S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul

Ceea ce a fost prezentat ca „reformă” nu a reprezentat decât o primitivă majorare de taxe, de buzunărire a contribuabililor captivi (fie ei persoane fizice sau antreprenori) și de încercare de a păcăli piețele financiare că România face „reformă”. Nu face.

Reducerea deficitului vine din taxe, nu din eficiență

De aceea opinez că declarata reducere a deficitului bugetar în primele șapte luni din 2026 cu „1,65 puncte procentuale” față de perioada similară din 2025, privită în interiorul ei, reprezintă, în ordine, următoarele:

• Dovada unei gestiuni neechilibrate a finanțelor publice: a fost preferată majorarea TVA-ului, a accizelor, a impozitului pe dividende; suprataxarea prin CASS a pensiilor, indemnizațiilor de șomaj și a celor pentru creșterea copiilor; înghețarea salariilor, alocațiilor și pensiilor; tăierea burselor stabilite prin lege. În plus, a fost preferată încurajarea veniturilor „din pix” – adică a celor care au ca sursă pur și simplu dezechilibrul inflației, care a decimat puterea de cumpărare a populației. Și, nu în ultimul rând, indiferența față de creșterea semnificativă a dobânzilor la datoria publică.
• În această perioadă, mai sus-descrisul primitivism în gestionarea finanțelor publice s-a îmbinat cu lovituri succesive date economiei reale: dinamica costurilor la gaze și energie, menținerea dobânzilor ridicate de către BNR (care ratează din nou ținta de inflație) și supraimpozitarea au scăzut semnificativ capacitatea companiilor din România de a servi cererea internă, deja amputată, și, mai ales, de a face față unei competiții externe tot mai acerbe.
• Fluxurile de bani din PNRR (a cărui absorbție a fost prezentată ca o supraperformanță a actualei guvernări) se termină și se termină semijalnic. De la o sumă alocată inițial României de 29 de miliarde de euro, aceasta a scăzut spre 20 de miliarde de euro, urmare a „cailor verzi pe pereți” (ca substitut pentru adevărate măsuri de reformă și reziliență), iar în final vor fi probabil jumătate din suma alocată inițial. Anii următori vor dovedi cât a fost PNRR-ul țării și cât a fost PNRR-ul lor. Oricum, la anul nu mai vin.

În fapt, conduita fiscal-bugetară și de politică monetară a decidenților din România a fost țintită spre decapitalizarea economiei românești și băgarea ei în recesiune.

În aceste condiții, așa cum am argumentat și în trecut, execuția bugetară pe perioada ianuarie-iunie 2026, încheiată cu deficit bugetar de 2% din PIB, reprezintă faza maximă a cosmetizării stabilității finanțelor publice. Nu poți avea stabilitate atâta timp cât tu ai ca politici represiunea financiară a propriei populații.

Deja datele pe primele șapte luni ale anului arată creșterea deficitului la 2,34% din PIB (respectiv datorie nouă de 48 de miliarde de lei), invocându-se o reducere a deficitului de 28 de miliarde de lei (de la 76 de miliarde de lei în primele șapte luni din 2025). Doar că: 

• 22 de miliarde de lei vin în plus față de perioada similară din majorarea TVA și a accizelor – bani luați de la populație și companii
• Alte 2,5 miliarde de lei vin din majorarea impozitelor pe proprietate – bani luați de la populație
• Alte 2 sau 3 miliarde de lei (plus CASS aferent) vin din decapitalizarea companiilor indusă de statul român, care a majorat impozitul pe dividende de la 10% la 16% începând cu 1 ianuarie 2026, forțând astfel decizii raționale ale agenților economici de a distribui dividende și dividende speciale, cu consecința decapitalizării companiilor. Două exemple: doar OMV-Petrom, în anticiparea majorării cu 60% a fiscalizării dividendelor, a distribuit în 2025 dividende de 4 miliarde de lei (96% din profitul net din 2024), iar pentru 2026 își propune să distribuie ca dividende 3,6 miliarde de lei, mai mult decât profitul net din 2025 (3,05 miliarde de lei). Este fix urmare a majorării impozitul pe dividende succesiv de la 8% în 2024 la 10% în 2025 și acum la 16%.

„Se pupă” sumele de reducere a deficitului? Se pupă! Și în esență, ele arată orice altceva decât „reformă” și „stabilizare”. Arată „japcă” și „stabilizare în sărăcie”, atâta timp cât salariile, pensiile sau alocațiile au fost înghețate doi ani consecutiv.

Și aici, al doilea exemplu: mai miră pe cineva reducerea investițiilor străine directe cu 82% în primele șase luni ale lui 2026 față de perioada similară din 2025, în condițiile în care statul român a arătat cum tratează mediul economic, și anume prin japcă? Pe mine unul nu mă miră.

Și încă ceva, poate cel mai important raport care poate fi desprins din execuția bugetară: cel dintre cheltuielile cu dobânzile la datoria publică și cheltuielile de personal.

Anterior am arătat în Libertatea că politica asta de japcă poate fi exemplificată și ca „Jefuiește-l pe Petru ca să-l plătești pe Pavel”. Am arătat că în primele șase luni ale anului 2026, pe fondul continuării favorizării dobânzilor înalte de către Guvern și BNR și al lipsei de performanță guvernamentală în gestionarea economiei, ponderea cheltuielilor cu dobânzile în factura salarială publică (stradă, școală, spital, administrație, ordine publică) a ajuns la 36% (de la 22% în 2024 și 30% în 2025).

Or, din acest punct de vedere, execuția bugetară din iulie este relevantă privind politica statului: factura de dobânzi de 40,1 miliarde de lei în primele 7 luni ale anului (o creștere de 26,5% față de perioada similară din 2025, respectiv plus 8,4 miliarde de lei) a ajuns să reprezinte maximul istoric raportat la cheltuielile de personal din această perioadă (95,6 miliarde de lei), respectiv 42%. Spre comparație, în 2020, înaintea începerii destabilizării cu bună-știință a finanțelor publice de către aceleași partide care pretind azi „reforme”, ponderea dobânzilor în factura salarială era de 13%.

Acum este clar pentru toată lumea de ce guvernul vrea continuarea represiunii financiare a populației. De fapt, pretinsa „creștere” a salariilor prin legea salarizării unitare nu este decât începutul unor tăieri salariale mai agresive în sectorul public (stradă, școală, spital, administrație, ordine publică), ceea ce va antrena scăderea și a salariilor în sectorul privat.

Acum înțelege toată lumea că favorizarea de către guvern și BNR (prin acțiuni și inacțiuni) a menținerii dobânzilor înalte nu înseamnă, de fapt, decât împingerea deliberată spre „stabilitatea în sărăcie”. E o stabilitate în care, în loc să meargă spre stradă, școală, spital, stat de drept, o parte tot mai mare din sumele interne alocate finanțării României ca stat ajunge la capitaluri care speculează incompetența, indiferența și iresponsabilitatea decidenților.

Parada cosmetizării „reformei” s-a încheiat. Urmează reculul. Asta realizează și reprezentanții unor instituții plătiți regește, instituții care, în opinia mea, sunt direct responsabile de degradarea pe termen lung a potențialului de recuperare a economiei românești. 

Nu m-aș mira ca vreunul dintre ei (care eventual cumulează pensia cu salariul), după ce ne-a sfătuit să tratăm pericolul inflației și creșterii dobânzilor cu „ceai de tei”, să ne avertizeze de la înălțimea sa că „vom mânca iarbă și scoarță de copac” și că „capitalurile vor ieși din România, spre încântarea decerebraților”. Nu cumva ăsta este efectul dorit din start prin tratarea dezechilibrelor cu „ceai de tei”? 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE