Povestea Andreei Caranda, producătoarea emisiunii „Vorbește lumea”. A apărut în „Abracadabra”: „Am muncit foarte mult de mică”

Comentează

Adela Popescu și Cove sunt prezentatorii emisiunii „Vorbește lumea”, însă chiar de la debutul show-ului la Pro TV, în spatele camerelor de filmat, a stat producătoarea Andreea Caranda. Aceasta și-a spus pentru Libertatea povestea de viață și a dezvăluit amănunte despre proiectul „Abracadabra” din care a făcut parte.

S-au împlinit șase ani de „Vorbește lumea” și cu această ocazie am stat de vorbă cu Andreea Caranda, producătoarea executivă a show-ului.

„M-am ocupat de emisiune chiar de la început. Acești ani au fost pe atât de frumoși, pe atât de grei. Am început emisiunea pentru o lună jumătate, că așa era în plan, și iată că am ajuns la șase ani.”, a spus aceasta chiar în debutul interviului.

„Vorbeste lumea că eu, Andreea Caranda, aș fi strictă, chiar dură. Dar nu ai cum să fii altfel pentru că atunci când coordonezi, conduci oameni, trebuie să știi să spui lucrurilor pe nume. Nu poți să vorbești în nuanțe. Trebuie să fie ori albă, ori neagră.”, a mai povestit aceasta pentru Libertatea.

Se știe că Andreea Caranda, la vârsta de 11 ani, a interpretat-o pe Colombina în „Abracadabra”. De mică a intrat în lumea televiziunii.

„Am cele mai frumoase amintiri din copilăria mea, copilăria e cea mai frumoasă perioada din viața oricărui om. Sunt foarte mândră de perioada aceea. Ce-i drept am muncit foarte mult de mică. Aveam 11 ani atunci. Așa că dacă pare cumva din afară că mi-a fost ușor, că întâi am fost acolo și apoi acolo, ei bine nu.

Am muncit pentru fiecare reușită, pentru fiecare realizare, pentru fiecare pas am muncit foarte mult. Ce e tare e că anul acesta împlinesc 20 de ani de când sunt producător executiv.”, ne-a povestit aceasta.

„Când aveam 21 de ani am fost producătorul executiv al emisiunii „De 3 ori Femeie”. Dacă din afară parte că am fost un copil celebru, căruia i s-au deschis toate ușile, ei bine am deschis toate ușile fiind cunoscută și având oamenii ăia importanți pe lângă mine, însă am muncit pentru fiecare minut pe care mi l-a oferit. E ușor să intri, dar e mai greu să rămâi.

Am absolvit Facultatea de regie, film și televiziune, și noi deja lucram în producție la Abracadabra. Și, trecând prin toate joburile, de la asistent producție, coordonator producție, am învățat montaj și așa mai departe...mi-a fost foarte ușor la 20 de ani, eu deja știam în mare parte cu ce se mănâncă asta.

Am crescut în televiziune, am stat lângă Ruxandra Ion, am stat lângă Marian Râlea, m-am pregătit pentru facultate cu Andrei Blaier.”, a mai declarat producătoarea.

Ce relație are Andreea Caranda cu Adela Popescu și Cove

Aceasta are numai cuvinte de laudă la adresa celor doi. Se înțeleg foarte bine, uneori doar din priviri.

„Există cu ei o relație mai mult decât o relație de prietenie. Suntem o familie. Eu știu deja ce gândește Cove, îi știu reacțiile, știu ce vrea să zică, când ceva nu-i convine. De exemplu, eu cu Adela am visat că o să nască, și așa s-a întâmplat.”, ne-a spus Andreea Caranda.

Predă cursuri de televiziune

Dincolo de jobul de producător de televiziune, Andreea Caranda predă și cursuri de prezentatori TV.

„E un proiect pe care l-am început acum doi ani, este un curs de prezentatori TV. Adică pentru cei care își doresc să se pregătească pentru a apărea în fața televizoarelor. Eu sunt profesoară. Cred că sunt exigentă.

Ca lucrurile să iasă perfect, trebuie să fii foarte strict.”, ne-a mai declarat ea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
2 oct.
Polonia - România 6-0. Rușine istorică pentru „tricolori”, într-o seară fără speranță la Varșovia
2 oct.
Mesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
2 oct.
Preţurile petrolului au scăzut vineri după ce Europa a fost de acord să elibereze motorină din rezerve
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
2 oct.
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!