Topul cu cele mai pretențioase zodii ne arată care sunt cei mai aroganți nativi, cei care așteaptă foarte multe de la viață, dar nu primesc întotdeauna ceea ce doresc. Cu toții avem pretenții, dar cei mai mulți dintre noi avem pretenții justificate, după munca și ingeniozitatea fiecăruia. În zodiac sunt însă și zodii care au pretenția să primească mai mult decât oferă!

Top cele mai pretențioase zodii

Leu 

Nativii Lei vor fi mereu în topul cu cele mai pretențioase zodii. Ei cer foarte mult de la viață și de cele mai multe ori au dreptate. Sunt inteligenți, charismatici, muncitori, cinstiți și generoși, de aceea au pretenția ca viața să îi răsplătească. Leii vor să fie mereu în top, să fie primii, să fie lideri, să fie admirați și iubiți. Pretențiile lor sunt în mare parte satisfăcute, dacă fac efortul să nu devină aroganți și nepăsători cu cei din jur. 

Săgetător 

Influențați de semnul lor de Foc, la fel ca nativii Lei, Săgetătorii sunt și ei pretențioși, dar au și un soi de aroganță pentru care multă lume îi condamnă. Mai puțin charismatici și sociabili decât Leii, Săgetătorii au impresia că merită tot ce este mai bun, chiar dacă realitatea este diferită. Pretențiile lor se bazează doar pe un ego puternic. Însă le lipsește inteligența sclipitoare, ingeniozitatea și diplomația altor zodii care reușesc să obțină ce vor fără prea mult efort.   

Taur

Taurii sunt foarte pretențioși în ceea ce privește confortul și liniștea lor. Se urnesc greu, dar când se urnesc muncesc cu sârg și adună mulți bani. Situația materială prosperă este foarte importantă pentru Tauri. Pretențiile lor cele mai mari se rezolvă cu bani: obiecte de lux, case mari și frumoase, mașini scumpe și vacanțe costisitoare. Dacă reușesc să își ofere toate aceste lucruri, Taurii se consideră fericiți și împliniți. Și au pretenția ca și partenerii lor de viață să contribuie în mod egal la averea familiei. 

Povestea rusului care și-a părăsit țara pentru a lupta împotriva lui Putin. Acum conduce militari ucraineni în războiul contra compatrioților săi
Recomandări
Povestea rusului care și-a părăsit țara pentru a lupta împotriva lui Putin. Acum conduce militari ucraineni în războiul contra compatrioților săi

Rac 

În ceea ce privește pretențiile, Racii vor fi mereu în top. Vor și bani, și dragoste, și fidelitate, și răsfăț și nu puțini sunt cei care se căsătoresc din interes. Nativii zodiei sunt dedicați familiei, dar au pretenția ca partenerii lor de viață să le ofere cam tot. Îndeosebi femeile Rac sunt foarte pretențioase și își împing bărbații de la spate să urce în carieră, să facă afaceri, să aducă mai mulți bani acasă. Iar când au tot ce le trebuie, ajung să fie destul de arogante. 

Fecioară 

Nativii Fecioară sunt genul de persoane ambițioase și pretențioase, dar fără să aștepte de la alții să le împlinească visurile. Fecioarele muncesc singure pentru a-și îndeplini pretențiile financiare. Sunt perfecționiste și nu se mulțumesc cu puțin. Întotdeauna vor lupta pentru o carieră bănoasă. În dragoste, se poate spune că sunt la fel de pretențioase. Vor totul de la partenerii lor, dar nu oferă la fel de multă dragoste și pasiune pe cât au pretenția să primească.  

Corespondență de la Cannes. Pronosticuri înainte de seara premiilor. Cristian Mungiu ar putea fi pe lista câștigătorilor. Care sunt ceilalți posibili învingători
Recomandări
Corespondență de la Cannes. Pronosticuri înainte de seara premiilor. Cristian Mungiu ar putea fi pe lista câștigătorilor. Care sunt ceilalți posibili învingători

Berbec

Nativul Berbec are pretenții mari, pe măsura ego-ului său. Berbecul va avea întotdeauna o părere mult mai bună despre sine, va cere mult de la ceilalți și va considera că este îndreptățit să ocupe primul loc și la muncă, și acasă în relația de cuplu. Cu cât obține mai mult, cu atât pretențiile lui cresc, chiar dacă nu merită tot ceea ce primește. Berbecul nu prea are măsură. Nimic nu este prea bun, prea mult sau prea scump pentru pretențiile lui!

Scorpion 

De cele mai mult ori, nativul Scorpion are pretenția că este cel mai isteț dintre toți și merită să fie pus pe primul loc. Nativii Scorpioni sunt destul de egoiști și mai ales individualiști. Ei nu fac aproape nimic pentru ceilalți, nici măcar pentru oamenii cu care își împart viața. În schimb, au pretenția să fie adorați, răsfățați și îngrijiți ca niște zeități. Este o latură a acestor nativi care iese la iveală mai ales în condițiile în care încep să aibă noroc din punct de vedere financiar.

Urmărește-ne pe Google News
Metoda șocantă prin care o jurnalistă și-a dat seama că iubitul ei o înșală: „Începuse să...”
GSP.RO
Metoda șocantă prin care o jurnalistă și-a dat seama că iubitul ei o înșală: „Începuse să...”
ȘOC! Putin e DISPERAT! A schimbat legea pentru câștigarea războiului! E IREAL!
Playtech.ro
ȘOC! Putin e DISPERAT! A schimbat legea pentru câștigarea războiului! E IREAL!
Momentul impactului dintre cele două maşini care făceau întrecere pe o stradă din Timişoara. Autoturismele au fost cuprinse de flăcări
Observatornews.ro
Momentul impactului dintre cele două maşini care făceau întrecere pe o stradă din Timişoara. Autoturismele au fost cuprinse de flăcări
Horoscop 29 mai 2022. Balanțele caută siguranță, dar poate că nu o caută unde trebuie, dacă nu au găsit-o deja
HOROSCOP
Horoscop 29 mai 2022. Balanțele caută siguranță, dar poate că nu o caută unde trebuie, dacă nu au găsit-o deja
VIDEO Momentul în care o rachetă trece pe lângă un avion de linie. Imaginile surprinse de un pasager
Știrileprotv.ro
VIDEO Momentul în care o rachetă trece pe lângă un avion de linie. Imaginile surprinse de un pasager
A invitat un fotbalist acasă şi a rămas mască. Ce au făcut: ”Acum nu ştiu dacă îi mai place”
Orangesport.ro
A invitat un fotbalist acasă şi a rămas mască. Ce au făcut: ”Acum nu ştiu dacă îi mai place”
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama
PUBLICITATE
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama