Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun

Ieși, preacinstite cititor, al țării cap, Nicușor Dan, într-o biserică, în fața unei adunări de tineri ortodocși, având de-a dreapta și de-a stânga cele mai alese fețe bisericești, și ținu un discurs de dădu cu statul laic românesc de toți pereții.

Traducerea gestului e simplă. Nicușor Dan a venit ca salvator modern al țării în fața politicii de mămăligă cu smântână (și bani pentru afaceriștii cu sânge român) a lui Georgescu. A tot sporovăit în stil neo-georgist, adăugând condimente NATO-UE. Așa a cădelnițat Dan și cu austeritate pentru sărăcani, și cu cruci și evlavie printre straiele lucitoare de mitropolie.

Nicușor Dan reprezenta oricum în blocul USR-ist – de fapt un liberalism polemic de oraș mare – un fel de aripă Peter Thiel (mogulul digital care a încurajat alunecarea Silicon Valley către Trump), varianta Dâmbovița. A inspirat un public cu aspirații din urbanul mare, numai că și el, și acel public au, tradițional, o părea mult prea bună despre ei înșiși.

Nu e suficientă conexiunea la net și o merdenea sau croasant pe Victoriei ca să treci pe bune în mileniul III. Aparența de „progresist” e degeaba dacă în suflețel fermentează neo-age-ism, spiritualism amestecat cu verde interbelic.

Scandalul Pahonțu a apărut publicului ca o răfuială „acolo la ei”. Nu mai contează buna credință a dezvăluirilor de presă cât timp reacția politică a fost „cine a tras în noi?”. Pahonțu trebuia concediat după zeci de ani de conducere netransparentă și discreționară a unui serviciu de informații și punct. Nicușor Dan și-a batjocorit delicios propriii militanți din alte vremuri, spunând clar că Pahonțu n-a tras în noi.

Pahonțu e acel securist care simte după 50 de ani o aplecare către evlavie și steagul patriei. Însă, pe lângă Nicușor, e doar un mucenic care s-a prins cu gheruțele de steag. Pahonțu n-ar fi așa puternic dacă n-ar fi o slugă deosebit de eficientă. Și, mai nou, iată, îl va ajuta pe prea-smeritul Dan să curețe nația de farisei.

Cu adevărat indecentă însă a fost ieșirea lui Nicușor de la întâlnirea tinerilor ortodocși (ITO 2026). Indecentă prin mesaj și prin felul nesimțit de mulgere populistă a unei aprobări publice de către un președinte care deocamdată pare doar un mobilier de dimensiuni mai mici care l-a înlocuit pe Iohannis.

Mesajul președintelui statului laic român a fost să nu se mai respecte caracterul laic: „aș vrea să vă invit să mărturisiți public, și nu doar în interiorul bisericii lucrurile, valorile în care credeți”. Nu e ca și cum ar fi existat vreodată discreție și decență din partea unor culte în a ne invada viața publică. Totuși, de aia e biserica biserică, de aia e statul laic laic, să mai și separăm credințele noastre de ale altora, să credem respectându-i pe alții, nu să ne batem cu crucile în cap.

Se mai plânge Dan că nu e dezbatere. Ce dezbatere? România evoluează prin nondezbatere. După 30 de ani de certuri de suprafață și consens deplin neoliberal (distrugem statul social și punem în loc malluri și stadioane), acum trebuie să ne pregătim de un consens neo-naționalist. Avem naționalism nesănătos, înțelegem de la Dan. Noroc cu domnia sa, pentru că propune „naționalismul sănătos”. Ăsta e o variantă de „să nu se schimbe nimic, doar să vorbim puțin altfel și să mergem la slujbă”.

Această intervenție ar fi trebuit să fie un scandal mai mare decât scandalul Pahonțu. Oricum televiziunile bine îndopate cu bani publici n-au zis nici pâs.

S-a mai văzut în Est

Răspunsul la capitalismul dur de 30 de ani a fost cam același în estul Europei: naționalism maghiar, polonez, slovac etc. România trece, se pare, ultima prin episodul ăsta. Motive sunt multe: și pentru că un consens de fier a preferat în locul democrației o elită anchilozată numită „proeuropeană și proatlantică”. Însă prostiile din capul unor lideri politici de la noi sunt mai acide decât ce emanau Orban sau frații Kacinski. Naționalismul s-a mai și văzut în PIB, cel puțin la polonezi. La noi e un naționalism al cheltuielilor pe arme – sunt perfecte!, sunt secrete, se iau comisioane necontrolate de nimeni, e superb! – și un naționalism al austerității pentru mase.

Reacțiile naționaliste au venit ca ultimă (falsă) soluție la un extractivism nesimțit din periferia estică. De multe ori au fost și garantul extractivismului. Nu am văzut capitaliști germani plângând că au venit naționaliști unguri sau polonezi să îi taxeze ca să redistribuie cetățenilor drepturi și bani.

La noi, istoria se repetă violent și comic în același timp. Nu luăm banii de unde sunt pentru că începe să plângă corul Isărescu (mare evlavios și ăsta!), corul multinaționalelor, corul specialiștilor economiști la fără-frecvență, corul naționaliștilor din turism care nu fac profit, dar inventăm naționalismele care ne pot ajuta să luăm bani de unde nu sunt.

Au orăcăit ani de zile că s-a răspândit nu știu ce neomarxism sau progresism, iar acum ne amenință că vor vorbi: doar gura voastră s-a auzit și până acum!, doar slujbe pe malul mării și taxe mici pe profit, atât s-a realizat. La cât tăiați din sănătate și educație, din calitatea vieții în general, eu zic să măriți ajutorul de înmormântare, că biserica și firmele de catering vor avea treabă.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE