Nu cumva se simt copiii prea bine la școală? Să schimbăm programa la română!

Mai întâi, să ne înțelegem, programa e un ghid important pentru profesor, dar foarte importantă e și structura examenelor naționale care, după părerea mea, sunt slab concepute și gândite să-i umilească pe cei slabi (în general din familii cu puține posibilități) și să îi țină mediocri pe cei foarte buni (provenind în general din familii educate sau/și bine situate material).

Specialiștii în educație au de multe ori un discurs steril de marketing combinat cu aroma-terapie. Măsurile economice împotriva educației par menite să transforme școala oricum într-un soi de creșă unde unii au cumva grijă de copii și cam atât. Sincer, eu aș fi refuzat orice formă de colaborare benevolă cu un ministru al educației care, din vârful instituției, a spus despre profesori că au cam mult timp liber și că oricum produc semianalfabeți. Acestea fiind spuse, să vedem ce-i cu programa.

Noua programă pentru clasa a IX-a e contestată de o seamă de intelectuali, scriitori (Cărtărescu, Pârvulescu), profesori universitari și profesori amărășteni de rând (precum sus-semnatul). Petiția e deschisă, poate fi semnată în continuare. Ne-am unit forțele pentru a spune un lucru simplu: programa trebuia schimbată, dar voi ați început s-o reparați stricând fix singurul loc care mai funcționa cât de cât. Argumente detaliate, științifice, au fost concepute de autorii petiției, le puteți citi aici. Din ele reiese, pe scurt, că iar s-a tras un hei-rup cu ifose științifice, de fapt o măsură luată ca să fie, măsură pentru care nu-mi vine în cap decât replica bietului Trăsnea al lui Creangă:

Ducă-se dracului gramatica! Mi s-a înăcrit sufletul de dânsa! Și osebit de asta, nici nu-mi e bine.”

Pentru cei care ați terminat liceul prin anii 80-90 s-ar putea să sune familiar. Se revine la o abordare cronologică a materiei, adică predăm începând cu cronicari și pașoptiști, iar apoi ne îndreptăm târâș-grăpiș către zilele noastre. ”Zilele noastre” se vor face, probabil, într-a XII-a când nimeni nu mai vrea să învețe decât o brumă de șabloane pentru BAC. De unde scandalul?

În stilul bine cunoscut, repede și superficial, Daniel David a cerut înființarea unei comisii formate din universitari și profesori din țară, iar aceștia au stabilit miraculos că din marile probleme ale învățământului nu ieșim decât dacă îi dăm copilului de 15 ani niște Miron Costin sau Neculce de citit. Totul e îmbrobodit în sugestia pe care o traducem direct altfel: ”dacă literatura e neatractivă, atunci e vina profesorului că e așa”.

Un al doilea principiu prin care îl putem desprinde din declarațiile șefilor comisiilor ar fi tot unul de suspiciune: ăștia au bănuit că elevii și profesorii prea se distrează și se simt bine la a IX-a. Așa că, s-a copt o campanie de ”seriozitate”, să se învețe literatura de la ”origini”. Zicea, de exemplu, Oana Fotache Dubălar, șefa comisiei de la Universitatea București, la prezentarea programei: „una din vechile definiții ale literaturii este îmbinarea utilului cu plăcutului. Nu putem avea numai plăcere în viață”.

Ok, nu putem avea numai plăceri, dar ceva plăcere din literatură mai avem voie să căutăm? Programa actuală prevede ca la clasa a noua să navighezi tematic, acoperind și textele unor clasici, dar putând să strecori și texte pe care le consideri atractive-utile-deștepte pentru elevii tăi. Să nu credeți că e mare libertate în rest, a IX-a era excepția bună, în rest, se strânge încet chinga obsesiei cu bacalaureatul și cu lista de scriitori ”canonici” – bărbați ”canonici” (pentru că am reușit s-o eliminăm din listele obligatorii și pe Hortensia Papadat-Bengescu, acum ceva ani). Aici ar fi partea interesantă, nu mai sunt liste cu autori obligatorii. Dar aici miros acel tip de amestec exploziv de oportunism naționalist și relaxare de influencer non-canonic. Amestec de tip Nicușor Dan – hipstăreală ortodoxă cu damf de Ogoranu. Presimt că, în trei-patru ani, bacul va fi și mai indecent de ușor.

Ce s-a întâmplat în ultimii 10-15 ani? Am împrumutat un întreg vocabular de self help stupizel cu care am umplut programa actuală, plină de îndemnuri la creativitate, iar apoi am programat elevul să termine cu o toceală pentru bac mai ridicolă, dacă vă vine să credeți, decât cum 30 de ani. Aici nu contesră nimeni, programa trebuia schimbată. Dar nu cu o versiune de pe vremea lui Ceașcă, mult mai proastă. Versiunea din anii 70-80 era cinstit sociologizantă, cu principii foarte clare de urmat. În programa de azi, apare obsesia identitară. Urlă din toate colțurile mucegăite ale Academiei lui Ion Pop ”noi suntem români, noi am fost pe veci iluminiști, renascentiși”.

Ce i-a mai mânat în luptă pe schimbătorii de programă? Urgența lui ”așa nu mai merge”! Știți problema, cum că românii citesc și nu înțeleg. Sistemul de educație ar fi singurul de vină pentru asta, spune Daniel David în timp ce taie salarii. Încep să cred că a găsit soluția. Mai bine nu mai citești deloc și nu înțelegi decât să mai înveți și literele de pomană.

Lumea a început să ia la mișto bucăți din programă. De exemplu, sugestia de temă din document: scrie jurnalul unui boier luminat de secol XVIII. Se râde pe bună dreptate, mergea mai aproape de realitățile de atunci și de acum: ”închipuiește-ți că ești un fel de iobag care muncește aproape ‘geaba, iar Bolojan nici salariul minim nu vrea să ți-l mărească”.

E o programă făcută cu țâfnă. Nu trebuie să educăm doar filologi (aceștia sunt minoritari), ci și ingineri, medici, mecanici auto, instalatori, IT-iști care să știe să te asculte sau să zică naibii trei cuvinte cu sens. Trebuie să educăm și filologi, desigur, dar care să înțeleagă literatura drept ce e, cel mai complex mod de comunicare inventat de homo sapiens. Complex!, nu paradă de bâlci cu neologisme sau arhaisme.

Se insistă mult pe exemplul cu bieții cronicari moldoveni. Și ei nu au vreo vină, săracii. De vină e ambiția unei părți academice de a ficționaliza naționalist istoria. Aici v-o spun ca specialist în literatură, nu doar ca profesor, să tot insiști pe calitățile literare obținute mai mult sau mai puțin involuntar acum 300 de ani nu arată decât complexul de adolescență al literaturii române, o literatură foarte tânără, după standarde europene. În ritmul ăsta o să studiem literatură dacică, adică nimic, căci strămoșii noștri, săracii, nu citeau pentru că nu scriau; și invers.

Am clase extraordinare de liceu, cu elevi care mi-ar putea lua oricând locul să scrie editoriale. Am clase slabe, de profesională, unde materia ”limba română” e o ciudățenie. Îi iubesc pe toți la fel. Discutăm la profesională tot felul de lucruri, despre câte un text sau despre cât mai e ziua de muncă necalificată (90% muncesc). Ghiciți pe cine dezavantajează programa? Pe ultimii, normal, fix pe aceia care oricum n-au avut baftă de un start educativ pe lângă școală.

Cu liceenii oricum puși pe învățat pot face și Dante, nu doar cronicari. Acei liceeni neinteresați, care ar avea nevoie de română ca să înțeleagă mai bine manualul de instrucțiuni de la o pompă de injecție sau ca să trimită un mesaj cu sens pe whatsapp, se vor uita la mine ca la Miron Costin decapitat.

În fine, critica mea eternă, e obsesia mea de filolog: Ministerul Educației nu a reușit în 30 de ani să ne pună la dispoziție ediții critice impecabile digitalizate nici măcar pentru 10-20 de autori canonici. Iar acum vor să facem cronicari la școală. Digitalizați ca lumea niște Eminescu în ediția Perpessicius, niște Caragiale cu note de la Cioculescu, niște avangardiști. Că deocamdată copiii citesc pe telefon ”Luceafarul” fără diacritice.

Nu cumva se simt copiii prea bine la școală? Să schimbăm programa la română!

Alte știri

Monden

Politic