„Niciun salariu după noile grile nu va scădea. Nu vom avea oameni care să meargă cu mai puțin bani acasă pentru că nu ăsta e scopul. Avem niște categorii care vor fi ieșit din grilă. Dar pentru ei, la fel ca la pensii, vom veni cu un articol care să spună că se păstrează suma de acum, urmând ca la creșterile următoare să fii ajuns din urmă de ceilalți”, a explicat Florin Manole.

Noua lege a salarizării va introduce un mecanism menit să clarifice ierarhia veniturilor publice, reducând în același timp ponderea sporurilor. Ministrul a subliniat că, deși sporurile vor scădea, salariile de bază vor crește pentru a asigura stabilitatea veniturilor angajaților. 

„Suntem cu inflație foarte mare și să le mai și tai salariile oamenilor ar fi inacceptabil. Într-adevăr, reducem sporurile, dar păstrăm peste nivelul de 20% un nivel de cinci la sută pentru performanță, un lucru cerut și de Comisie și de bun simț și e corect”, a declarat acesta.

Florin Manole a estimat că legea va genera creșteri salariale moderate, de ordinul unei cifre procentuale.

„Anticipez o lege cu niște creșteri de medii procentuale de o cifră, nu de două. Nu vreau să mă hazardez în promisiuni.”

Indexările viitoare vor fi stabilite pe baza unui sistem nou, care va intra în vigoare până în 2027, urmând să fie ajustat ulterior până în 2028. 

„În 2027, oamenii vor primi salarii cu indicele pe care-l vom stabili la sfârșitul acestei săptămâni. După care, următoare indexare va fi până în 2028, dar vom avea creșteri în 2027, venite din reglaje”, a adăugat ministrul.

Ministrul Muncii a confirmat că, și în noua lege, președintele României va avea cel mai mare salariu din sectorul public. În timp ce legislația actuală stabilește că acesta este de 12 ori salariul minim, viitoarea lege va reduce raportul la opt ori salariul minim, care, la rândul său, va fi mai mare. 

„Acest referențial inițial cu siguranță va fi peste 4.000 de lei”, a declarat Florin Manole.

În noiembrie 2024, numărul bugetarilor a depășit 1,3 milioane, pentru prima dată în ultimii 15 ani. Mai precis, aproape un sfert (23%) din angajații din țară lucrau pentru stat. 

Un bugetar din România costă în medie 11.000 de lei pe lună, mai exact 10.959 de lei (aferent unui net de 6.411 lei), iar pentru un angajat din companiile de stat s-a plătit în medie 9.590 de lei (net 5.610 lei).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.