Alinel Bodnar, judecător la Tribunalul București: Soluția pentru corectarea situației în care pensiile acordate înainte de 2024 depășesc, uneori, salariile magistraţilor în funcţie este impozitarea progresivă

Guvernul, nemulțumit de legile privind pensionarea magistraților

Principalele nemulțumiri ale Executivului se referă la practica din rândul magistraților de a se pensiona la o vârsta prea tânără (48-50 de ani) și la situațiile în care anumiți magistrați încasează o pensie mai mare decât le-a fost salariul. Tema a generat multă polarizare în spațiul public, alimentând percepția că magistrații reprezintă o castă de privilegiați. 

În acest context, Libertatea a realizat un interviu cu Alinel Bodnar, judecător la Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal. El deține și funcția de secretar general al Asociației Forumului Judecătorilor din România. 

Bodnar crede că soluția pentru corectarea situației în care pensiile acordate înainte de 2024 depășesc, uneori, salariile magistraţilor în funcţie, este impozitarea progresivă. 

El mai crede că vârsta de pensionare ar trebui menținută la 60 de ani, cum este în prezent, cu respectarea etapizării treptate, astfel cum a fost validată de Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 467/2023. 

„Eu, ca judecător, am posibilitatea să rămân în funcţie până la 70 de ani şi cred că un legiuitor rezonabil, dacă îşi doreşte ca magistraţii să nu se pensioneze la vârsta prevăzută de lege în prezent, ar lua câteva măsuri prin care ar stimula magistraţii să rămână în sistem, măsuri care s-ar reflecta în calitatea actului de justiție, cum ar fi normarea muncii, ocuparea tuturor posturilor vacante, introducerea medierii şi a digitalizării”, a explicat Alinel Bodnar. 

Propunerile Executivului, semne de întrebare

Libertatea: Ce este adevăr și ce este dezinformare în recentul conflict dintre premier și CSM în privința vârstei de pensionare și modului de calcul al pensiilor speciale ale magistraților? Este adevărat că există un val uriaș de cereri de pensionare ale magistraților la vârsta de 48-50 de ani? 

Alinel Bolnar: Situaţia este mult mai complexă decât pare. Dacă vrem să avem un răspuns foarte clar şi direct la prima întrebare, trebuie să analizăm în concret propunerile legislative din 29.07.2025. Aceste propuneri ridică mari semne de întrebare din mai multe perspective şi adevărul este că nu rezolvă aşa-zisele probleme de inechitate şi nedreptate socială invocate de iniţiatori. 

În primul rând, omit să corecteze inechitățile majore din sistem, în special pensiile mai mari decât salariile de care beneficiază aproximativ 4.500 din 5.000 de magistraţi pensionaţi. Propunerile nu reduc cheltuielile imediate, ignorând soluții eficiente precum impozitarea pensiilor mari, propusă chiar de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), ca urmare a Deciziei nr. 467 din 2 august 2023 a Curții Constituționale, soluţie care ar putea genera sute de milioane de lei anual şi ar rezolva problema pensiilor mai mari decât salariile magistraţilor în funcţie. Modificările propuse vor avea efecte abia pe termen lung, iar această abordare nu răspunde necesității invocate, de optimizare a resurselor bugetare și ignoră impactul financiar imediat al inechităților existente. 

În al doilea rând, nu există informații potrivit cărora Comisia Europeană ar fi solicitat Guvernului României să mărească din nou vârsta și vechimea de pensionare, iar pensia de serviciu să se stabilească într-un cuantum de 55% (redus de la 80% stabilit în anul 2022), pentru că este cert că aceste aspecte sunt neconstituționale, așa cum reiese din Decizia nr. 467 din 2 august 2023 a Curții Constituționale. 

Atât prin această decizie, cât şi prin hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cauza C-762/23, se arată că pensia de serviciu trebuie să fie cât mai apropiată de ultimul salariu al magistratului, reflectând securitatea financiară ca parte a independenței justiției. 

