Povestea negustorului de artă care se duce zilnic la magazin, chiar dacă nu are clienți: “Am lumea mea aici, vorbesc cu artiștii, cu Băncilă, cu Pacea”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Iulian Preda merge la magazinul său de “antichități, artă, curiozități” din zona Pieței 1 Mai, în fiecare zi, chiar dacă nu-i mai calcă pragul clienții din cauza pandemiei. Bărbatul, care se autointitulează “Chaplin de România”, nu se poate desprinde de lumea plină de metaforă și poveste a picturii. Stă cu orele prin magazinul-muzeu sau chiar în prag, ca o statuie, așteptând momentul în care va putea să-și scoată din nou jobenul înaintea clienților.
Cuprins:
Soarele după-amiezei mângâie peisajele de pe pânzele întinse în fața magazinului. Strada Clucerului tace. La cerdacul unei case stă un bărbat cu un joben pe cap, baston și costum negru. Dacă n-ar mai scârțâi din când în când roțile bicicletelor grăbiților curieri de mâncare, ai zice că te-ai teleportat cu un secol în urmă. Și dacă bărbatul nu ar purta o mască de protecție pe față, ai jura că pandemia n-a trecut pe aici și că e doar o leneșă zi de duminică.
Singurul muzeu deschis pe timp de pandemie
Iulian Preda a stat doar două zile acasă de când au intrat în vigoare restricțiile coronavirusului. Apoi o ață invizibilă l-a chemat înapoi la magazinul său de “antichități artă curiozități”. “Micul meu muzeu!”, îl descrie bărbatul de 50 de ani, care de o viață colecționează și vinde artă.
De o lună nu mai are clienți. Obiectele sale sunt și online, dar el se hrănea din relația cu clientul care venea în magazin. Îi lipsesc iubitorii de artă, cei care veneau ca hipnotizați o dată, de două ori, de o mie de ori și dădeau târcoale unui tablou până când plecau cu el sub braț, acasă.
“Eu m-am rugat la Dumnezeu să nu închid magazinul. E aici Dumnezeu!”, și scoate din buzunar o cruciuliță mică de lemn sculptat. “M-a costat 10 lei, dar pentru mine are valoare de milioane. Eu nu vreau să stau acasă. Am stat două zile și am înnebunit”, spune Iulian Preda.
Eu am lumea mea aici, eu vorbesc cu artiștii. Am Băncilă acolo, am un Pacea aici! Acasă cu cine să vorbesc? Iulian Preda, negustor de artă
Bărbatul e cu tablourile sale, cu sculpturile, mobilierul și sertarele pline de mici nimicuri care au valorat atât pentru sufletul cuiva. Privirile unor oameni care au trăit acum sute de ani îl urmăresc din rame și el se pierde pe coridorul magazinului. A început să vândă artă în anii ’90, dar magazinul l-a deschis acum 12 ani. “Aici când intru, mă ia o căldură, când bag cheia în ușă. Și simt că spiritele lor sunt prezente aici pe undeva. Profesorul Parghel (n.r. - pictorul Virgiliu Parghel) care vine pe aici spune același lucru: în atelier când sunt singur și lucrez coboară vechii maeștri și discut cu ei. Îi dau idei”, spune omul care nu știe ce-i aia singurătate.
Arta, o investiție pe timp de pandemie
Vindea vinuri în magazinul de la parter, al unui român de origine greacă. “Domnul Stavros, văzând că sunt pasionat de artă, m-a întrebat dacă nu am niște desene să le pun pe perete aici. Eu mereu am avut tablouri acasă. Ia pune tu pe peretele ăsta. A venit cu un buzunar de cuie, cu ciocanul. Acum batem primul cui: acesta va fi viitorul tău”, își amintește cu nostalgie.
Iulian Preda știe că imediat după ce restricțiile se vor ridica, vor veni mulți la el să-și vândă în regim de consignație obiectele de valoare de prin casă. Apoi, cei care au bani pot investi în artă în această perioadă, doar că trebuie să știe că “știi când cumperi, nu știi când vinzi”.
Iulian Preda e încăpățânat în optimismul lui. “În ziua de astăzi trebuie să ai extrem de multă răbdare, optimism și să nu încetezi vreodată să-ți neglijezi obiectul de activitate. Și să înveți tot timpul, și de la ăla mic care habar n-are cum îl cheamă, care poate îți dă o idee. Ideea plasată în altă parte, vine cu scânteie de la Ierusalim și pac!, îți aduce orice pe lume”, spune colecționarul.
Acum e un deșert cu criza asta și vine o dată o picătură de apă și picătura aia te hrănește și faci un lac. Cine este optimist, rezistă. N-are cum să nu reziste. Cine nu e optimist, se omoară singur Iulian Preda, colecționar de artă
Îi place să înveselească lumea
Crede că umorul o să-l țină sănătos în perioada asta. “Eu poate am luat virusul de la cineva, dar nu-mi pasă. Merg înainte și mănânc sănătos. 80% din alimentația mea este formată din legume și fructe. Alimentația e viața omului. Cum se zicea la țară: omul își sapă groapa cu gura, pentru că mănâncă prostii și mult. Hai să mâncăm puțin și ce trebuie și ne simțim bine”, dă un sfat înainte de Paște, când românul exagerează cu mâncatul.
E păcat că nu poți vedea cu adevărat chipul negustorului Iulian Preda, fiindcă poartă mască de protecție să se protejeze de coronavirus. El reușește însă, cu vocea sa veselă, să suplinească această îngrădire. Râde mult. Poate de asta și simte că i se potrivește porecla “Chaplin de România”. “Am văzut într-o zi un om pe stradă. Era așa de trist, încât am zis că trebuie să fac ceva. Aveam jobenul și bastonul și am început să fac în fel și chip. Până când omul a început să râdă de-a binelea”, povestește bărbatul.
Rămâne pe cerdacul de lemn de la etaj, ca o fantasmă din alt timp. Privește cartierul 1 Mai și probabil continuă să vorbească, în mintea sa, cu prietenii lui pictori și sculptori. La plecare, își scoate masca, ca să ne putem recunoaște pe stradă și după pandemie: “Vă mulțumesc și vă mai aștept!”
