Maia Sandu

Maia Sandu este președinte al Republicii Moldova din noiembrie 2020. Maia Sandu s-a născut în 1972, în satul Risipeni, undeva în nord-vestul țării. Părinţii săi, Grigore şi Emilia, au activat în localitate, tatăl fiind director al complexului de porcine, iar mama – profesoară Ea este absolventă a Academiei de Studii Economice și a lucrat pe mai multe posturi în Ministerul Economiei, înainte de a ajunge consilier al directorului executiv al Băncii Mondiale. În 2015, Sandu a devenit premier interimar și a fost la un pas de a ajunge prim-ministru plin. Partidul Liberal Democrat din Moldova, aflat la guvernare, i-a retras însă candidatura. În 2016, Maia Sandu a făcut prima încercare de a ajunge la președinția Republicii Moldova. A intrat în turul II de scrutin de pe locul secund, dar a pierdut în fața candidatului socialist rusofil Igor Dodon, la o diferență de 4%. La alegerile prezidențiale din noiembrie 2020 ea a fost votată de către cetățenii moldoveni drept președinte al Republicii Moldova, cu peste 57% dintre voturile exprimate, învingându-l pe fostul președinte Igor Dodon. Vezi mai multe știri despre Maia Sandu!

Iohannis, mesaj de Ziua Limbii Române: Oricât de departe am fi de meleagurile natale, limba română ne leagă dincolo de timp şi de meridiane şi ne defineşte ca popor
31 aug. 2024

Klaus Iohannis, vizită oficială la Chişinău. Ce va discuta cu Maia Sandu
30 aug. 2024

Klaus Iohannis, vizită oficială la Chişinău. Ce va discuta cu Maia Sandu

Un general rus acuză SUA că transportă materiale pentru arme biologice din Ucraina prin Rep. Moldova și România. „Ficțiune pură”, răspunde Chișinăul
28 aug. 2024

Rep. Moldova, la 33 de ani de independență: 40.000 de oameni au sărbătorit marți seara la Chișinău. Maia Sandu: „Alegem să ne ridicăm”, spre UE | VIDEO

Maia Sandu are COVID-19 și nu va participa la evenimentele dedicate Zilei Independenței Republicii Moldova
27 aug. 2024

Ziua Independenței Republicii Moldova. Mesajele lui Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă. De ce nu participă Maia Sandu la eveniment

Maia Sandu a anunțat live pe Facebook că a fost diagnosticată cu COVID-19 și nu va participa la evenimentele de Ziua Independenței | VIDEO
26 aug. 2024

Maia Sandu, apel către cetățenii Rep. Moldova să participe la referendumul privind UE: minciuna și grupările criminale nu sunt mai puternice decât poporul | VIDEO
20 aug. 2024

Percheziții în Parlamentul Republicii Moldova făcute de Serviciul de Informații și Securitate și Procuratură pentru „trădare de patrie”
31 iul. 2024

Klaus Iohannis a stat lângă Maia Sandu la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Cei doi au înfruntat ploaia fără pelerine
27 iul. 2024

Irina Vlah, fosta guvernatoare a Găgăuziei, și-a anunțat candidatura la preşedinţia Republicii Moldova. Maia Sandu rămâne favorită în sondaje
17 iul. 2024

Igor Dodon nu candidează la președinția Rep. Moldova. Propunerea sa, un fost procuror general controversat demis de Maia Sandu
8 iul. 2024

Recensământul populației în Republica Moldova. Câte persoane au fost recenzate înaintea ultimei zile
7 iul. 2024

Recensământul populației în Republica Moldova. Câte persoane au fost recenzate înaintea ultimei zile

Ministrul de externe al Republicii Moldova nu exclude noi expulzări ale diplomaţilor ruşi. Reacţia Moscovei
6 iul. 2024

Ministrul de externe al Republicii Moldova nu exclude noi expulzări ale diplomaţilor ruşi. Reacţia Moscovei

Victoria Ucrainei în războiul declanșat de Rusia „este indispensabilă”, spune ministrul român de externe
5 iul. 2024

Victoria Ucrainei în războiul declanșat de Rusia „este indispensabilă”, spune ministrul român de externe

A murit scriitorul Spiridon Vangheli. Doliu naţional în Republica Moldova
22 iun. 2024

A murit scriitorul Spiridon Vangheli. Doliu naţional în Republica Moldova

Susținători ai oligarhului fugar Ilan Șor s-au îmbrâncit cu angajați ai aeroportului din Chișinău în timp ce se întoarceau de la Moscova | VIDEO
11 iun. 2024

Igor Dodon cere ca Republica Moldova să aibă relații mai bune cu Rusia și China
2 iun. 2024

Igor Dodon cere ca Republica Moldova să aibă relații mai bune cu Rusia și China

Kremlinul, despre natalitatea din Republica Moldova: Bărbații nu mai au timp de făcut copii, pentru că merg la exerciții militare cu americanii și românii
30 mai. 2024

Antony Blinken, la Chișinău. Secretarul de stat al SUA promite ajutor suplimentar pentru ca R. Moldova să reziste interferenței rusești
29 mai. 2024

Traian Băsescu s-a întâlnit cu Maia Sandu, la Chișinău: „S-ar putea ca viitorul președinte al României să fie un președinte al unirii”

Secretarul de stat american Antony Blinken este aşteptat miercuri la Chişinău, unde va anunţa un nou pachet de sprijin pentru Moldova

Membri ai trupei ruso-belaruse de rock Bi-2, care se opune războiului din Ucraina, au primit cetățenia Republicii Moldova
28 mai. 2024

Pact proeuropean încheiat de 13 partide din Republica Moldova. Nu toate formațiunile o susțin pe președinta Maia Sandu
27 mai. 2024

Pact proeuropean încheiat de 13 partide din Republica Moldova. Nu toate formațiunile o susțin pe președinta Maia Sandu

Zaharova îl acuză pe Ciolacu de „imixtiune grosolană în afacerile Republicii Moldova”, după ce a zis că „nu există moldoveni, doar români”
23 mai. 2024

Maia Sandu, laureată cu premiul pentru democrație decernat de Germania. Ce decizie a luat în legătură cu banii primiți
18 mai. 2024

Maia Sandu, laureată cu premiul pentru democrație decernat de Germania. Ce decizie a luat în legătură cu banii primiți

Maia Sandu confirmă negocierea acordului de securitate cu UE: „Va fi un fel de umbrelă” pentru Republica Moldova
17 mai. 2024

Maia Sandu confirmă negocierea acordului de securitate cu UE: „Va fi un fel de umbrelă” pentru Republica Moldova

Republica Moldova va organiza pe 20 octombrie alegerile prezidențiale și referendumul pentru aderarea la UE
16 mai. 2024

Republica Moldova va organiza pe 20 octombrie alegerile prezidențiale și referendumul pentru aderarea la UE

Kremlinul invocă un „genocid” de tip nazist în Moldova, pentru justificarea unei „viitoare agresiuni ruse”, susțin analiștii ISW
11 mai. 2024

Rusia o atacă dur pe Maia Sandu şi o acuză de nazism. Zaharova: „Comparabil cu experimentele celui de-al Treilea Reich”
9 mai. 2024

Maia Sandu denunță manifestațiile plătite de Moscova și operațiunile hibride împotriva Moldovei. Orizontul de timp pentru reintegrarea Transnistriei
7 mai. 2024

Maia Sandu, interviu în limba rusă pentru un jurnalist cu peste 10 milioane de abonați pe YouTube: „Ne vom apăra, dacă Rusia invadează Moldova”

Maia Sandu, mesaj mobilizator de Paște: „Lumina învie chiar când e doborâtă” | VIDEO
5 mai. 2024

Maia Sandu, mesaj mobilizator de Paște: „Lumina învie chiar când e doborâtă” | VIDEO

Planul Chișinăului pentru a reduce influența Rusiei în Transnistria. De ce „poate însemna să aruncăm regiunea într-o criză umanitară”
30 apr. 2024

Război în Ucraina, ziua 768 | Rușii au lansat 5 rachete hipersonice Zircon asupra Kievului în 2024, afirmă autoritățile ucrainene
1 apr. 2024

Regizorul Cristian Mungiu, decorat de Maia Sandu cu „Ordinul de Onoare”. Care au fost motivele
16 mar. 2024

Regizorul Cristian Mungiu, decorat de Maia Sandu cu „Ordinul de Onoare”. Care au fost motivele

Cursuri gratuite de limbă română pentru găgăuzii din Republica Moldova. Cererea depășește oferta: „Număr-record de înscrieri”
13 mar. 2024

Maia Sandu, interviu pentru Le Monde: „Vladimir Putin trebuie să fie oprit”
8 mar. 2024

Maia Sandu, interviu pentru Le Monde: „Vladimir Putin trebuie să fie oprit”

Maia Sandu spune că nu mai vrea hotar la Prut: „Republica Moldova va fi mult mai în siguranţă alături de România în UE”
6 mar. 2024

Război în Ucraina, ziua 742 | Rușii au bombardat portul Odesa, chiar în timpul unei vizite a premierului grec. 5 oameni, uciși în atac

Maia Sandu: „Moldova nu mai este pe masă pentru a fi împărțită, așa cum își dorește Rusia, ci se află la masa discuțiilor”

Cererile pentru cursurile de limbă română din Chișinău, duble față de numărul de locuri alocat
4 mar. 2024

Cererile pentru cursurile de limbă română din Chișinău, duble față de numărul de locuri alocat

Maia Sandu, la doi ani de la cererea de aderare la UE: „Avem puterea de a construi un viitor mai bun pentru Republica Moldova în marea familie europeană”
3 mar. 2024

Serghei Lavrov acuză că „regimul de la Chișnău, condus de cetățeni români”, vrea anexarea Republicii Moldova la România
2 mar. 2024

Maia Sandu, mesaj „foarte clar" pentru Moscova: Nu avem nimic împotriva ruşilor, ci împotriva tancurilor ruseşti. Noi ne rupem de Rusia agresivă
1 mar. 2024

Maia Sandu, pledoarie pentru sprijinirea Ucrainei, în Wall Street Journal. „Dacă Ucraina va cădea, Putin va continua cu noi”

Maia Sandu donează premiul de 30.000 de euro acordat la Timişoara pentru o organizație care este „vocea copiilor cu sindromul Down”
19 feb. 2024

Protestele fermierilor au cuprins și Republica Moldova. Punct de trecere a frontierei spre România, blocat cu tractoare
12 feb. 2024

Protestele fermierilor au cuprins și Republica Moldova. Punct de trecere a frontierei spre România, blocat cu tractoare

Maia Sandu îi încurajează pe moldoveni să se înscrie la cursurile gratuite de limba română
2 feb. 2024

Maia Sandu îi încurajează pe moldoveni să se înscrie la cursurile gratuite de limba română

Șefa Comisiei Electorale Centrale din Rusia o acuză pe Maia Sandu că este „o marionetă”. Ce a înfuriat Moscova
31 ian. 2024

Șefa Comisiei Electorale Centrale din Rusia o acuză pe Maia Sandu că este „o marionetă”. Ce a înfuriat Moscova

Noul ministru de externe din Republica Moldova a depus jurământul. Maia Sandu: „Prioritară rămâne relaţia cu România şi Ucraina, care ne apără”
29 ian. 2024

Noul ministru de Externe din Republica Moldova, așteptat la București: „Voi veni în cel mai scurt timp”
24 ian. 2024

Noul ministru de Externe din Republica Moldova, așteptat la București: „Voi veni în cel mai scurt timp”

Maia Sandu poate lua premiul de 30.000 de euro acordat la Timişoara, a decis Centrul Anticorupţie din Republica Moldova
23 ian. 2024