12 nov. 2024
Asfaltul turnat pe Bd. Independenței din Ploiești s-a crăpat în unele zone. Lucrările vor fi refăcute
12 nov. 2024
Viața din Cecenia sub regimul totalitar al lui Ramzan Kadîrov. Vălul ridicat de documentarul regizoarei Vladlena Sandu
12 nov. 2024
Cea mai mică inimă artificială din lume, creată la Iași, a fost premiată la competiția mondială HeartHackathon din Japonia
12 nov. 2024
Legăturile Rusiei cu China, Iranul şi Coreea de Nord ameninţă Europa, spune șeful NATO: „Trebuie să creştem preţul pentru Putin”
12 nov. 2024
Noul plan al SUA pentru Fâșia Gaza după război a fost prezentat Autorității Palestiniene
12 nov. 2024
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament
12 nov. 2024
Momentul în care un pompier salvează un copil de 2 ani dintr-o casă cuprinsă de flăcări
12 nov. 2024
O dronă a fost găsită pe teritoriul Republicii Moldova, după ce alte două lansate de Rusia au fost descoperite recent
12 nov. 2024
Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator
12 nov. 2024
Cine îl moștenește pe Silviu Prigoană: avea patru băieți din două căsnicii
12 nov. 2024
„Păpușa de fier” a lui Putin a difuzat la televiziunea rusă de stat fotografii explicite cu Melania Trump, imediat după ce soțul ei a câștigat alegerile din SUA
12 nov. 2024
Șofer prins conducând cu 243 km/h pe A3: „Era deja în plafonul de nori, departe de decolare”
12 nov. 2024
Angajări la SRI: „Nu vei cunoaşte faima și nu te vei putea lăuda cu reuşitele tale”
11 nov. 2024
Curtea Supremă a decis că amenda contravenţională se execută prin intermediul executorilor fiscali, nu al celor judecătorești
11 nov. 2024
Craterele misterioase apărute în urma unor explozii în Siberia, acum 10 ani, au fost în sfârșit explicate
11 nov. 2024
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: Vreme capricioasă, cu temperaturi scăzute. Se încălzește după 18 noiembrie
11 nov. 2024
Joi noapte va ninge în București, anunță meteorologii
11 nov. 2024
România importă tot mai mult și exportă mai puțin. Se cumpără tot mai multă carne
11 nov. 2024
Țările NATO împreună cheltuiesc de 10 ori mai mult pentru armată decât Rusia. Capitolul nuclear, singurul unde există paritate
11 nov. 2024
Cezar, pompierul care a plâns cu copilul de 3 ani mort în brațe, după accidentul de la Suceava: „A plecat cu tot cu o mie de visuri”
11 nov. 2024
Ploile, lapovița și ninsorile se extind. Harta zonelor lovite de codul galben de vreme rea
11 nov. 2024
Premiile MTV Europe Music: Taylor Swift, Raye şi Pet Shop Boys sunt marii câştigători la Manchester
11 nov. 2024
Rusia a cheltuit aproape 850 de milioane de euro pe spectacole și evenimente „patriotice”, de la începutul războiului din Ucraina
11 nov. 2024
La Iași a fost creată cea mai mică inimă artificială din lume pentru nou-născuți și copii
11 nov. 2024
SUA vor cheltui ajutorul de șase miliarde de dolari pentru Ucraina înainte ca Trump să vină la putere
11 nov. 2024
Mama copilului de 3 ani mort în accidentul provocat intenționat de soțul ei a văzut în direct tragedia: „Tati, tati nu mai mâna maşina”
7 nov. 2024
Acordarea burselor doar elevilor din şcolile de stat este neconstituţională, a decis CCR
7 nov. 2024
MAE a început distribuirea buletinelor de vot în străinătate, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare
7 nov. 2024
Zelenski, mesaj pentru Trump de la Budapesta: „Pacea trebuie să excludă concesii teritoriale față de Rusia”
7 nov. 2024
Analiză: Cine profită de alegerea lui Trump în România?
7 nov. 2024
O femeie din Buzău a fost sechestrată în casa fostului iubit, supărat că s-a despărțit de el
7 nov. 2024
Vedetele de la Hollywood pleacă din Statele Unite de teama lui Trump:„America este bolnavă că a fost reales”
7 nov. 2024
Spitalul Județean de Urgență Ploiești va avea un nou corp de clădire. Investiția este estimată la 250 milioane de lei
7 nov. 2024
România poate trimite Republicii Moldova energie electrică la iarnă și prin alte patru linii „mici” de 110 kV
7 nov. 2024
Cât de puternic este preşedintele american? Chiar poate lansa rachete nucleare?
7 nov. 2024
Șofer de TIR, prins de poliție când juca Monopoly în timp ce conducea pe A7, în Germania
7 nov. 2024
Cardinalul Pietro Parolin, nr. 2 al Vaticanului: „Donald Trump nu are o baghetă magică pentru a pune capăt războiului din Ucraina”
7 nov. 2024
Casa Danei Marijuana din Vama Veche a fost jefuită. Cântăreața se află în arest pentru trafic de droguri
6 nov. 2024
Trump ar putea înăspri poziția față de petrolul iranian, dar ar avea dificultăți în a opri fluxul către China, spun analiștii
6 nov. 2024
Șase copii palestinieni din Fâșia Gaza, aduși în România pentru tratament medical
6 nov. 2024
Cinci elemente-cheie în victoria istorică a lui Donald Trump. „Va considera acum că are frâu liber”, afirmă analiștii
6 nov. 2024
Kelemen Hunor, candidatul UDMR la președinția României I Portret
6 nov. 2024
Cea mai dură reacție după alegerea lui Donald Trump: „Triumful dezinformării. L-au iertat de toate minciunile pe care le-a spus”
6 nov. 2024
LIVE TEXT | Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump a câștigat. Kamala Harris l-a sunat și l-a felicitat pentru victorie
5 nov. 2024
Concert extraordinar la Oradea susținut de pianistul Thurzó Zoltán. Este singurul artist din lume cu patru recorduri mondiale
5 nov. 2024
La Ploiești se montează luminițele de Crăciun. Zonele care vor fi împodobite cu sute de țurțuri și figurine 3D
5 nov. 2024
Incendiu puternic lângă București, în Voluntari. A fost emis mesaj RO-Alert
5 nov. 2024
Regina Camilla s-a îmbolnăvit. A renunțat la toate angajamentele din aceste zile, a anunțat Palatul Buckingham
5 nov. 2024
Cea mai scumpă stațiune de schi din Europa are 108 kilometri de pârtii. Costul mediu pe care îl plătește un turist