Potrivit Ebihoreanul.ro, anchetatorii au motive să creadă că preotul și-ar fi pus singur foc la mașină, incident petrecut în noaptea de 4 spre 5 februarie, pe DN 76, în comuna Drăgănești. Clericul susținea că se îndrepta spre București pentru a participa la o ședință a Sfântului Sinod, având asupra sa documente importante.
Cu toate acestea, surse din anchetă spun că Mega ar fi planificat incendierea mașinii pentru a crea o diversiune. După incident, preotul a afirmat că autoturismul său a luat foc din senin, pierzând atât un laptop, cât și documente importante.
„În mod evident, execuția mea a început. E greu, dar facă-se voia Ta, Doamne!”, a scris ulterior Mega pe Facebook.
Acest incident vine în contextul unui conflict mai vechi dintre Ciprian Mega și Episcopia Ortodoxă a Oradiei. Conducerea episcopiei l-a sancționat pe preot, acuzându-l că slujește „altor interese decât cele ale Bisericii şi ale Ţării în care îşi duce traiul” și că refuză verificarea financiară a parohiei. Mega a respins toate acuzațiile, susținând că episcopul Sofronie „este un om bolnav, fără discernământ”.
Potrivit sursei citate, ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș iar preotul, suspectat de distrugere prin incendiere, riscă acum o pedeapsă între 2 și 7 ani de închisoare. Ancheta este în plină desfășurare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_12be16174928c1de7d1582f9b566c51e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_7bc0d47865e02ed03e31714f889ef01a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_3919cdbed5ec5f680fe9d199cc31eb0c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_2e0169700b74fae675b44d40e7efcc08.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_b97905c0079984d5ca989d258bf6a06b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_abb79e55a53807b7234568fd0c991b14.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_da4dedd05a4173101057fad1d13cf354.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_70494323ae60372a9da79d0f1a4c7720.jpg)