Or, propunerile încalcă aceste standarde, reducând semnificativ cuantumul şi compromite obiectivul constituțional de asigurare a unui nivel de trai comparabil cu cel din perioada exercitării funcţiei. Lipsa unei justificări obiective pentru reducerea procentului la 55% încalcă principiul proporționalității, mai ales în contextul interdicțiilor și responsabilităților specifice magistraților, care justifică un tratament juridic diferențiat. 

Prin urmare, nu poate fi invocată o nedreptate socială pentru a fi justificate obiectiv modificările şi nu putem pierde din vedere că stabilirea unor pensii mai mari decât salariile nu a fost determinată de acțiunea magistraților, ci de prevederile legislative. Cred că vă amintiţi că în legile justiției din anul 2018, Guvernul României avea o cu totul altă părere, exista o propunere legislativă care permitea pensionarea anticipată, cu 20 de ani de vechime exclusiv ca judecător sau procuror, asupra căreia am atras atenţia că nu este corectă, iar intrarea în vigoare a fost blocată de reacția rapidă a Comisiei Europene. 

Cred că principala sursă de nemulțumire este aceea că pensiile acordate înainte de 2024 depășesc uneori salariile magistraţilor în funcţie, fără a fi corectate prin măsuri precum impozitarea progresivă. 

Aceasta creează o inechitate nu doar față de alte categorii, ci și între magistrați, creându-se o discriminare între generații de magistrați, iar discrepanța între pensiile magistraților pensionați în perioade diferite nu este justificată obiectiv, generând o inechitate istorică. 

– Ne puteți da exemple despre astfel de inechități?

– De exemplu, un judecător născut la data de 31.12.1977, în funcţie din 31.08.2000, care se pensionează la 1.09.2025, are 47 ani și 8 luni, se poate pensiona, iar un judecător născut la data de 2.01.1978, în funcţie tot din 31.08.2000, nu se poate pensiona la data de 1.09.2025 deoarece are 47 ani și 7 luni, deşi are 25 ani vechime şi va putea ieși la pensie abia în 2040, la 65 de ani. 

În al treilea rând, deşi este adevărat şi sună foarte optimist ce s-a spus, în sensul că este de dorit să rămână toţi magistraţii în activitate la maturitatea vârstei profesionale, ceea ce se va vedea în calitatea actului de justiție, se pierde din vedere că volumul uriaş de muncă şi uzura profesională nu permit efectiv unui magistrat să îşi îndeplinească atribuţiile o perioadă atât de lungă, în lipsa unor măsuri complementare concrete privind o normare reală a muncii, reducerea deficitului de personal, prin ocuparea posturilor vacante (peste 1.000), introducerea medierii şi a digitalizării, măsuri care ar putea optimiza funcționarea sistemului, scurta termenele de soluționare a dosarelor și reduce presiunea financiară pe termen mediu și lung. 

Doar astfel de măsuri ar putea reduce presiunea asupra sistemului și ar combate percepția de ineficiență, însă propunerile legislative nu abordează aceste probleme, ci se concentrează doar pe modificarea condițiilor viitoare de pensionare (vârstă, vechime, cuantum), modificări care cu siguranţă ar putea declanșa un val de pensionări sau demisii masive din cauza condițiilor neatractive ale profesiei de magistrat şi alegerea altor profesii (avocat, notar, executor judecătoresc etc.). 

Este foarte plauzibil că magistrații din instanțele cu deficit de personal (unde există peste 1.000 de posturi vacante) vor alege să se pensioneze pentru a beneficia de condițiile actuale mai favorabile.

Cum stabilim o vârstă optimă de pensionare a magistraților

– Totuși, în opinia dv., la ce vârstă ar trebui să se pensioneze un magistrat? 

– Pentru a determina vârsta de pensionare trebuie să luăm în considerare specificul profesiei, care implică incompatibilități, responsabilități și riscuri ridicate, precum și un volum uriaș de dosare, iar aceste condiții justifică o pensionare mai flexibilă decât în alte profesii, pentru a compensa uzura profesională. 

Eu cred că vârsta de pensionare ar trebui menținută la 60 de ani, cum este în prezent, cu respectarea etapizării treptate, astfel cum a fost validată de Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 467/2023. 

Menţinerea soluţiei existente în prezent ar evita pensionările masive și ar răspunde specificului profesiei, iar orice propunere legislativă în privinţa vârstei de pensionare trebuie corelată cu vechimea efectivă și etapizată gradual pentru a nu afecta securitatea juridică. 

Eu, ca judecător, am posibilitatea să rămân în funcţie până la 70 de ani şi cred că un legiuitor rezonabil, dacă îşi doreşte ca magistraţii să nu se pensioneze la vârsta prevăzută de lege în prezent, ar lua câteva măsuri prin care ar stimula magistraţii să rămână în sistem, măsuri care s-ar reflecta în calitatea actului de justiție, cum ar fi normarea muncii, ocuparea tuturor posturilor vacante, introducerea medierii şi a digitalizării.

„CSM nu abordează suficient percepția societăţii în sensul că magistrații beneficiază de privilegii excesive”

– Ați agreat pozițiile recente ale CSM pe acest subiect? 

– Evaluând critic şi constructiv poziţia CSM, eu cred că CSM nu abordează suficient percepția societăţii în sensul că magistrații beneficiază de privilegii excesive, nefiind dezvoltată o strategie eficientă de comunicare, într-un limbaj accesibil, pentru a contracara percepția publică. 

De exemplu, nu se contextualizează pensiile magistraților în raport cu alte categorii profesionale, nefiind comparate pensiile magistraților cu cele ale altor profesii cu statut special (militari, polițiști) și nici nu se explică publicului cum aceste pensii contribuie la funcționarea unui sistem judiciar independent, esențial pentru statul de drept. 

Ca garant al independenței justiției, CSM are responsabilitatea de a comunica publicului rațiunile din spatele pensiilor de serviciu, care sunt justificate de incompatibilitățile și responsabilitățile profesiei, acestea fiind necesare pentru a compensa interdicțiile stricte (imposibilitatea magistraților de a obține venituri suplimentare) sau pentru a preveni corupția prin asigurarea securității financiare. 

Rolul său instituțional este de a promova dialogul și echilibrul în sistemul judiciar, dar un ton perceput ca agresiv de către un observator obiectiv riscă să alimenteze şi mai mult polarizarea dintre magistrați și societate, putând submina încrederea publicului și a altor instituții în capacitatea CSM de a media echilibrat între interesele magistraților și cele ale societății.

– Care este practica europeană în legătură cu pensiile magistraților? Cum ar trebui modificată legislația astfel încât să nu sărim dintr-o extremă în alta, nici să nu creăm în societate percepția că magistrații au devenit „o castă de privilegiați”, dar în același timp să le și ocrotim independența și să respectăm recomandările internaționale? 

– Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei (2010), Carta Europeană privind Statutul Judecătorilor (art. 6.4) și Hotărârea CJUE C-762/23 (2025) nu impun o vârstă fixă, însă acestea solicită statelor ca pensia să fie raportată la ultimul salariu și să asigure un nivel de trai comparabil celui din activitate, iar asupra acestora din urmă nu se poate negocia. 

Statele membre au o marjă mare de apreciere asupra vârstei de pensionare, dar nu şi asupra cuantumului pensiei, care trebuie să fie „cât mai apropiat posibil” de ultima remunerație. 

Totuşi, inclusiv cu privire la vârsta de pensionare, dacă se modifică, această modificare nu poate să încalce alte principii, în sensul că dacă la un anumit moment legea prevedea că un magistrat se poate pensiona la 48 de ani, nu se poate accepta majorarea bruscă şi intempestivă a vechimii totale de muncă, fără respectarea etapizării treptate, astfel cum a fost validată de Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 467/2023. 

Normele europene cer proporționalitate și previzibilitate, astfel încât magistrații să nu fie descurajați să rămână în profesie sau să fie expuși insecurității financiare, ceea ce nu se respectă prin aceste propuneri legislative, chestiuni pe care le-am explicat în răspunsul dat primei întrebări.

Urgențe legislative pentru consolidarea actului de justiție

– Care ar fi principalele urgențe în materie de modificări legislative care să ducă la consolidarea independenței justiției?

– Având în vedere şi discuţia publică, aş enumera foarte pe scurt câteva, dar voi începe cu subiectul cel mai important care se dezbate în spaţiul public: 

1. corectarea inechităților, prin implementarea impozitării pensiilor mai mari decât salariile, acordate înainte de 2024, soluţie propusă atât de Curtea Constituţională a României, cât şi de Consiliul Superior al Magistraturii; 

2. implementarea hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene și a recomandărilor organismelor internaționale (Comisia de la Veneția, OCDE, CCJE, ODIHR), aici este o discuţie mult mai amplă, dar foarte pe scurt aş vrea să vă spun că legile din anul 2022 au fost adoptate fără a se aştepta avizul Comisiei de la Veneţia; 

3. introducerea concursurilor meritocratice pentru promovarea magistraților, inclusiv la Înalta Curte de Casație și Justiție, bazate pe evaluări obiective, nu doar pe hotărâri judecătorești și interviuri; 

4. stabilirea unui statut previzibil al magistraților, fără modificări frecvente motivate electoral; 

5. evitarea modificărilor abuzive ale condițiilor de pensionare (vârstă, vechime), care pot declanșa pensionări masive și crize de personal; 

6. îmbunătățirea rolului CSM, prin adoptarea unei abordări mai transparente și echidistante de către CSM pentru apărarea independenței justiției, astfel încât să se evite utilizarea arbitrară a mecanismelor disciplinare și a percepției de favorizare din partea acestora în legătură cu transferurile, promovările, detaşările etc. 

7. legiferarea medierii obligatorii în cauze civile, prin implicarea avocaţilor şi notarilor în proceduri amiabile (protecția consumatorilor, dreptul familiei, litigii de vecinătate, malpraxis, muncă, litigii sub 100.000 de lei), conform modelelor europene (ex., Italia).

– CSM a ajuns un organism judiciar frecvent criticat în spațiul public. Percepția generală este că membrii CSM se ocupă de jocuri de putere interne în detrimentul principiilor specifice sistemului de justiție. Sunt întemeiate aceste critici?

– Cred că aceste critici sunt alimentate de o anumită lipsă de transparență în luarea unor decizii sau de modul pripit în care CSM a acţionat atunci când a sancţionat disciplinar sau a suspendat din funcţie anumiţi judecători, iar această concluzie nu este o apreciere personală, ci este o constatare bazată pe jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casație și Justiție, care a desfiinţat majoritatea hotărârilor luate de CSM. 

Deşi este adevărat că CSM funcționează într-un context dificil, cu presiuni politice și mediatice, iar rolul său de garant al independenței justiției poate fi complicat de lipsa resurselor și de volumul mare de dosare, cred că nu pot fi acceptate acțiuni pripite sau abordări reactive derulate împotriva unor magistraţi, care ştim deja în ce condiţii dificile îşi îndeplinesc atribuţiile.

– Cât de corect este mecanismul care influențează ascensiunea profesională a magistraților? 

– Actualul sistem de promovare, bazat exclusiv pe evaluarea hotărârilor judecătorești și un interviu în fața Secției pentru judecători a CSM, în cazul promovării la Înalta Curte de Casație și Justiție, nu este unul meritocratic, deoarece nu există evaluări transparente și obiective, ceea ce erodează încrederea în sistem, atât timp cât nu există criterii clare şi obiective de evaluare. 

De aceea, sunt necesare mecanisme de evaluare obiective, care să nu se limiteze doar la analiza hotărârilor judecătorești și interviuri subiective, pentru a asigura selecția pe bază de competență și profesionalism. 

Foto: Inquam Photos / George Călin

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.