Traian Băsescu s-a întâlnit cu Maia Sandu, la Chișinău: „S-ar putea ca viitorul președinte al României să fie un președinte al unirii”

 6 comentarii
Arhiva foto

Traian Băsescu a fost la Chișinău pe 28 mai și s-a întâlnit cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Fostul președinte al României a fost invitat apoi la emisiunea „În Context”, la postul de televiziune public Moldova 1, unde a spus că „s-ar putea ca viitorul președinte al României să fie un președinte al Unirii”, relatează site-ul de știri Jurnal.md.

„Azi am avut bucuria să-l reîntâlnesc pe ex-președintele României și deputatul în Parlamentul European Traian Băsescu și să-i mulțumesc pentru grija călduroasă și preocuparea constantă față de soarta Moldovei. Președintele Băsescu a avut mereu și continuă să aibă încredere în puterea noastră, a cetățenilor Republicii Moldova, de a ne reafirma demnitatea națională, libertatea și aspirațiile europene”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook, unde a publicat și fotografii de la întâlnirea cu Traian Băsescu.

Seara, fostul președinte de la București a vorbit la televiziunea de stat din Republica Moldova despre aderarea țării la UE și la NATO.

Situația de securitate din regiune s-ar putea schimba, iar pentru Republica Moldova ar fi mai avantajoasă unirea cu România, astfel încât să devină automat stat membru NATO, a spus Băsescu. De asemenea, ex-președintele României crede că Republica Moldova are o imagine bună la Bruxelles, însă nimeni nu trebuie să-și facă iluzii că Uniunea Europeană va accepta o zonă de conflict militar pe teritoriul său.

Traian Băsescu a evitat să spună dacă pentru Republica Moldova este mai avantajos să înceapă negocierile de aderare UE la pachet cu Ucraina sau cele două state ar trebui decuplate.

„Haideți să înceapă negocierile și vedem pe urmă chestia cu desprinderea de Ucraina. Însuși gestul făcut de Uniunea Europeană, săptămâna trecută, cu acordul pentru apărare și securitate, este un gest făcut individual, doar pentru Republica Moldova. Un gest care presupune finanțare, nu doar oportunități pentru securitatea Republicii Moldova din punctul de vedere al achizițiilor, al managementului frontierelor, comunicațiilor. Deci, se pot lua și măsuri specifice pentru fiecare țară în parte. Dar nimeni nu trebuie să spere că Uniunea Europeană va prelua pe teritoriul său o zonă de conflict militar. Este exclus. Prin tratat”, a spus Băsescu, în cadrul emisiunii „În Context” de la postul public de televiziune.

De asemenea, Traian Băsescu a menționat că, în condițiile imprevizibilității situației de securitate regională, pentru Republica Moldova ar putea fi mai avantajos scenariul unirii cu România.

„S-ar putea ca viitorul președinte al României să fie un președinte al unirii, împreună cu viitorul președinte al Republicii Moldova. Vom vedea. Dar s-ar putea ca, în condițiile în care România nu va putea interveni pe teritoriul Republicii Moldova datorită prevederilor Tratatului Nord-Atlantic, la un moment dat, din motive de securitate, să fie mai bine ca Republica Moldova să fie unită cu România”, a mai spus Traian Băsescu.

În acest an, atât cetățenii Republicii Moldova, cât și cei ai României își vor alege președintele. Scrutinul prezidențial din Republica Moldova va fi organizat la 20 octombrie, iar alegerile prezidențiale din România vor fi organizate la 15 septembrie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (6)
  • Avatar comentarii

    BONY 29.05.2024, 12:48

    Petrov,tanar si nelinistit umbla liber dupa tot raul facut tarii,in timp ce procurorii nostri umbla dupa cai morti sa le ia potcoavele...

  • Avatar comentarii

    FranceRoulanie57 29.05.2024, 13:57

    Turnătorule de Petrov, te-ai limbit cu 'miloaga 'Europei ?!

  • Avatar comentarii

    dinamo_forever_77 29.05.2024, 14:13

    Respect pentru acest Presedinte!!

  • Avatar comentarii

    CominG 29.05.2024, 18:35

    Salut ce naiba ne tot bagati moldoveni pe gat ,ei vor doar avantaje de la Romania Pe unde dai de ei unul nu vb romana o dau in rusa imediat Deci de ce nu sunt lasati la rusi Nu mai faceti jocurile la americani mai intrebati si populatia multumesc

  • Avatar comentarii

    dinamo_forever_77 29.05.2024, 20:25

    Mananci bors! Cu mine vorbesc romana.

ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Fetele din cuplurile de la Insula Iubirii 2026 | Foto: Antena 1
Exclusiv
13:40
Cuplul care a rămas împreună și după Insula Iubirii 2026. Cum au fost surprinși la o petrecere din București
Silviu Prigoană
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
Exclusiv
14:01
Primele imagini de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Tensiuni, lacrimi și momente intime în noul show de la PRO TV
Analiză
14:00
Culisele împărțirii posturilor de la TVR și Radio România între AUR și PSD. Cum a ajuns „cartoful fierbinte” la partidul lui Simion
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
13:43
În 2001 era printre cei mai buni 50 de șahiști ai lumii, deși aproape nimeni nu-l vedea jucând. Cum a fost demascat „Escrocul din Carpați” într-un singur turneu
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală