arunce. Eu caut repede să i-l iau din mână și să văd care sunt titlurile alese în acea zi de colegii mei. El aruncă ziarul boț într-un coș mare cu rebuturi și smulge un alt număr direct de pe banda transportoare să mi-l dea. E încă fierbinte și de pe hârtie se ia tușul. Parte din reportajele care sunt pe hârtie la ora 10 seara au apărut deja în online. Așa că nu mai citesc la prima mână.
Dar hârtia are forță și hârtia îți cere timp. Pe care noi pare că nu-l mai avem.