Imagini rare cu familia Ellei Prodan, actrița din „Iubire cu parfum de lavandă”. „Am fost în vacanță și în patru, și în doi”

Comentează

Ella Prodan, în vârstă de 42 de ani a devenit cunoscută după ce a jucat în „Divertis”. Acum, actrița se bucură să facă parte din distribuția serialului de la Antena 1, „Iubire cu parfum de lavandă”. Actrița a profitat din plin de pauza dintre sezoane pentru a-și încărca bateriile. A împărțit vara între o vacanță în familie, plină de soare și distracție, și o escapadă cu partenerul, dedicată relaxării și naturii.

Ella s-a căsătorit cu Mohamed Atta Elmanan, oficial al Ambasadei Statului Kuweit în România, în anul 2019 și au împreună doi copii. Puțini sunt cei care știu cum arată familia Ellei Prodan.

„Am fost în vacanță și în patru, și în doi. Cu copiii am ales Costa del Sol, în Spania, mult soare, apă perfectă pentru bălăceală și energie bună. Pentru vacanța în doi am mers la munte, am făcut trasee, ne-am răcorit și am dat jos paella și înghețata din concediul cu cei mici”, povestește actrița.

Spre deosebire de alte pauze de filmare, de data aceasta Ella spune că a reușit să se deconecteze complet de personajul său. „Am reușit să mă deconectez total de Claudia și să o las și pe ea să facă liniștită plajă la Podișor. Dar recunosc, abia aștept să o reîntâlnesc!”

Dacă ar exista un episod special „Claudia în vacanță”, actrița îl vede desfășurându-se pe un iaht luxos „plătit de Zamfir”, dar în locuri ferite de turiști, pentru ca și Traian să se simtă în largul lui.

În această pauză, Ella a descoperit că are nevoie de timp pentru a se relaxa cu adevărat. „Am realizat că îmi trebuie o vacanță înainte de vacanță ca să pot să mă bucur pe deplin de ea. Cred că trebuie să învăț să fiu mai blândă cu mine și să nu mai iau lucrurile atât de în serios”.

Cât despre platourile de filmare, dorul a fost prezent pe tot parcursul verii: „Îmi dă energie să filmez, mă ține în priză. Altfel, apare o neliniște care nu-mi dă pace.”

Ella Prodan revine din toamnă în rolul Claudiei în serialul original „Iubire cu parfum de lavandă”, semnat de Ruxandra Ion și produs de Dream Film Production, în exclusivitate la Antena 1 și pe AntenaPLAY cu un nou sezon. În satul Podișor, lucrurile nu vor mai fi deloc la fel, iubirile se complică, secretele ies la iveală, iar personajele sunt puse față în față cu alegeri care le pot schimba destinele. Așa că, rămâneți aproape.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Jurnalistul Patrick André de Hillerin s-a stins din viață la doar 52 de ani, în urma unui accident vascular cerebral
19:58
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
19:00
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
17:27
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
16:57
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
19:53
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:34
Siegfried Mureşan spune că are doar 170 de voturi pentru noul Guvern. De unde vrea să mai atragă restul până la 233
Ultimele știri
21:01
Neptun Deep intră mai repede în producție decât era preconizat. Când vor fi extrase primele gaze din Marea Neagră
Analiză
20:54
Doi ani de creștere sub 1% și un deficit care se îndreaptă spre 6% din PIB. Viceguvernatorul BNR Cosmin Marinescu: „Scopul nu este să prevenim eșecul cu orice preț, ci să prevenim distrugerea de valoare prin întârziere”
20:32
Un șofer și-a comandat online o mașină electrică, a plătit 60.520 de euro, iar după ce a condus-o un an și-a cerut toți banii înapoi
20:00
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
TRENDING
Exclusiv
12:54
Directorul Muzeului Național Peleș, Narcis Dorin Ion, și-a dat demisia. Decizia luată după dezvăluirile Libertatea privind mafia biletelor de la Sinaia
14:33
Ce riscă Peter Magyar, după ce Parlamentul de la Budapesta i-a ridicat imunitatea: „Acum poate fi interogat și încarcerat”
11:52
Florinela Georgescu, director ANM, anunță nopți cu temperaturi apropiate de 0 grade Celsius și zile mai calde spre sfârșitul lunii octombrie
26 sept.
David Gross, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică: „Șansele ca omenirea să mai trăiască 50 de ani sunt foarte mici”
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
18:21
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
16:18
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
15:36
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
15:21
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
14:09
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
18:43
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
O mașină de poliție parcată
18:18
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
17:41
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
17:16
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
08:41
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză