Un avion al companiei HiSky care urma să plece azi la 4:45 de la București spre Heraklion, a ratat decolarea din cauza unor probleme tehnice. Pasagerii au fost debarcați și așteaptă un nu zbor spre Creta.
Cuprins:
UPDATE 07:53: Pasagerii cursei Otopeni - Heraklion au fost îmbarcați în aeronava HiSky. Aceștia ar urma să decoleze spre Creta la ora 08:25. Pilotul i-a anunțat pe turiști că problemele de „mentenanță” au fost rezolvate.
Un avion al companiei HiSky, ce ar fi trebuit să plece de la Otopeni la ora 4:45 și să ajungă în Creta a ratat decolarea de la București. Incidentul s-ar fi produs din cauza unor probleme tehnice, după cum au fost anunțați pasagerii de la bord.
Pasagerii au fost debarcați, iar ulterior un autobuz i-a preluat și i-a întors în aeroport. Timpul anunțat pentru remedierea problemelor tehnice ar fi de aproximativ o oră, potrivit martorilor de la fața locului.
Românii care urmau să își înceapă vacanța în Creta așteaptă în aeroport noi detalii cu privire la zbor. Pentru moment însă, cursa spre Creta a fost anunțată ca întârziată.
Incidentul a provocat teamă în rândul pasagerilor, iar o parte dintre călători se gândesc să renunțe la vacanță.