Este vorba despre companiile Black Sea Oil and Gas, Petro Ventures Resources și Gas Plus Dacia, care au fost amendate cu un total de 54,5 milioane de lei, echivalentul a 3% din cifra lor de afaceri din 2024.

Potrivit ANRE, cele trei societăți nu au respectat obligația legală de a comercializa gazele rezultate din producția internă curentă la prețurile stabilite prin legislație. Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2024, acestea trebuiau să vândă cantitățile necesare de gaze naturale la prețul reglementat de 150 de lei/MWh, respectiv 120 de lei/MWh, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 27/2022.

„Reprezentanților societăților Black Sea & Gas S.A., Petro Ventures Resources S.R.L. și Gas Plus Dacia S.R.L. le-au fost comunicate procesele-verbale de constatare a contravenției pentru nerespectarea obligației legale de vânzare a gazelor la prețurile reglementate. Celor trei societăți le-a fost aplicată sancțiunea de amendă cu 3% din cifra de afaceri din anul 2024”, se precizează în comunicatul ANRE.

Cea mai mare sancțiune a fost aplicată companiei Black Sea Oil and Gas, în valoare de 37,1 milioane de lei. Petro Ventures Resources a fost amendată cu 11,5 milioane de lei, iar Gas Plus Dacia cu 5,8 milioane de lei.

Sumele rezultate din aceste amenzi vor fi virate la bugetul de stat.

Președintele ANRE, George Niculescu, a declarat că aceste companii au fost sancționate în mod repetat începând din 2022 pentru aceeași abatere.

El a subliniat că refuzul de a vinde gazele extrase din perimetrele offshore la prețurile stabilite prin lege reprezintă o încălcare gravă a cadrului legal și de reglementare.

„Am susținut și susțin exploatarea gazelor offshore, însă acest lucru nu înseamnă că Marea Neagră trebuie să devină un Vest Sălbatic în care operatorii aleg să ignore legea. De aceea, ANRE a decis aplicarea unei amenzi de 3% din cifra de afaceri, totalul sancțiunilor ridicându-se la aproape 10 milioane de euro”, a precizat George Niculescu.

În anul 2022, statul a introdus un plafon de 150 de lei/MWh pentru prețul la care producătorii de gaze pot vinde către furnizori. Începând de anul trecut, acest plafon a fost redus la 120 de lei/MWh.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.