Libertatea l-a găsit pe șeful ADP Sector 4 pe insula grecească Eghina chiar după ce DNA l-a trimis în judecată. Era însoțit de o dubă de la Rosal care descărca materiale de construcții la o vilă!

Comentează

Mâna dreaptă a primarului Băluță, directorul ADP Marian Goleac, a fost în weekend-ul 19-21 iunie la o casă în construcție din Grecia, însoțit de consilierul local PSD Mircea Balmuș și de alte persoane. Curtea vilei de pe malul mării Mediterane este plină de lămpi și cișmele ca în Sectorul 4, dar și de materiale de construcții pe care le-a descărcat o dubă a societății Rosal, firma care face curat în același sector. Puteți vedea cum și-au pus în curtea din Grecia chiar și scrumierele stradale din stațiile de autobuz din Sectorul 4!

  • ”Am fost de două ori în insula Eghina, dar nici eu, nici nimeni altcineva din familia mea nu avem vreo proprietate acolo”, a spus primarul Daniel Băluță într-o discuție cu Libertatea.

La masa terasei sunt cinci persoane, lucru interzis de lege în România. 

Dar nu suntem în București, ci în Grecia, într-un port din Golful Saronic, ochiul de apă care ține cele cinci insule cele mai apropiate de Atena, dintre mulțimea de peste 200 de insule locuite ale grecilor.

Cu spatele la noi stă un consilier local din sectorul 4, PSD-istul Mircea Balmuș. Poartă un tricou lejer și așteaptă prânzul în aerul cald.

Marian Goleac (stânga, în tricoul mov) și consilierul local Mircea Balmuș (cu spatele), la terasa din Eghina, alături de alți cunoscuți

<strong>Sunt peste 30 de grade în Eghina, insula cu 12.000 de locuitori, una dintre destinațiile de week-end preferate ale atenienilor, intrată în istoria afacerilor drept locul unde a apărut prima monedă a Europei, acum 2.600 de ani. </strong><br>

Micul disc de bronz, cu o broască țestoasă inscripționată pe el, avea să schimbe pentru totdeauna comerțul lumii.

Din Pireu până aici faci o jumătate de oră cu hydrofoilul rapid. Sau iei un ferry clasic, preț de o oră și jumătate, avantajul fiind că poți sta pe punte, fără mască, în aroma uscată de meltemi, vântul care anul acesta a început să bată mai repede dinspre nord.

Miercuri DNA a dat comunicat, imediat Goleac a apărut în Grecia

În fața lui Balmuș, alte trei persoane se uită fără grabă pe meniuri. Cel din capul mesei, în tricou violet, liderul de facto al grupului, este Marian Goleac, șeful ADP Sector 4 din ultimii 12 ani.

Bărbatul care nu-și arată cei 53 de ani a condus ritmul plimbării prin port, a ales localul și s-a așezat pe locul de unde, de după ochelarii de soare, are panorama iahturilor.

Goleac și apropiații săi la plimbare, înainte să ajungă la terasă

”Adevărul despre banii lui Goleac și Băluță are o parte a răspunsului în Grecia, căci puțin îl doare pe Goleac de dosarul deschis de DNA pentru că și-a cumpărat diploma de Bacalaureat”, a spus pentru Libertatea unul dintre angajații Primăriei Sectorului 4.

Adevărul e că din atitudinea lui Marian Goleac nu transpare stresul unui om despre care toată lumea aflase că e trimis în judecată.

Marian Goleac, pe malul mării Meditarane, îndreptându-se spre feribot. Soția lui, Maltida Nicoleta Goleac, este subprefectul Bucureștiului, numită de guvernul Dăncilă și păstrată de guvernul PNL, iar fiul său, Antonio Goleac, este unul dintre șefii poliției locale a Sectorului 4

Miercuri DNA a comunicat că șeful ADP Sector 4 va fi judecat pentru ”înșelăciune în formă continuată”, iar imediat Goleac a apărut în Eghina. Libertatea îl aștepta.

