Răspunsul ministrului Justiţiei, întrebat dacă dosarele Revoluţiei şi Mineriadei vor fi îngropate după ce Ion Iliescu a murit

Comentează
Ion Iliescu a murit în august 2025, la 95 de ani, și a scăpat de Dosarele Revoluției și Mineriadei. Foto: Agerpres

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a susținut sâmbătă, 30 august, la Prima TV, că dosarele Revoluţiei şi Mineriadei vor continua şi după moartea lui Ion Iliescu, pentru că „adevărul trebuie căutat şi aflat în continuare”. Iliescu a murit pe 5 august, la 95 de ani.

Ministrul Justiției: „Prin decesul domnului Ion Iliescu, verificarea sa penală încetează”

Întrebat dacă dosarele Revoluţiei şi Mineriadei vor fi îngropate, acum că fostul președinte Iliescu a murit, Radu Marinescu a răspuns: „Cu siguranţă nu. Dosarele acestea, care sunt dosare foarte importante, sunt dosare în care se caută un adevăr judiciar pentru o suferinţă istorică, semnificativă, sunt momente importante pentru societatea românească, sunt dosare care trebuie finalizate, adevărul trebuie să fie aflat”.

Totuși, Marinescu a admis că „prin decesul domnului Ion Iliescu, verificarea sa penală încetează”, aceasta fiind una dintre cauzele prin care un proces penal încetează, dar a adăugat că „adevărul trebuie căutat şi aflat în continuare” și că „este o întrebare de ce nu s-a întâmplat mai repede”, dar s-a ferit să dea un răspuns la această întrebare.

„Examinarea traseului sinuos al acestor dosare poate da anumite răspunsuri. Au fost şi cauze de o complexitate deosebită, au fost şi aceste proceduri care s-au succedat, apoi şi trimiterea cauzelor la reanalizare. O parte din explicaţii ar putea să existe şi aici, însă eu încerc să privesc în viitor şi să fiu de acord cu dumneavoastră că în niciun caz dispariţia fizică a unei persoane nu trebuie să oprească finalizarea acestor dosare”, a completat ministrul Justiției, evitând să intre pe fondul problemei din cauza căreia dosarele Revoluției și Mineriadei nu s-au finalizat niciodată, cât timp Iliescu a trăit.

Dosarul Revoluției, plimbat în instanțe 36 de ani, fără ca Justiția să găsească vreun vinovat

Primele anchete despre Revoluție au început încă din 1990, dar au urmat primele tergiversări și trageri de timp. Abia în anii 2000, generalii Mihai Chițac și Victor Atanasie Stănculescu au fost condamnați definitiv la 15 ani de închisoare pentru reprimarea demonstrațiilor anticomuniste de la Timișoara. Însă Chițac a murit în 2010, iar Stănculescu în 2016.

După alți ani, în aprilie 2019, procurorul general de atunci, Augustin Lazăr, a anunțat finalizarea dosarului Revoluției și abia atunci a fost trimiș în judecată, pentru prima dată, Ion Iliescu, alături de Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus și Emil Dumitrescu, acuzați de infracțiuni contra umanității. Amiralul Emil „Cico” Dumitrescu murise însă cu câteva luni în urmă.

După doi ani, în 2021, dosarul s-a întors la procurorii militari, după ce judecătorii Înaltei Curți au respins rechizitoriul. Curtea supremă a susținut că sunt mai multe probleme de legalitate în investigația procurorilor militari, iar magistrații au fost nevoiți să refacă ancheta.

În august 2022, Ion Iliescu a fost trimis din nou în judecată, iar procurorii au făcut public rechizitoriul neanonimizat. Ion Iliescu a fost acuzat, la fel ca în 2019, de infracțiuni contra umanității, ca și fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu (84 de ani) și generalul Iosif Rus (89 de ani), fost comandant al Aviației Militare, ultimii doi fiind singurii încă în viață.

În februarie 2023, Înalta Curte a decis trimiterea dosarului Revoluţiei la Curtea de Apel Bucureşti, susținând că nu are competența să judece acest caz, pentru că Ion Iliescu nu era șef de stat pe 22 decembrie 1989, ci doar membru al Consiliului FSN.

În octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti a decis începerea judecăţii în „dosarul Revoluţiei”, dar în septembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut că procurorii militari nu au stabilit prin rechizitoriu „obiectul și limitele judecății”, un nou motiv pentru ca dosarul Revoluției să fie întors din nou la Parchetul Militar și nimeni nu a plătit pentru victime. Între timp, Ion Iliescu a murit în august 2025, la 95 de ani, și a scăpat.

Peste 1.100 de oameni au murit la Revoluție, în perioada 17 decembrie - 30 decembrie 1989, și mai mult de 3.000 au fost răniți. Cifrele oficiale prezentate de autorități arată însă un număr mai mic de victime.

Și dosarul Mineriadei a fost plimbat prin instanțe 35 de ani, tot fără finalitate

Din 22 aprilie 1990 și până pe 13 iunie 1990, în Piața Universității din București a avut loc o manifestație împotriva regimului Iliescu, cel care fusese ales președinte la scrutinul din luna mai.

Apoi, minerii au fost chemați de regimul Iliescu împotriva oamenilor care protestau pașnic sau a celor care se aflau întâmplător în acea zonă, iar evenimentele au rămas în istorie drept cea mai sângeroasă și mai brutală intervenție a minerilor conduși atunci de Miron Cozma.

Totuși, au existat numeroase mărturii care au spus că printre mineri au fost infiltrate și alte persoane.

În perioada 13-15 iunie 1990, cel puțin 4 oameni au fost uciși și peste 1.000 au fost răniți.

Nici la 35 de ani după ce minerii chemați la București din ordinul lui Ion Iliescu i-au bătut pe manifestanți, justiția nu i-a condamnat pe cei vinovați.

După o tergiversare de 27 de ani, dosarul Mineriadei a fost trimis în instanță abia în 2017, în urma unei cereri exprese a CEDO, care a obligat statul român să redeschidă ancheta.

Inițial, în 2017, au fost trimişi în judecată, printre alții, Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman (ajuns acum la 78 de ani), fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu (83 de ani), fostul director al SRI, Virgil Măgureanu (84 de ani) și Miron Cozma (70 de ani), dar Curtea Supremă a decis în decembrie 2020 restituirea dosarului la Parchetul Militar și refacerea de la zero a anchetei.

În mai 2024, Ion Iliescu a fost din nou pus sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității. Din cauza vârstei, procurorii au mers la casa lui din Primăverii. Același lucru se petrecuse și în urmă cu 7 ani, dar fără un verdict definitiv.

În aprilie 2025, Ion Iliescu și Petre Roman au fost din nou trimiși în judecată de Parchetul General, pentru aceleași acuzații. Dosarul Mineriadei este acum în procedura de cameră preliminară la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi are primul termen pe 17 octombrie. Între timp, Ion Iliescu a murit în august 2025, la 95 de ani, și a scăpat și de acest dosar.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
16:17
Ce face mașina de amenzi cu care Primăria Oradea taxează șoferii „la foc automat”
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!