La Pasajul Ciurel trebuie făcută traversarea Şoselei Virtuţii, iar la Metroul din Drumul Taberei (Magistrala 5) trebuie construite mai multe căi de acces la staţia Parc Drumul Taberei (fost Moghioroş).

„Acum se fac pregătiri pentru închiderea provizorie a circulaţiei tramvaielor, pentru plasarea tablierului peste Şoseaua Virtuţii. STB (Societatea de Transport București-n.r.) va trebui să mai facă o deviere de circulaţie la Parc Drumul Taberei, pentru metrou. Încearcă să le coordoneze pe amândouă, să se facă în acelaşi timp închiderea de acolo şi cu devierea circulaţiei şi oprirea de aici, pentru creşterea siguranţei, pentru a evita orice accident”, au delarat  surse din cadrul proiectului, pentru Economica.net.

Pasajul Ciurel va fi continuat cu un drum expres, construit pe malul Lacului Morii. Oprirea temporară a circulaţiei tramvaiului 41 urmează să fie aprobată în Comisia Tehnică de Circulaţie din cadrul Primăriei Bucureşti.

„Devierea de la Parc Drumul Taberei se face în 10 – 20 de zile şi circulaţia se reia pe traseul deviat. În perioada asta se plasează şi tablierul peste Virtuţii şi se fac lucrările necesare, care ar dura cam o lună. Se speră ca treaba asta să fie facută în vară, să fie terminată până la sfârşitul lui august. De comun acord, RATB şi factorii implicaţi, constructorii cu Primăria, vor hotărî exact perioada”, potrivit sursei citate.

Podul Ciurel din București urmează să intre în reparații. Află ce alte poduri peste Dâmbovița vor fi consolidate!


Citește și… Podul peste Șoseaua Virtuții e aproape gata. Gabriela Firea nu a spus ce se întâmplă cu drumul expres spre A1


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.