Nu procurorii, ci presa îl deranjează

Pe terasă, discuțiile sunt despre presă. Sâc, sâc DNA! Mai exact cei trei bărbați și femeia care îi însoțește vorbesc despre Libertatea, care a deschis o investigație despre legătura clanuri - administrație în Sectorul 4.

“Și le-am zis să le șteargă ăstora de la Libertatea, am trimis notificare, și ei au pus mai multe poze cu interlopi!”. Da, are dreptate Goleac, așa am făcut, am publicat și mai multe mărturii și imagini cu polițiști locali proveniți din interlopi și deveniți membri PSD.

Episodul de pe terasă are ceva din logica stranie a unei vieți publice date peste cap. Povestea începe cu un om fără vreo calificare pentru administrația publică, care devine stăpân pe un buget de zeci de milioane de euro anual.

Treptat, sub primarul Piedone și apoi sub Băluță, el își consolidează influența într-o primărie aflată mână în mână cu clanurile, fiind supranumit ”omul-sacoșă” al primarilor. 

Și, când vine anunțul procesulului, problema lui, rostită sincer și sâcâitor, fără să știe că altcineva aude pe această terasă calmă de pe malul Mediteranei, problema lui e presa, nu procurorii anticorupție.

A venit cu mașina unei companii grecești, preluată de un turc

Automobilul Audi A6, cu numere de România, cu care a venit Marian Goleac în Eghina

Goleac și suita sa au ajuns în Eghina cu un Audi A6 negru, lucios, cu numere de București.

Autoturismul este înmatriculat pe numele unei companii care funcționează în sectorul 4, deținută de greci și preluată de turci, al cărui acționar e Ișik Kakac.

Dar nu e singura mașină aflată aici, pe insulă, și folosită de el.

Parcul auto românesc de pe Eghina include o dubă albă, înmatriculată pe Rosal Grup, firma care face curățenie și în Sectorul 4 și colaborează direct cu ADP.

Duba companiei Rosal și Audi-ul cu care a venit Goleac sunt parcate în apropierea hotelului Sisi din Marathonas

Audi și duba au făcut ture între două locuri de-a lungul weekendului:

  • Hotelul Sisi din sătucul Marathonas, deținut și administrat de cetățeni români;
  • O misterioasă vilă albă, aflată pe malul mării, la 2 kilometri și jumătate de hotel, chiar la mijlocul distanței dintre Marathonas și portul principal al insulei.
Vila albă aflată în renovare, unde au fost văzute duba Rosal și Audi-ul negru. "Nu dețin așa ceva", a fost tot ce a spus Marian Goleac, ieri, când a fost întrebat despre vilă.

Vila cu trei mașini Mini Cooper de România și cu frigider Ursus

Casa albă, spun localnicii, a fost până acum câțiva ani, o locuință învechită. Și apoi, dintr-un imobil delabrat, s-a transformat într-o proprietate atractivă, la câțiva metri de marea în care poți să faci baie după ce traversezi șoseaua.

Nu a fost prea greu s-o descoperim căci ”vila românilor” e singura din zonă, poate că din insulele Greciei, care are covor de plastic verde ce imită iarba. În fața casei o piscină mică dată deja în folosință, și în curte se lucrează mereu, povestesc oamenii locului.

Municitorii lucrează de zor la vila din Eghina

<strong>Aici au fost descărcate materiale de construcție din duba albă a Rosalului și a fost văzută, chiar duminică, înainte la plecare, limuzina neagră Audi, cu care a venit Goleac în Eghina. </strong><br>

Cu aceeași mașină a și plecat, Marian Goleac ca pieton, mașina în burta ferryboat-ului, băgată de șofer, conform regulei că doar omul de la volan parchează automobilul pe vapor.

Marian Goleac se îmbarcă pe feribot în Eghina

În curte sunt trei mașini Mini Cooper cu numere de București și Ilfov în curte, automobile ideale pentru insulele grecești, cu străzi înguste și acces deseori dificil la plaje.

Într-un colț stă un frigider Ursus, o cișmea, iar lămpile sunt cele de stil părculeț, ca în Sectorul 4.

În curtea vilei albe la care se descarcă materiale cu duba Rosal se află trei mașini Mini Cooper cu numere de România

”Nu știu nici un Marian”

”În Eghina și-au cumpărat proprietăți Goleac și Băluță, și aici au discuții cu alți politicieni și cu oamenii de afaceri care au contracte cu primăria”, spun funcționari ai PS4.

Dar românul cel mai cunoscut pe insulă, stabilit de mulți ani aici, este altul. Se numește Răzvan Ciofu, administratorul hotelului Sisi din Marathonas.

Ciofu era în țară când Marian Goleac și grupul său au venit la vila de pe insulă. Discuția jurnaliștilor cu Ciofu a fost telefonică.

- Domnule Ciofu, îl cunoașteți pe Marian Goleac?
- Marian? Nu, nu știu nici un Marian.

- Mașina lui a tras la hotelul dumneavoastră chiar zilele acestea.
- Hotelul nostru se va deschide abia de la 1 iulie.

- Am înțeles, dar îl știți pe Goleac?
- Nu știu. L-am întrebat și pe partenerul meu grec dacă a avut cazați români. Mi-a răspuns ceea ce v-am spus deja. ”Hotelul este închis până la 1 iulie”.

- Aceleași mașini le-am văzut, în alte zile, și lângă o vilă albă, pe la vreo 2 kilometri de Marathonas.(îi trimitem o poză cu vila - revine în câteva minute)
- Am întrebat un vecin, spune că proprietatea aparține cuiva din Ungaria. Dar nu știe dacă e cumpărată sau închiriată, până anul trecut stăteau niște greci bătrâni. Că sunt mulți străini care au proprietăți pe aici, închiriate sau cumpărate.

- Acolo sunt ei, grupul de români de la Primăria Sectorului 4, nu unguri.
- Poate sunt unguri din Harghita sau Covasna.

- Stați de ani de zile pe insulă și oamenii susțin că i-ați cunoscut bine pe Goleac, pe primarul Băluță și pe ceilalți de la Sectorul 4. Care este relația dumneavoastră și a hotelului Sisi cu ei?
- Nu știu nici un Marian. Nu-mi amintesc.

A închis.

”Generalul” Filimon

În combinația Eghina mai apare un nume: Dan Ricardo Filimon. În anturajul lui Goleac, Filimon are reputația unui ”general” în serviciile secrete, unul dintre protectorii șefului ADP și ai primarului, asta știu despre el oamenii din PS4, intrigați că, ”în ciuda tuturor afacerilor imense făcute în acești ani, DNA se ocupă de mărunțișuri precum falsificarea diplomei de Bacalaureat”.

Într-un interviu acordat pentru money.ro în 2012, Dan Ricardo Filimon se prezintă ca om de afaceri pe ruta România - Grecia, inițiatorul primei rute Constanța - Instanbul - Volos. Filimon susține că hotelul Sisi este al lui.

<strong>Presa a relatat despre Filimon ca despre un om de afaceri cunoscut ca mâna dreaptă a lui Marian Munteanu, naționalist convins și implicat în afaceri cu iahturi și cazări chiar în insula Eghina.</strong>

Filimon are mai multe proprietăți în insulă, unele chiar pe plaja Marathonas, altele la capătul opus al insulei, în Agia Marina.

Insula Eghina, unde Libertatea l-a fotografiat pe Marian Goleac, este la 12 mile marine (20 de kilometri) de Atena

Primarul Băluță: ”Nici eu, nici familia mea nu deținem proprietăți în insula Eghina”

- Domnule primar Băluță, ați fost vreodată în insula grecească Eghina?
- Eghina?

- Da, în Grecia, foarte aproape de Atena.
- Da, am fost.

- De mai multe ori?
- O dată sau de două ori.

- O dată sau de două ori?
- De două ori. O dată în 2018 și a doua oară în 2019. O dată spre iarnă, la o mănăstire, cu soția mea, nu vreau să intru în detalii personale.

