În septembrie 2019, Natașa Raab și-a pierdut soțul. Celebra actriță a suferit mult după trecerea în neființă a bărbatului iubit. „Parcă am fost în pragul unei depresii. Îmi pare rău că nu sunt așa de veselă ca de obicei. Poate că soțul meu nu a fost cel mai iubitor, dar totuși nu pot șterge cu buretele, m-am chinuit să nu-i lipsească nimic, să-și vadă numai de meseria lui.

Încerc să mă ridic. L-am strigat, am crezut că o să vină. Mi-e greu, mi-e foarte greu. Când mă uit cum eram și cum sunt acum îmi vine foarte greu”, dezvăluia ea la două luni de la momentul nefericit.

Actrița a venit cu alte vești în martie 2020. La scurt timp de moartea soțului, acesta s-a îmbolnăvit. „Am o boală autoimună care îmi afectează creierul, vorbirea, sunt foarte amețită”, a declara ea la începutul lui 2020.

Acum, în 2021, Natașa Raab a făcut noi dezvăluiri despre starea sa de sănătate, dar și despre aparițiile sale în spoturi publicitare. Ani buni aceasta a interpretat rolul Coanei Chiva în reclame pentru o firmă de lactate.

Motivul pentru care actrița Natașa Raab a dispărut din lumina reflectoarelor. Ce i se întâmplă de un an

„Ultima colaborare cu firma de lactate am avut-o vara trecută. Acum aștept. Dar nu cred că mă vor mai căuta, vom vedea.

Sunt la Craiova, mă bucur că tratamentul pentru boala mea este bun, vorbesc mai bine”, a zis actrița pentru impact.ro.

natasa raab boala 3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Așadar, actrița se simte mai bine, tratamentul urmat dă roade.

Cum a devenit actrița Natașa Raab celebră

Natașa Raab, care va împlini 68 de ani în iulie 2021, a devenit cunoscută pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova.

Aceasta a jucat și în seriale românești, în „Lumini și umbre” și „Inimă de țigan”. Mulți o recunosc însă din reclama în care o joacă pe Coana Chiva, rol pe care l-a obținut la un casting la care au participat peste 1.000 de persoane.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.