Geografii ale marginalității: Kunz (Timișoara) ca spațiu al sărăciei urbane
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Dacă tot am avut alegeri pentru Primăria Bucureștiului, inclusiv cu o structură de clasă a geografiei votului – Anca Alexandrescu a câștigat în secții de votare din Ferentari, Rahova, 16 Februarie, Giulești, dar și din centru, Piața Sf. Gheorghe, Universitate, poate nu e rău să vedem ce mai scriu universitarii pe tema sărăciei urbane.
În 2025, în jurnalul academic Cities: The International Journal of Urban Policy and Planning s-a publicat articolul „Kunz and post-communist geographies of urban poverty in Romania” („Kunz și geografiile post-comuniste ale sărăciei urbane din România”). Autoarea, Sorina Voiculescu, predă geografie (geografie culturală, geografie urbană) la Universitatea de Vest din Timișoara.
Articolul este despre cartierul Kunz din Timișoara, adică una dintre cele mai sărace zone urbane ale României. Este analizat modul în care tranziția postcomunistă, eşecurile urbanistice și vidul de politici publice au modelat acest spațiu al precarității, al marginalizării și al unei forme fragile de cetățenie. Cercetarea, desfășurată etapizat în intervalul 2008-2018, explorează istoria, mecanismele socioeconomice și dinamica politică a acestui cartier, „mahala”, cum depreciativ îl numim aici în țară, autoarea oferind o imagine cuprinzătoare asupra modului în care urbanizarea postsocialistă produce noi forme de inegalitate.
Kunz, pe vremuri o colonie muncitorească, ridicată pe terenul fabricii de cărămidă Josef Kunz & Comp în perioada interbelică, s-a transformat după 1989 într-un teritoriu ambiguu juridic și vulnerabil economic. Naționalizarea proprietăților în comunism, urmată mai apoi de restituirile post-2001 și de liberalizarea abruptă a pieței imobiliare, a lăsat mii de localnici într-o situație incertă: oameni cu case construite pe terenul statului, dar fără acte, fără adresă și, implicit, fără drepturi civice integrale.
Trecerea spre economia de piață a adâncit aceste rupturi. Privatizarea accelerată, la pachet cu retragerea statului din domeniul locuirii și absența unor politici de integrare urbană au creat spațiul perfect pentru expansiunea precarității prin excelență, de la case ridicate fără autorizații, extinderi improvizate și străzi rămase mult timp fără nume. În aceste cadre, nu e de mirare că în Kunz aproximativ jumătate dintre locuințe nu au acte de proprietate, iar această lucru produce un sentiment constant de nesiguranță. „Doar cei mai înstăriți își pot permite să angajeze avocați și să acopere costurile proceselor pentru a-și securiza dreptul de proprietate. Eu am fost de atâtea ori la primărie... Am discutat cu consilierii municipali... Din fericire, am reușit să dăm nume acestor străzi. Este un pas înainte pentru legalizarea acestor proprietăți...”, i-a declarat autoarei Domnul V., unul dintre cei 12 intervievați. Din 168 de familii chestionate, 116 declară că trăiesc cu teama permanentă a evacuării.
Analiza subliniază faptul că urbanismul local a contribuit semnificativ la perpetuarea sărăciei, cu zone izolate, foarte slab conectate la oraș și expuse riscurilor de mediu. Kunz este localizat la periferia orașului, mărginit de un canal care la fiecare ploaie puternică inundă casele din imediata vecinătate. Rețeaua de apă și canalizare a fost introdusă abia în 2009, iar accesul la acestea este condiționat de existența actelor de proprietate. Astfel se naște acest tip de cetățenie incompletă. Cu toate că oamenii trăisc într-un oraș mare, ei nu beneficiază pe deplin de serviciile de bază ale acestuia.
Lipsa documentelor de identitate rămâne una dintre cele mai mari probleme din acest spațiu al disperării. Numeroși locuitori născuți în Kunz nu au reușit niciodată să-și obțină buletinul, fiind astfel excluși de la dreptul electoral, asigurări de sănătate, angajare formală sau chiar libera circulație. Unii dețin doar „buletine provizorii”, cu valabilitate limitată. Alții nu au nici măcar certificate de naștere pentru copii. În aceste condiții, locuitorii devin cetățenii invizibili ai unui oraș ce refuză cu obstinație să-i integreze.
Socialmente, comunitatea e una săracă, dar solidară. Mulți trăiesc în gospodării multigeneraționale, unde pensiile bătrânilor reprezintă cel mai adesea singurul venit stabil. Predomină muncile necalificate, iar femeile rămân în mare parte în afara pieței muncii, ocupându-se de treburile gospodărești. Evident, în aceste condiții, nivelul de educație e unul scăzut – majoritatea locuitorilor au doar studii primare sau gimnaziale. Numeroase familii supraviețuiesc doar datorită migrației circulare. Rudele care au plecat în țări ale Europei de Vest trimit bani acasă pentru a asigura acel minim necesar simplei suporaviețuiri.
În pofida sărăciei, presiunea gentrificării începe să se facă simțită. Dezvoltarea unei noi zone rezidențiale în apropiere alimentează temerile locuitorilor. Fără documente care să le garanteze proprietatea, oamenii se tem că vor fi evacuați fără alternative, devenind oficial homleși, adică persoane fără adăpost. Lăudabil, analiza evidențiază capacitatea comunității de auto-organizare. Prin eforturile unor lideri informali, în 2005 s-a reușit obținerea de nume pentru străzile cartierului, una din condițiile esențiale pentru orice viitor proces de formalizare. Comunitatea negociază constant cu autoritățile pentru acces la utilități.
Pe scurt, cercetarea Sorinei Voiculescu arată cum sărăcia din Kunz este un produs direct al intervențiilor fragmentare ale statului, al discontinuităților istorice și al absenței unui urbanism incluziv. Sunt propuse politici care să prioritizeze formalizarea proprietății, accesul universal la infrastructură, obținerea documentelor de identitate și integrarea comunității în procesele decizionale urbane.
Dar oare politicul este interesat de aceste studii? Există politici publice menite să amendeze ceea ce este de corectat? Și până la urmă, acești bani publici folosiți în instituțiile publice de învățământ inclusiv pentru cercetare își ating scopul social-societal? Sau totul există doar sub forma unei literaturi academice de sertar?
Făcând acum un retur pentru a ne întoarce la alegeri, nu trebuie să ne (mai) mirăm și/sau să tratăm sfidător orice exercițiu electoral care nu intră în cadrele înguste ale gândirii noastre de clasă. Au nu spunea nu știu care gânditor că o persoană gândește politic după cum există social? Nu toate aceste geografii deraiate sunt parte a cosmosului social divers, a ceea ce geografii arată apăsat, anume că spațiile modernității capitaliste sunt inegal dezvoltate (uneven development)? Înainte aroganței este cunoașterea. Dar, vai, a gândi în afara mecansimului de clasă îți trebuie o doză de onestitate. Ori noi știm de la Aimé Césaire că a vedea clar, a gândi clar înseamnă și cel mai adesea a gândi periculos.
P.S. Mi-am întrebat studenții de la un curs despre cartierul Kunz. Previzibil, și asta nu e o vină, nimeni nu auzise vreodată de acest nume de suburbie urbană. Oare de ce?
Foto: zoso.ro