Daniel Baluta, primarul sectorului 4

- Nici nu vă cerem, rămânem pe lucruri care privesc statutul dumneavoastră de primar. Ați fost în Eghina împreună cu domnul Marian Goleac?
- Să știți că domnul Goleac nu mai lucrează la ADP Sector 4.

- De când?
- Din februarie 2020.

- De ce?
- Știți foarte bine de ce.

- Nu vă supărați, de ce nu mai lucrează?
- A dat și DNA un comunicat. A apărut procesul legat de diplomă.

- Dar comunicatul DNA a apărut acum, în iunie și spuneți că Marian Goleac nu mai e acolo din februarie.
- E adevărat, însă vă dați seama că au fost comunicări legate de caz cu instituția. Și domnul Goleac a decis să nu mai lucreze la societatea ADP până când lucrurile se vor lămuri.

- Revenind la Eghina, aveți vreo proprietate acolo dumneavoastră sau cineva din familie?
- Nu. Nici eu, nici nimeni altcineva din familia mea nu avem vreo proprietate acolo. De altfel, proprietățile mele sunt în declarația de avere.

- Dar ale rudelor nu sunt. Sunteți sigur că nu au nici ei?
- 2.000 la sută sigur! De altfel, ca să fie clar, am stat pe insulă cel mult o noapte, au fost vizite scurte. Și aș mai vrea să adaug ceva apropo de ADP. Societatea comercială ADP se numește de două săptămâni ”Totul verde”, iar ADP se numește doar structura din interiorul primăriei. Asta pentru că, de-a lungul timpului, au fost niște probleme. Oamenii auzeau ADP și credeau că e Primăria Sectorului 4, pe când era vorba de o societate comercială cu un alt statut. Acum ea se numește ”Totul verde”.

- Dar e tot publică.
- Da. Dar comunicăm că s-a schimbat numele societății în ”Totul verde” pentru că nu înțeleg de ce suntem primăria care, în ciuda atâtor lucruri realizate, continuăm să fim văzuți prin prisma ADP. În fine, asta e o discuție separată, prefer să rămânem la ceea ce m-ați întrebat și v-am răspuns, la lucruri clare. Mi se pun multe lucruri incorecte în cârcă.

Am un salariu bun ca primar, soția mea are un salariu bun, avem un cabinet de stomatologie cu o afacere decentă, din acești bani trăim, iar funcția de primar nu ne-a schimbat stilul de viață. E important ca oamenii să știe asta.
Daniel Băluță, primar Sector 4:

După ce ziarul a încercat în mai multe rânduri să dea de Marian Goleac, acesta a răspuns, scurt, printr-un mesaj WhatsApp trimis la miezul nopții: "Nu dețin așa ceva", referindu-se la o proprietate pe insula Eghina.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O pisică și un câine se înțeleg foarte bine și stau împreună pe covor
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
5 Știri by Libertatea - comunicare nonverbală, 2 octombrie
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
MONDEN
Vedetele din România care au colaborat cu AnimaWings
11:30
Vedetele din România care au colaborat cu AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență
Gabi Bădălău
10:49
Gabi Bădălău nu și-a mai văzut fiul cel mare de o lună și jumătate: „Am mers special până la Constanța”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
12:51
S-a aflat cu ce se ocupă în America George Restivan, soțul Adrianei Bahmuțeanu. Motivul pentru care e nevoit să stea la distanță de partenera sa
12:48
Dan Negru, mărturisire neașteptată: „Și eu mi-am furat-o cu un 6-0. Cât oi fi eu de «regele audiențelor», am pierdut”
12:40
Planul lui Ciprian Ciucu pentru cele 18.000 de case care se încălzesc cu lemne și cărbuni: Cele mai afectate zone din București
12:17
Doi români au furat 95 de motociclete dintr-o parcare din Spania, au plecat spre casă și au fost arestați câteva ore mai târziu, în Franța
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale