Monica Tatoiu, 65 de ani, a devenit cunoscută prin prisma afacerii de succes derulată în România, ca director general al unei companii internaționale de cosmetice. Apoi, celebră în televiziune, fiind invitata mai multor emisiuni. În cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D, bănățeanca a recunoscut că se simte bogată, fără a dori vreodată să-și etaleze avuția.
„Complexul de premiant”
Fire muncitoare și independentă, Monica Tatoiu a început să muncească de la 16 ani. În perioada 1995-2009, a condus afacerea de succes în cadrul companiei Oriflame, investind alături de soțul ei, Victor Tatoiu, suma de 300.000 de euro, pe care a recuperat-o în doar șase luni. A crescut businessul până la 33 de milioane de euro! Acum, are o avere estimată la aproximativ 7,5 milioane de euro, fiind și proprietara unei case de 633 mp, a unui teren de 2.590 mp, ambele valorând aproximativ două milioane de euro, plus actiunile deținute la compania de cosmetice cu sediul la Stockholm.
„În primii doi ani când am făcut profit un milion de lire sterline pe lună, nu știam cum e cu marfa. Era să-l bat pe directorul financiar când mi-a zis că a făcut profit un milion pe lună: «Unde sunt banii, în bancă?!». «Păi, nu sunt», «Aoleu, ni i-a furat?!». Am fost cea mai profitabilă parte din grup fiindcă mi-a fost frică să nu se spună că românii fură. Așa am fost educată, number one, nota 10, nu fur, sunt cinstită și sunt mai deșteaptă decât restul. Am avut complexul de premiant. Conduceam cu fluierul în gură. Fără să bat pe nimeni. Mi-a zis un general de securitate, de la SRI: «Doamna Tatoiu, vă iau șefă de personal la mine!»”, a povestit Monica Tatoiu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_a8dfd57a9e778e34bdb1b151fd5aba32.jpg)
„Mi s-a cerut să trimit profitul în afara țării”
Vedeta a explicat de ce s-a desprins din afacere: „Am renunțat fiindcă n-am vrut să semnez niște mizerii! Mi s-a cerut, deși eram foarte profitabilă. Am fost de părere întotdeauna că multinaționalele trebuie să lase ceva și în țara în care operează și fac profit. Nu fac compromisuri, sunt atât de deșteaptă în business încât să fac profit fără să încalc legea. Mi s-a cerut să trimit profitul în afara țării și să nu plătesc TVA! Și era să mă bat cu ăia”. A mărturisit că face perechea perfectă în afaceri cu soțul ei: „Bărbatul meu nu a fost bogat, dar știe cum să facă bani. Eu nici nu știu ce conturi am, asta înseamnă și încredere, el știe să înmulțească banii. Eu n-am răbdare. Eu știu să fac, nu să investesc. Asta înseamnă perechea”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_b46394e0ae5efd4b29d3a6802dbfc526.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_043210d51e119ee570bd1aa0d8f29636.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_1361ab9b167672c8b0b17525da79b641.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_9944927f29ee3ff2856844e01c8c246b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_b453e975b4cc5a22b71f9d3931c2497b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_07459439ce03a5ebaff9381768baee07.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_f7488ef15e8f4169559c7d48e79a801c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_3f5046611fc619c9c044817d74ac9489.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e150f563db80706f8516db5b71837a08.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.