Poți să cumperi o vilă în Zanzibar mai ieftin decât ai crede. Costul unei proprietăți într-una dintre cele mai populare destinații de vacanță din lume, aflată și în topu preferințelorl turiștilor români, este de 269.000 de dolari. Practic, banii pe care i-ai da pe un apartament cu 3 camere în Cluj-Napoca. Diferența este că o astfel de locuință vine gata de operare în regim hotelier, iar peisajul este unul de invidiat. Randamentul anual poate ajunge, potrivit dezvoltatorului, la 19%.

Clădirea fostului cinematograf București ar putea să-și recapete strălucirea de altă dată. Aceasta a fost scoasă la vânzare pe Imobiliare.ro pentru 4,9 milioane de euro. Se așteaptă acum investitorul care să o transforme într-un nou punct de atracție pe harta distracției din Capitală.

După investiții substanțiale în București și în Constanța, unul dintre cei mai mari dezvoltatori din România ajunge și în Sibiu. One United Properties a semnat un contract preliminar de vânzare-cumpărare pentru un teren situat pe fosta platformă industrială FLARO. Aici ar urma să fie construit un proiect mixt cu locuințe, spații comerciale și spații de servicii.

Cartierul Tractorul este vedeta orașului Brașov în această perioadă. Aici pot fi găsite cele mai multe apartamente de închiriat, în mare parte noi. Prețurile sunt, însă, unele pe măsură. Plătești aproape la fel de mult ca în centrul orașului. Ai nevoie, potrivit datelor Imobiliare.ro, de 550 euro/lună pentru a închiria o locuință.

Circa 17.600 de autorizații de construire au fost eliberate, la nivel național, pentru clădiri rezidențiale în prima jumătate a acestui an, mai multe decât în perioada similară din 2024. Potrivit Institutului Național de Statistică, doar în Capitală și în localitățile din împrejurimi s-au emis peste 1.800 de autorizații.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.