Rachete sau dotări pentru spitale?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În ultimii patru ani, România a alocat sume semnificative pentru investiții în armament. La cererea președintelui Klaus Iohannis procentul din PIB pentru Apărare a crescut, România fiind printre puținele țări membre NATO care respectă această recomandare și care a alocat 3 ani consecutivi 2% din PIB pentru Apărare.
Cuprins:
Nu au fost dispute politice pe această temă. Indiferent de culoarea politică a partidelor de guvernare, indiferent de disputele din Parlament și de tensiunile din stradă, guvernele și Parlamentul au înțeles solicitarea președintelui și s-au conformat.
Cheltuielile cu înarmarea, prioritatea tuturor partidelor
Rezistența împotriva acestei alocări a fost nesemnificativă, iar criticile în legătură cu lipsa de transparență a achizițiilor și față de calitatea produselor achiziționate (avioane second hand, de exemplu) au fost ignorate. Argumente cum că România are alte urgențe, că nu-și permite un așa ritm de cheltuieli cu înarmarea, au fost ignorate, iar cei care ziceau că mai urgente sunt investițiile în educație și sănătate erau catalogați drept oameni ai rușilor, idioți utili etc.
Investițiile masive în armament din ultimii 3 ani au fost justificate de un presupus posibil viitor atac din partea rușilor sau a țărilor din Orientul Apropiat. Un veritabil aparat de propagandă pro-înarmare a pus în circulație argumente pentru achiziții rapide și pentru a contracara și denigra puținele voci critice.
În mare, teoria pro-înarmare zicea că e bine să fim prevăzători, să nu ne uităm la bani și la modurile în care se fac achizițiile, că nu se știe niciodată. Și e bine ca statul să aibă dotările militare necesare pentru a proteja societatea în cazul unui viitor conflict militar. Când e vorba de integritatea țării și de siguranța populației, nu trebuie să ne zgârcim, trebuie să susținem investițiile într-un stat puternic. Și s-a dat. Chiar în avans, cum a fost cazul în toamna anului trecut, la instalarea noului guvern. A dat Dragnea, a dat Viorica, a dat Orban, a dat Iohannis. Au dat din banii publici și ne-au lămurit că e musai.
Cum s-a transformat sistemul medical într-un business
Însă, aceeași logică a prudenței și a necesității cheltuielilor pentru protejarea societății în fața unor riscuri ipotetice de natură medicală nu a funcționat când a fost vorba de investiții într-un sistem public de sănătate performant. Investițiile guvernamentale în infrastructura spitalicească, în dotări și în personalul medical nu au beneficiat de același interes și suport din partea partidelor politice și a președintelui.
În privința sănătății nu s-a pus problema unui pact care să impună o serie de investiții și măsuri prin care calitatea serviciilor medicale din sistemul public de sănătate să fie îmbunătățire și prin care să se asigure buna funcționare în cazul unei calamități sau crize epidemiologice.
S-a mers în direcția transformării îngrijirii medicale într-un business, iar a dreptului la sănătate garantat de constituție, într-un serviciu de care cetățenii pot beneficia în funcție de banii pe care sunt dispuși sau își permit să-i plătească.
Sănătatea populației și toate pericolele aferente nu au intrat în calculele strategice, ci au fost împinse în direcția privatizării. Și asta nu a început cu actuala guvernare, deși actualul ministru și echipa sa, formată în mare măsură din specialiști proveniți din sectorul medical privat, au venit cu măsuri care să accelereze privatizarea serviciilor medicale și restrângerea sectorului medical public.
Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, din 521 de policlinici de stat în 1996, în 2018 mai erau 7. Din 6.016 dispensare medicale, în 2018 mai erau 185. Din 412 spitale, mai sunt 368. În timp ce cabinetele medicale specializate și de familie sunt private, centrele de dializă sunt private, iar dintre noile forme instituționale:
- Centre medicale de specialitate - 37 publice, 633 private
- Centre medicale de specialitate cu paturi de spital - 130 private, 1 public
- Centre de diagnostic și tratament cu paturi de spital - 29 private, 1 public
De mai bine de două decenii, în privința îngrijirii medicale se merge pe retragerea statului, lăsând loc expansiunii sectorului privat. Această transformare este împachetată într-un PR agresiv despre „bani care urmează pacientul”, superioritate sectorului privat și libertatea de a alege.
Doar că în situații de criză, cum este epidemia de față, realizăm cât de important este sistemul public de sănătate și ce înseamnă o provocare colectivă, spre deosebire de problemele individuale de sănătate. În astfel de situații, se dovedește cât de falimentară a fost lăsarea în subfinanțare și ruinare a sistemului public de sănătate, pentru ca privații din domeniu să se poată extinde și să poată prelua din pacienți spre a-i transforma în clienți.
Spitalele românești față în față cu Covid-19
Raed Arafat declara recent, în contextul crizei Covid-19, că o serie de achiziții de materiale și echipamente medicale trebuiau făcute cu doi-trei ani în urmă. În contextul aceleiași crize, Ministrul Sănătății, Victor Costache afirma că materialele existente ajung pentru încă o săptămână.
Din rândurile personalului medical aflat în linia întâi în eforturile de limitare a epidemiei aflăm că de multe ori nu sunt echipați corespunzător, că dotările existente nu ar putea face față unui număr semnificativ mai mare de pacienți. Epidemia radiografiază într-un mod cinic și rece criza sistemului public de sănătate, lăsat de izbeliște de oamenii politici care s-au perindat pe la guvernare și căpușat de privați ahtiați după profituri grase.
Dacă ar fi existat măcar 30% din interesul arătat pentru înarmare, sistemul medical public ar fi arătat altfel.
Dacă pericolele posibile, indiferent de natura lor, nu ar fi folosite în mod populist și iresponsabil doar pentru a justifica alocări cu dedicație, cheltuieli netransparente și pentru a capitaliza electoral, am fi avut în rândul strategilor diverselor guvernări voci care să susțină răspicat și coerent că sistemul public de sănătate este vital pentru societate și că nu trebuie transformat într-un fel de asistență medicală de bază pentru sărăntocii care nu-și permit asigurări medicale CASCO pentru tratament quality în clinicile private.
Prioritățile strategice nu au fost stabilite în funcție de riscurile reale și de interesul general al societății, ci în funcție de interesele avansate de grupurile de lobby locale și transnaționale, în funcție de ciubucurile și setea de rente a unor grupuri private, care și-au plasat oamenii în funcții strategice și care reușesc să impună agenda celor mai importante instituții publice.
