Medicul anestezist este acuzat că nu i-a acordat o resuscitare eficientă şi promptă pacientei, situaţie care a condus la instalarea encefalopatiei anoxice ireversibile, împrejurări în care victima a fost transferată la Spitalul Judeţean, unde a decedat.

În rechizitoriul întocmit, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa arată că medicul anestezist este acuzat că ”nu i-a acordat o resuscitare eficientă şi promptă pacientei G.A., situaţie care a condus la instalarea encefalopatiei anoxice ireversibile, împrejurări în care victima a fost transferată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde, aproape de jumătatea lunii aprilie 2012, aceasta a suferit un stop cardiac şi a decedat, existând legătură directă de cauzalitate între conduita medicală a inculpatei şi moartea violentă a victimei G“.

Faţă de ceilalţi medici cercetaţi în dosar, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au dispus clasarea cauzei pentru infracţiunea de ucidere din culpă, pentru că fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de legea penală.

Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Constanța din luna iunie 2018. Până în prezent au fost acordate 13 termene, următorul fiind luna viitoare.

Oricare va fi decizia magistraților de la Judecătoria Constanța, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.

Familia pacientei solicită 30.000.000 de euro atât medicului anestezist, cât şi clinicii private le unde a avut loc operaţia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.