Augustin Viziru pe stancaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Să fii tată înseamnă tot. Din momentul în care devii tată, nu mai poți să gândeșți la modul: «Eu am… Mie îmi trebuie…». Nu mai există discuții de acest fel. Lucru pe care mi l-am asumat cu mare drag și care nu mă deranjează absolut deloc. Consider că eu mi-am făcut traseul, acum este rândul Mariei. 

Am renunțat la tot, la absolut tot! Pentru fata mea renunț la tot ce există pe lumea asta. Nu există ceva care să mă poată opri din a fi aproape de ea. Eu nu gândesc niciodată înainte, ce-mi oferă viața, aia primesc. Nu mi-am făcut planuri nici în actorie, nici în tenis, nici în biliard. Nu m-am gândit niciodată că «Trebuie să fac asta și asta». Pur și simplu am reacționat la ce mi s-a oferit”, a declarat Augustin Viziru pentru revista Click.

Augustin Viziru a fost întotdeauna perceput ca „băiatul rău”, însă acum, actorul spune că a ajuns la maturitatea necesară pentru a nu mai fi ce a fost în urmă cu mulți ani.

Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”
Recomandări
Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”

„Mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns la maturitatea necesară, ca să pot să mă abțin, să nu mai fiu «băiatul rău». Lucru pe care nu puteam să-l fac în urmă cu 10 ani, recunosc. Îmi era foarte greu să mă abțin. Însă, în ziua de astăzi am ajuns să am o toleranță foarte mare și să îmi stăpânesc nervii, ceea ce mă face să fiu mândru de mine. Nu vreau să demonstrez nimănui nimic, n-am niciun orgoliu și nicio rivalitate cu absolut nimeni. Vreau doar să-mi văd de traseul meu”, a mai adăugat Augustin.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.