Profesori de română din Iași, despre învățatul pentru Bac: „E nevoie să-l convingi pe elev să citească, să discuți operele”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Profesorii de limba română Nicoleta și Emil Munteanu reușesc să-și transforme elevii în iubitori de lectură. Editează împreună cu ei o revistă, le aduc mari scriitori la ore și au declarat război învățatului pe de rost, scrie Școala 9.
Cuprins:
Citind, după opinia celor doi profesori, elevii își dezvoltă abilitatea de a gândi, de a asocia liber idei, de a fi onești cu ei înșiși. Citind, devii o persoană empatică, ieși din propriul ego și ajungi să cauți frumusețea în lucrurile mici, să știi să te bucuri. Cărțile te formează ca om, cred profesorii ieșeni.
Mai sunt șase luni până când o nouă generație va susține examenul de bacalaureat. Cei doi cred că învățatul pentru examene poate să strice din pasiunea pentru citit, mai ales dacă faci din examen o miză și nu treci dincolo de granițe.
„Sunt profesori care patru ani fac exclusiv operele din programa pentru bacalaureat, eventual, încă două-trei texte. Sunt profesori care cer elevilor să rezolve subiecte de bacalaureat încă din clasa a IX-a sau a X-a. E calea sigură de a nu forma cititori, de a-i face să se plictisească și să trateze literatura ca pe o știință algoritmizată. Examenele de sfârșit de ciclu sunt de nivel mediu”, a spus Emil Munteanu pentru Școala 9.
Nu e nevoie să pregătești din clasa a IX-a examenul de bacalaureat, spun cei doi. Orice elev care citește și are o dorință de pregătire în toți cei patru ani de școală va obține o notă mare la examen. „E nevoie să-l convingi pe elev să citească, să discuți operele, să-l determini să interogheze textul, să aibă plăcerea de a scrie despre diverse subiecte, să fie curios și receptiv”, spune profesorul Emil Munteanu.
Elevul care nu învață pe de rost „va pleca de pe băncile școlii cu abilități pentru toată viața”
Cât despre comentariile literare adesea învățate pe de rost, profesorul crede că informațiile dintr-o carte de sinteze sau cele primite de la cadrul didactic nu au nicio valoare fără interpretarea personală a elevului. El trebuie stimulat, motivat, încurajat să gândească singur, cu mintea lui, să treacă interpretările prin filtru propriu și să se îndepărteze de memorare. Doar că există un risc. „Acest efort presupune un timp mai mare de organizare a ideilor și exprimarea nu va fi întotdeauna la fel de cursivă ca aceea a colegului ce va reproduce. Poate că nota lui va fi cu 10-30 de sutimi mai mică, dar va pleca de pe băncile școlii cu niște abilități care îi vor folosi toată viața.”
Pregătirea bună a unui profesor „nu reprezintă o garanție”
Nicoleta și Emil s-au cunoscut după ce au terminat facultatea. Ambii au absolvit Facultatea de Litere din Iași, apoi au urmat programe de master, iar profesoara Nicoleta are și un doctorat susținut în 2008 în poetica limbajului dramatic modern, o teză aplicată pe textele lui Pirandello și Matei Vișniec, teză care s-a transformat ulterior într-o carte.
„Nu credem însă că o diplomă este ceea ce recomandă în primul rând un profesor, ci modul în care simte pulsul unei clase, în care lucrează cu elevii. Nu poți fi profesor bun fără o pregătire riguroasă, temeinică, dar ea nu reprezintă o garanție”, mărturisește profesorul Munteanu.
„Elevii noștri sunt invitați ca jurnaliști culturali sau poeți debutanți”
Soții Munteanu sunt permanent atenți la nevoile elevilor lor, la vulnerabilitățile lor și își doresc să-i formeze cultural. Vor ca ei să-și formeze propriul lor set de valori și convingeri.
„Elevii noștri sunt invitați, ca jurnaliști culturali sau ca poeți debutanți, la festivaluri internaționale, organizează dezbateri culturale cum sunt Întâlnirile Alecart la FILIT sau publică în reviste consacrate. Îi ajutăm să înțeleagă faptul că nu doar olimpiadele, concursurile școlare sunt competițiile care te validează”, completează Emil.
„Tinerii au un dar extraordinar: ne văd așa cum suntem și sunt cel mai corect judecător a ceea ce am făcut pentru ei. Nu cât sunt elevi, ci mai târziu, atunci când într-adevăr contează”, adaugă Nicoleta.
Cu fiecare generație, cei doi profesori învață la rândul lor câte ceva nou și sunt bucuroși să rămână în legătură cu cei mai mulți dintre ei, să le urmărească traseul. Elevii și absolvenții lor sunt mândria lor, realizările profesionale cu care defilează în detrimentul diplomelor, gradelor și cursurile de perfecționare.
La faza națională a concursului „Tinere Condeie”, în 2019, locul I atât la gimnaziu, cât și la liceu era ocupat de elevii lor, iar aceștia nu își arată doar abilitățile în cadrul școlar, la olimpiade, concursuri, competiții, ci și în afara acestora. Elevii celor doi organizează și unul dintre evenimentele din cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași.
Redacția Alecart, a doua școală
Profesorii se întâlnesc cu elevii lor și dincolo de spațiul școlar, de cadrul oficial. În urmă cu 14 ani au înființat revista Alecart, unde elevii și cei doi profesori sunt colegi, parteneri de dialog.
Alecart s-a născut la Colegiul de Artă „Octav Băncilă” . Apoi, li s-au alăturat elevi de la Liceul „Vasile Alecsandri” și de aici a venit și numele: Alec+Art= Alecart.
„Numele provine dintr-o expresie în limba franceză: a l’ecart, «a sta deoparte», «a lua în răspăr ceea ce este general acceptat», adică exact ceea ce ne-am dorit la Alecart. Să fim diferiți, să ieșim din starea de apatie, să facem din alecartieni tineri care să privească realitatea culturală cu un ochi proaspăt și să aibă curajul opiniilor.”
Alecart a devenit un exemplu pentru multe reviste din mediul preuniversitar și este foarte cunoscută în lumea mare a literaturii, redactorii ei fiind invitați, ca jurnaliști culturali, în fiecare an, la festivaluri internaționale ca „Poezia e la Bistrița” sau „Poets in Transylvania”. Este o comunitate deschisă, chiar dacă redacția are un număr fix de elevi.
Articolul integral, pe Școala 9.
PubliusCaelius 25.11.2022, 18:11
De vina este isteria testelor standardizate, de antrenament sau de ce-or mai fi. Subiectele au devenit foarte sablonizate, iar numarul operelor obligatorii a scazut dramatic. In conditiile astea, tentatia invatatului pe dinafara de fraze gata dictate de doamna la clasa este foarte mare. Cand am dat eu bacalaureatul, in 2000, am avut vreo 16-17 romane obligatorii, vreo 10 nuvele, 5-6 piese de teatru, 25 de poezii. Nici daca voiai sa inveti pe dinafara, nu puteai. Era pur si simplu atat de mult, incat toceala era inutila pentru ca nu ai fi terminat niciodata. Nu puteai decat, cel mult, sa inveti niste trasaturi generale ale curentelor literare, ale procedeelor artistice. Altfel, trebuia sa citesti operele si sa gandesti cu capul tau. Dar si subiectele erau mult mai libere, iti dadeau posibilitatea sa arati ca ai citit si ca esti in stare sa vii cu o interpretare personala. Astazi, trebuie doar sa bifezi niste puncte din barem, ceea ce e o absurditate, o imbecilitate crasa.