Cum se împart puținii bani ai cercetării. „Directorii generali din institute stabilesc salariile ca niște patroni”

9 din 12 teme de cercetare propuse în programul de finanțare Soluții, 9 merg către aplicații pentru instituții de forță ale statului român, din domeniul securității și apărării. 

Ministrul cercetării Ciprian Teleman a ținut să menționeze, pe pagina de Facebook a jurnalistului Cătălin Tolontan, după publicarea articolului, că „Vor mai fi lansate proiecte pentru Ministerul Sănătății în etapa a doua. Pentru etapa aceasta propunerile au venit târziu”.

„Bugetul alocat pentru Soluții reprezintă sub 5% din bugetul total al cercetării”, a mai spus ministrul USR-PLUS. „Așa cum ați prezentat în ziar părea că e o împărțire securistică, dar nu e așa”, a adăugat Teleman, într-o scurtă discuție purtată luni cu Libertatea. Exact pentru cum se împart banii sunt îngrijorați cercetătorii, care au contactat și ei redacția, după publicarea articolului.

„Găștile de la conducerile institutelor și managementul ministerului”

Uitându-se cum s-au împărțit cele 12 proiecte de la Soluții, cercetătorii descriu felul în care se divid ceilalți 95%. „Nu doar subfinanțarea e problema, ci și găștile de la conducerile institutelor și managementul ministerului”, a spus un cercetător care a dorit să rămână anonim.

Recomandări

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Bugetul cercetării este subfinanțat de ani de zile. Anul trecut a primit 1,393 miliarde de lei, mai puțin decât în anul precedent și de cinci ori mai mic decât ținta de 1% din PIB promisă de guvernanți.

Cercetătorii vor o grilă de salarizare pentru toate institutele

Cercetătorii spun însă că s-au săturat de vorbe și că de mult nu mai e vorba doar de alocarea a 1% din PIB, ci și de cum sunt cheltuiți acești bani.

Potrivit lui George Epurescu, prim-vicepreședinte al Federației Sindicale Hermes, banii care sunt alocați în prezent ar acoperi doar salarizarea personalului, dacă aceasta s-ar face după o grilă. „Avem un peisaj foarte răsfirat al salarizării. De exemplu, un cercetător științific într-un institut are 3.500 de lei, dar într-un alt institut are 25.000 de lei. Atât timp cât directorul are în mână salarizarea personalului, pe cei plăcuți sau ascultători lui îi recompensează și pe ceilalți nu. În acest fel, oamenii sunt încurajați să plece din sistem”, spune acesta.

Îngrijorarea sa este că dacă lucrurile nu se schimbă, banii din buget se vor duce fără discernământ pe salarii în continuare. „Dacă se finanțează și se aruncă acești bani în mâinile directorilor generali, banii ăștia se vor irosi prin niște buzunare, că nu există o limită superioară la venit, nu te oprește nimeni să îți iei venit din cercetare până la 8.000 de euro pe lună – potrivit unei hotărâri de guvern, aici e limita”.

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

De ce emigrează cercetătorii

George Epurescu a spus că modul în care se acordă banii pentru proiecte de cercetare îi asmute pe cercetători unul împotriva celuilalt. „Vin niște bani prin acest proiect Nucleu, bani care nu sunt suficienți și noi suntem aruncați în competiție. România este singura țară în care cercetătorii sunt în competiție chiar și cu colegii de birou. Eu nu pot să fac cercetare când trebuie să mă ascund că vine colegul și îmi fură ideea, o nebunie absolută”, a mai spus acesta.

Inclusiv ministrul Teleman a remarcat numărul mic de cercetători din România: 890 la milionul de locuitori, spre deosebire de Germania unde sunt 5200 la milionul de locuitori.

Numărul cercetătorilor români a scăzut din anii 1990, când erau 1.400 de cercetători la mia de locuitori. Cum poți să-i atragi? Avea o idee cercetătorul Mihai Miclăuș și a expus-o în 2019 pe blogul Doi Mici și un Anc, într-un articol despre finanțarea sistemului. Acesta spunea că un român care lucrează în laboratoare din afară s-ar repatria cu condiția unei finanțări constante și stabile.

„Astfel, cercetătorul trebuie să fie sigur că în fiecare an poate aplica cel puțin la o competiție națională cu o rată de succes de 15-20%. Dacă minim cinci ani de zile reușim să facem asta, am da un semnal puternic cercetătorilor că sistemul este funcțional și atractiv pentru ei, având resurse adecvate”, scria acesta.

Foto: INFP/facebook

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro