Eva Măruță, mai talentată decât Andra? „Cred că toți copiii își depășesc părinții”

 1 comentariu
Eva și Andra Măruță

Din 2011 încoace, Andra este nelipsită de la masa juriului emisiunii „Românii au talent”, iar cel de-al 13-lea sezon se dovedește a fi unul magic. Căci artista trăiește cu emoție fiecare moment de pe scenă, mai ales că în sală se află, de multe ori, și familia sa. Cât despre talentul din familie, așchia nu sare departe de trunchi, prin urmare Eva Măruță (7 ani) are toate șansele să-și depășească mama!

De 13 sezoane, fără nicio întrerupere, la „Românii au talent”. Ce are acest format atât de special față de celelalte în care ai mai fost implicată?

Ingredientele acestui spectacol atât de iubit sunt, categoric, concurenții talentați care vin pregătiți să dea totul pe scenă, și o echipă de producție de nota 10, de la regizor – Adrian Batista, până la reporteri, operatori, toți sunt foarte buni și dedicați. Știu de la cei din public că și noi, membrii juriului, suntem apreciați pentru că aducem fiecare ceva în plus prin reacțiile noastre și chimia dintre noi.

Și care au fost cele mai magice momente din sezonul actual, cel cu numărul 13?

Avem un sezon plin de surprize, așa cum deja se vede din edițiile care au fost difuzate. Am avut plăcerea de a avea pe scenă concurenți veniți de departe, din alte țări și chiar de pe alte continente, care au ridicat sala în picioare și ne-au lăsat mască! Eu am apreciat în mod special un grup de copii cu o poveste deosebită: veniseră din Ucraina. Am și dat Golden Buzz pentru talent și emoție!

Și restul familiei participă la filmări. Cât de mult te influențează Cătălin, David și Eva când apeși butonul auriu? Îi auzi din public?

Cătălin, Eva și David au venit la filmări de câte ori au putut și au fost foarte implicați. Reacționează la numere, stau în spatele meu în public și îmi „suflă” că le place, să dau „DA” sau Golden Buzz. Anul ăsta nu au prins niciun Golden Buzz la înregistrări… În general, suntem pe aceeași lungime de undă și când lor la place, și eu sunt încântată, iar dacă un număr nu este destul de spectaculos, la fel, nu suntem niciunul impresionați.

Și fiica ta, Eva, este o fetiță foarte talentată. Crezi că te depășește?

Cred că toți copiii își depășesc părinții, cel puțin într-o privință, mai ales dacă sunt lăsați să exploreze și să își dezvolte talentele și abilitățile. Eva și David au dat semne de mici că au înclinații artistice. David cântă la chitară acum, Eva cântă și dansează. Vom vedea dacă, în timp, rămân interesați de aceste domenii sau rămân hobby-uri, pe lângă altele. Cred că în funcție de asta pot face performanță sau nu: trebuie să își dorească cu adevărat să fie buni la ceva anume și să muncească mult în acea direcție.

Cum gestionezi micile gelozii dintre copii? Sau între David și Eva nu există astfel de momente?

Din fericire, au crescut și nu prea simt că mai au astfel de neînțelegeri. Ei știu că sunt foarte iubiți, nu au niciun motiv să se simtă geloși, să fie în competiție unul cu altul. Chiar cred că vor avea o relație bună și ca adulți, că se vor sprijini unul pe altul. Așa este și normal, eu asta simt față de frații mei!

        Vezi această postare pe Instagram            O postare distribuită de Andra (@andra) 

Voi patru realizați multe filmulețe haioase, pe care le postați pe rețelele de socializare. Dacă s-ar face un serial TV despre voi... ce titlu ar avea? ;)

Gașca veselă. Mereu puși pe șotii. Gașca Măruță în acțiune! Suntem cu zâmbetul pe buze adesea, ce-i drept. Și ne place să ne jucăm, să ne filmăm. Citește continuarea interviului pe tvmania.ro

ARTICOL PRELUAT DE PE SITE-UL TVMANIA.RO

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    SimplyMe 15.03.2023, 16:59

    Așa ne-am săturat de familia asta... Și de Eva asta, care nu are pic de talent la nimic. Si va ajunge un adult răsfățat împins de a spate de părinții ei. Mai scutiți-ne cu astfel de specimene.

ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
MONDEN
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
11 sept.
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
11 sept.
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
POLITIC
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Traian Băsescu
11 sept.
Cum comentează Traian Băsescu sondajul care plasează AUR la 40%: „Tandemul PSD-AUR se va instala la un moment dat la putere”
Ultimele știri
11 sept.
CIA a declasificat documente referitoare la Osama bin Laden și al-Qaida, la 25 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie. Ce informații culesese spionajul american
11 sept.
Raport ONU. Rușii comit tot mai multe crime de război: femei violate și torturate, copii deportați, biserici distruse
11 sept.
O nouă atracție face furori în Grecia: turiști din toată lumea vin pe insula Atokos ca să înoate cu porcii negri
11 sept.
Prințesa Astrid a Norvegiei a murit la vârsta de 94 de ani, la două zile după funeraliile fratelui său, regele Harald V
TRENDING
11 sept.
În 1963, un avion s-a prăbușit într-un ghețar din Elveția. 63 de ani mai târziu, topirea gheții a scos la iveală rămășițele
11 sept.
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
11 sept.
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia: „Nu a încetat până când au venit doctorii”
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50000 de euro. Sursă foto Profimedia.
11 sept.
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50.000 de euro: ce a făcut persoana care a găsit banii
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
11 sept.
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
11 sept.
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
11 sept.
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
11 sept.
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
11 sept.
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
11 sept.
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate