O comedie românească pune sub lupă relațiile moderne și datingul din 2025. Matei Dima: „N-ar trebui să cedăm presiunii sociale din jur. N-ai copii? E OK. Ai copii? E OK”

Am stat de vorbă cu cei doi creatori despre potențialul umorului de a genera dezbateri importante, dar și despre vulnerabilitate și abilitatea de a-ți urma propriul drum, indiferent de ce vezi sau auzi în jur.

„Situationship”, o relație nedefinită între doi oameni

„Mi-am dorit să fac în primul rând o comedie în care oamenii să râdă, dar și să-și dea seama că râd de niște tipare în care trăim cu toții. Nu am plecat cu eticheta de «film feminist», dar inevitabil, atunci când pui femeile și bărbații în oglindă, ajungi să scoți la iveală niște diferențe”, spune Letiția Roșculeț despre „Situationship: Combinații NU Relații”, care a avut premiera la nivel național pe 16 septembrie. 

Filmul explorează relațiile din prezent, aplicațiile de dating și consecințele lor, dar și nivelul de asumare al partenerilor într-o legătură amoroasă. Termenul de „situationship” din titlu fix la asta se referă – la o relație nedefinită între doi oameni, în care lipsește claritatea, comunicarea sinceră și adesea și asumarea. Acțiunea pornește de la acest termen devenit viral și construiește, în jurul lui, o narativă despre modul în care generația tânără se raportează la dragoste, sex și conexiune emoțională.

În rolurile principale le avem pe Irina Noapteș, Anastasia Florea și Mihaela Velicu (Anca, Lia și Viki), trei prietene de 28 de ani care refuză ideea de a apărea singure la reuniunea de 10 ani de la liceu. 

Ele apelează la soluția de a-și găsi parteneri de compromis, timp în care apare în scenă Max (Matei Dima), un autointitulat „coach de masculinitate”, teleportat parcă dintr-un podcast patriarhal de acum un deceniu. Rezultatul se transformă într-un carusel de situații hilare, dar și tensionate, care confruntă idei opuse despre cupluri, gen, ego și așteptări. 

Producția este semnată de Vidra Productions (co-fondată în 2020 de Dima și condusă de Alexandra Hash), compania care a lansat și „Teambuilding”, primul film românesc care a depășit 1 milion de spectatori în cinematografe, și marchează a doua colaborare între Roșculeț și BRomania, după ce au lucrat împreună și la producția de succes „Tati Part-Time.” 

Din distribuție mai fac parte și Ștefan Iancu, Vlad Brumaru, Aida Economu și Cezara Munteanu, actori din noua generație care promit să lase o amprentă puternică în peisajul cinematografic local. Pentru rolul lui Max, personaj carismatic și iritant în egală măsură, Matei Dima a revenit pe marile ecrane după o pauză de un an și a slăbit peste 30 de kilograme. 

Mai mult, într-un interviu acordat paginademedia.ro, a declarat că parte din experiențele din film sunt inspirate și din viața lui. „Chiar numele filmului vine de la o relaţie pe care nu o puteam defini acum 3 ani. La un moment dat, fata cu care mă vedeam mi-a declarat că se numeşte un „SITUATIONSHIP”. Iar mai toate glumele de băieţi sunt luate din întâmplări pe care le-am păţit sau le-am auzit de la cunoştinţe”, a spus el.

„Situationship: Combinații NU Relații” nu dă verdicte, dar prezintă publicului o realitate recognoscibilă pentru noua generație, dar și pentru mileniali, atât prin situațiile expuse în poveste, cât și prin personajele alese, de la bărbatul „alpha”, la femeia care jonglează între independență și așteptări tradiționale. Nu lipsesc nici teme precum patriarhatul, superficialitatea relațională, traumele nerezolvate și nevoia de autenticitate, așa că am stat de vorbă cu Letiția și Matei despre cum văd ei dating-ul modern, raportul dintre femei și bărbați în 2025, dar și despre cum râsul dezarmează și deschide discuții.

„În România, feminismul e încă tratat ca o glumă”

„Pentru mine feminismul înseamnă lucruri foarte concrete: femeile să fie ascultate, respectate, luate în serios, cu șanse egale cu cele ale bărbaților și să poată alege cum vor să trăiască, fără să fie judecate. În România, feminismul e încă tratat ca o glumă sau ca o «extravaganța» occidentală, și poate fix de asta e important ca și comediile să vorbească despre el. Râsul dezarmează și deschide discuții. Dacă filmul ăsta e feminist? Nu știu. Probabil misoginul care se uită va spune că e. Și feministul va spune ca este misogin. Eu am vrut doar să arăt că, în combinațiile astea, toată lumea pierde ceva – și că poate merită să ne întrebăm de ce”, a spus Letiția Roșculeț pentru Libertatea.

Regizoarea a mărturisit cum și-a dorit să arate și paradoxul în care trăiește femeia contemporană – „i se cere să fie liberă, independentă, „să nu depindă de nimeni”, dar în același timp e judecată dacă nu bifează niște pași tradiționali.” Ea aduce în discuție cum presiunea socială este veche, dar acum vine și cu un filtru digital. Însă ceea ce i se pare cu adevărat important în comedia asta este că femeile caută mai degrabă autenticitate decât rețete; nu sunt „victime”, ci protagoniste, chiar dacă rămân prinse într-un sistem de așteptări contradictorii.

În ceea ce privește relațiile moderne, Roșculeț vorbește despre cum suntem conectați nonstop, dar, în mod ironic, găsim tot mai greu conexiunea reală. „Cred că relațiile de acum sunt ca aplicațiile de dating: ai impresia că ai infinit de multe opțiuni, dar în realitate toată lumea dă swipe pe aceleași trei poze. În film, prietenele astea sunt un fel de barometru, navighează între libertatea de a alege și bagajul cultural care le trage înapoi. E o generație prinsă între dorința de a nu repeta poveștile părinților și frica de a nu rămâne singuri.”

„Am hotărât să las umorul să facă suportabil ce e greu”

Filmul îmbină comedia cu teme serioase, iar Letiția spune că a apelat la umor pentru a echilibra tonul. „Dacă vorbești direct despre patriarhat și presiunile de gen, lumea este posibil să nu fie deschisă la dialog, sau să simtă nevoia să se apere. Dacă le arăți prin situații absurde, familiare, din care oamenii pot râde, atunci scutul cade. Am hotărât să las umorul să facă suportabil ce e greu și am lăsat realitatea să muște chiar și atunci când râzi. Mi se pare că în România de azi, dacă nu râzi, riști să devii prea moralizator și să pierzi publicul. Dar dacă faci doar glume, rămâi la suprafață. Am vrut să combin cele două: să fie entertaining, dar să lase sala cu gândul: „Poate că treaba asta pe care o făceam nu e neapărat ok.”

În ceea ce privește personajul lui Matei și construcția acestuia, Roșculeț și-a dorit să fie mai mult decât un tip antipatic, deoarece, așa cum zice, este oglinda unor comportamente pe care le întâlnim zilnic și pe care, puse pe ecran, le vezi cât de ridicole sunt. „L-am construit ca o caricatură tocmai ca să nu pară moralizator. Am vrut ca lumea să râdă, în timp ce recunoaște replici și atitudini reale. Mi s-a părut important să-l includ, pentru că nu poți vorbi despre relații moderne și despre presiunile asupra femeilor, fără să arăți și partea masculină care perpetuează clișeele. Plus că, sincer, comedia are nevoie de un personaj care să condenseze tot «manualul de masculinitate toxică» într-un singur om”, precizează ea.

Regizoarea speră ca oamenii să se distreze la film, dar mai ales să plece cu întrebarea – „de ce ne e atât de greu să fim sinceri unii cu alții, în loc să jucăm roluri? Dacă filmul lasă publicul cu un zâmbet și cu un mic semn de întrebare despre modul în care își trăiește relațiile, atunci și-a atins scopul.”

„Orice e toxic răsare dintr-o traumă nerezolvată”

– Libertatea: Matei, joci un personaj care pare că întruchipează exact genul de bărbat pe care feminismul contemporan îl pune sub lupă, un așa-zis „mascul alpha”. Cum ai construit personajul ăsta și ce ai descoperit despre masculinitatea toxică pe parcursul pregătirii?
– Matei Dima: Personaje de genul au apărut pe afară și, ușor, ușor, au apărut și pe la noi sub niște forme puțin mai light. Pe Alpha Max însă l-am construit din interior spre afară, spre carcasa lui, ca să o numesc așa. O să fie mult mai ușor de înțeles ce vă zic acum, după ce vedeți filmul. Dar mai întâi am căutat care este rădăcina din care izvorăște această atitudine toxică a lui, ca să îl înțeleg, și apoi am început să adaug cărniță peste. Orice e toxic răsare dintr-o traumă nerezolvată. Important este că acum, mai mult decât niciodată în istorie, avem acces la terapie și la informație foarte benefică rezolvării traumelor.

– A fost dificil să te expui în rolul ăsta? 
– Partea dificilă a fost tonul de jucat. Am ales împreună cu Leti o altfel de abordare față de fraierul din Miami sau anxiosul corporatist din Teambuilding. Și eu și restul actorilor am nimerit același ton mai ancorat în realitate și cred că asta ajută foarte mult ca filmul să fie autentic. A fost dificil ca orice e nou. Dar m-a atras ideea să joc ceva mai negativ.

– Crezi că avem nevoie de mai multe povești care să expună dezechilibrul din relațiile de gen?
– Eu încerc să mă raportez mereu la realitatea mea și ce văd eu cu ochii mei. Cel puțin în etapa asta a mea ca producător de filme. Simt că trecem printr-o perioadă dubioasă ca omenire și ca împărțire pe sexe. E un moment de dezbinare a umanității și noi încercăm să arătăm că mai întâi putem sta la masă să ne găsim diferențele și apoi să vedem dacă putem trăi cu ele.

„Atunci când comunicăm și depunem efort comun, se pot rezolva lucruri”

– Ai jucat un personaj care probabil se regăsește în foarte multe comentarii online, în podcasturi virale, în discursul unor figuri ca Andrew Tate. Ce părere ai despre modul în care frații Tate modelează mentalitățile tinerilor români?
– În primul rând, vorbim de niște persoane care au săvârșit fapte penale și discuția de «admirație» ar trebui să se încheie acolo. Pe de altă parte, cred că ei au căzut pradă propriului succes. Au reușit să își găsească un loc bogat în atenție pe internet și au profitat de el la maximum. Nu au mai controlat foarte bine perspectiva, s-au afundat adânc, și evident au apărut și repercusiunile. Iar cât despre tineri, cine știe ce au acasă de au simțit să se refugieze în această mentalitate toxică? Tinerii pot fi impresionabili și nu au mereu reperele pe care bărbații mai maturi le au despre viață sau despre relația cu o femeie. Mulți dintre ei dacă, de exemplu, citesc comentarii în care bărbatul este acuzat că dăunează, doar pentru că este bărbat, este foarte posibil să fie împinși spre un magnet negativ, acest refugiu despre care ziceam, pe care îl reprezintă frații Tate.

– Ce înseamnă, pentru tine, masculinitatea pozitivă în 2025? 
– Eu nu prea gândesc în termeni de bărbat sau femeie, dar mai mult de om. Și ce ne trebuie cel mai mult acum în societate, ca oameni, este empatia. 

– Trăim într-un context în care tot mai multe femei cad victime violenței domestice, iar cazurile de femicid sunt în creștere în România. Crezi că filmul vostru poate funcționa și ca un semnal de alarmă, chiar dacă e o comedie?
– Filmul nu și-a dorit să fie un semnal de alarmă în acest sens. În schimb, ne-am dorit să arătăm că atunci când comunicăm și depunem efort comun, se pot rezolva lucruri. În orice relație, birou, prieteni, și, în special, cu persoana iubită, e nevoie de un efort 50-50, dar ca să ajungem la acest echilibru, fiecare trebuie să vrea să dea 60%.

„Trebuie să știm ce vrem și să expunem sincer asta într-o relație la început”

– Ce ți-ar plăcea să înțeleagă tinerii din film?
– Că este okay să fii vulnerabil câteodată.

– Dacă ai putea vorbi direct cu un tânăr care își ia modelele din podcasturi misogine și ideologii toxice, ce i-ai spune? 
– Să nu se grăbească. Să-și dea timp, nu săptămâni, ci luni de zile, ba chiar ani, să își formeze o opinie. Să acumuleze niște experiențe reale înainte să pună o etichetă.

– Dincolo de satiră și comedie, filmul surprinde foarte bine dinamica relațiilor moderne. Care crezi că e cea mai mare provocare într-o relație din ziua de azi?
– Societatea a creat niște tipare care ne încurcă foarte puternic: trebuie să faci copil, trebuie să fii căsătorită, trebuie bla bla. Trebuie să uităm puțin de asta și să ne uităm la noi foarte bine. Să fim sinceri cu noi cu ce ne dorim. Cred că trebuie să știm ce vrem și să expunem sincer asta într-o relație la început și să vedem unde ne aliniem și unde nu. Se poate și dacă nu te aliniezi, dar trebuie să fii mai deschis.

– Ce ți-ai dori ca femeile care văd acest film să înțeleagă despre bărbații ca personajul tău? 
– Să fie deschise la discuție, puțină răbdare nu strică. Dacă și noi judecăm, atunci cu ce ne diferențiem de judecător? Trebuie să contribuim la ieșirea din groapă, nu să ne mai adâncim în continuare.

– Crezi că avem, ca societate, nevoie de mai multe comedii care ating subiecte serioase? Umorul poate educa fără să țină lecții?
– Umorul poate reprezenta o introducere subtilă în subconștient. Dacă trecem puțin de clasicul românesc „haz de necaz”, se poate observa că noi propunem și puțin loc de introspecție publicului nostru.

– Cum arată publicul ideal al acestui film în mintea ta?
– Oricine a fost îndrăgostit, oricine a fost sau este într-o relație lungă și mai ales cine a avut un situationship.

– La final, dacă ar fi să alegi o singură lecție din filmul „Situationship” pe care ai vrea să o rețină cineva după ce-l vede, care ar fi aceea?
– N-ar trebui să cedăm presiunii sociale din jur. Nu există un barem după care să-ți trăiești viața. N-ai copii? E ok. Ai copii? E ok. Ai găsit sau n-ai găsit o relație stabilă până la 30 de ani? Ambele sunt la fel de ok. Așteptările altora de la tine sunt doar ale lor și, în general, sunt proiecțiile lor despre viață. Nu trebuie să ți le însușești. Trăiește după cum îți dictează ție compasul interior, altfel trăiești pentru alții cărora, de fapt, nici nu le pasă.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.