REPORTAJ. Peste 20 de familii dintr-un sat de lângă Mangalia plătesc chirie primăriei pentru că stau în clădirile fostului IAS. Unele au fost grajduri. „Am crescut cinci copii aici!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În ciuda condițiilor precare, o cameră și un hol sub un acoperiș de azbociment, oamenii spun că se simt acasă în clădirile fostului IAS din comuna Pecineaga, județul Constanța. Și-au instalat sobe, s-au racordat la curent și apă, au zugrăvit. Nu îndrăznesc să viseze la condiții mai bune, doar se tem să nu fie scoși în stradă.
Cuprins:
Comuna Pecineaga, în jur de 3.200 de locuitori, se află la 19 kilometri de Mangalia. Are două sate, Vânători şi Pecineaga, şi un primar, Niculae Stan, la al patrulea mandat. În decembrie anul trecut, edilul a scăpat de un proces în care era judecat pentru abuz în serviciu, deoarece a intervenit, oportună ca sabia lui Damocles, prescrierea faptelor.
După 1990, clădirile fostului I.A.S. din comună au devenit locuinţe. Unele dintre ele erau deja concepute pentru a găzdui zilierii veniţi din toată ţara să muncească la fermele din zonă. Altele serviseră drept grajduri pentru cai. Zona se numeşte „La Dormitoare”, aşa îi spun oamenii din comună, şi se găseşte la marginea satului Pecineaga, chiar acolo unde se termină asfaltul pentru uliţe şi încep noroaiele.
Visul doamnei Mioara
Terenul dintre cele două construcţii lungi e acoperit cu ceva pietriş şi rămăşiţe de beton de pe vremea colectivizării. În jur de 25 de familii stau în aceste clădiri, fiecare în pătrăţica ei. Locuinţele se compun dintr-o cameră pentru dormit, plus o bucată de hol în care unii şi-au amenajat bucătărie şi cameră de baie. În clădirea unde au stat caii, există şi un culoar comun, folosit ca spaţiu de depozitare pentru lemne şi diverse obiecte de uz casnic.
Fostul grajd are acoperiş din plăci de azbociment, un material interzis din 2007 în România, de când am intrat în UE, pe motiv că e cancerigen. Doamna Mioara nu îşi face griji. Din holul ei, unde ţine butoiul cu varză, grinzile acoperişului par foarte departe, foarte sus.
„Aş vrea să-mi cumpăr locuinţa, să ştiu că nu mă dă afară nimeni de aici”, spune femeia, arătând spre îmbunătăţirile pe care le-a adus cămăruţei. Îmbunătăţirile sunt opera fiului ei mai mare.
Un tavan fals, podea melaminată, sobă. Arată ca o garsonieră normală, doar că nu are ferestre. Geamurile locuinţelor din Dormitoare sunt foarte mici sau inexistente. Ca şi cum oamenii stau pe o stradă unde soarele degeaba răsare, că nu intră în case.
În prezent, doamna Mioara plăteşte în jur de 50 de lei pe lună chirie la Primăria Pecineaga, plus apa şi gunoiul. Curentul electric îl plăteşte separat. E pensionară, are 72 de ani şi îşi face griji pentru când „n-oi mai putea umbla”.
Despre cumpărarea locuinţelor a auzit un zvon că, deocamdată, e blocată. Pricina o constituie terenul pe care sunt amplasate construcţiile, teren care a fost revendicat în instanţă de moştenitorii proprietarilor de dinainte de naţionalizare.
„Primăria n-a făcut nimic, noi am dat cu var!”
Pe sub frânghiile cu rufe puse la uscat se preumblă câini de talie mică şi pisici de toate culorile. Câţiva dintre locatari au construit un fel de verande, în dreptul uşii, ca să-şi extindă spaţiul locuibil. Iar cineva chiar şi-a îngrădit cu plasă de sârmă locul din faţa cămăruţei şi a plantat şi nişte brăduţi ornamentali.
„O să le dărâme pe toate primăria”, dă din cap Cristina, înşirând haine de bebeluş. „Nu au autorizaţie, nu le-a dat voie. Iar ăştia de aici, cu grădina, sunt plecaţi la muncă în afară. Cine ştie dacă s-or mai întoarce”, adaugă femeia.
„Stăm aici că atât ne permitem. Soţul lucrează la Mangalia, face naveta. Unde să te duci? Cu copiii după tine, cu tot. Primăria doar ne ia banii, ia chiria - în funcţie de numărul de persoane, şi în funcţie de câţi metri are camera. De aia, la unii e mai mult, la alţii mai puţin. Apa noi am plătit să ne-o tragă, curentul la fel, primăria n-a făcut nimic. Noi am dat cu var, am reparat, am făcut să arate ca o casă, fiecare cât a putut”.
Primăria Pecineaga n-a răspuns, deocamdată, solicitărilor Libertatea de a da lămuriri despre situaţia zonei La Dormitoare.
Miner, mecanizator, supravieţuitor
Domnul Vasile Croitoru, pensionar, anunţă că e mulţumit de locuinţa lui din fostul grajd. „Cred că am venit primul, sunt cel mai vechi de-aici”, se laudă el, ridicând în braţe un căţel alb şi pufos. „E alintată, stă numai în casă”, explică el. „Am crescut cinci copii aici, i-am dat la şcoală, acuma toţi sunt mari, cu serviciu. Care au plecat în străinătate, care sunt în Constanţa, doar unul e aici, cu soţia şi nepoţii. De ce să plec în altă parte când am tot ce-mi trebuie?”.
De felul lui, domnul Croitoru e din părţile Moldovei, din judeţul Galaţi. În tinereţe, a lucrat în mină, în Valea Jiului, „la o mie de metri sub pământ, măi, tată”. A lucrat apoi în agricultură, ca mecanizator, la I.A.S. în Pecineaga şi a rămas aici şi după 1990. Singurul lucru de care se plânge fostul miner e că pensia lui „nu se compară cu pensiile speciale. Să nu-mi spună mie că mi-au crescut pensia cu nu ştiu cât, să se uite la preţuri. Ce înţeleg eu din mărirea aia?”.
Un alt lucru cu care se mândreşte domnul Croitoru e că n-a avut nevoie de medici şi spitale prea des. Iar când a avut totuşi nevoie, a fost uşor dezamăgit. Toamna trecută, a băut vin de ţară la un parastas, a făcut toxiinfecţie, i s-au umflat picioarele, s-a dus la doctor, „nu mi-a nimerit leacul, a zis că posibil să îmi taie picioarele”.
Hotărât să-şi păstreze membrele inferioare, domnul Croitoru s-a tratat singur, aplicându-şi intern câte un gât de ţuică, de câteva ori zi, timp de trei zile, fără să mănânce. S-a tratat pe ascuns, să nu-l vadă nora sau fiul că încalcă embargoul pus la damigeană, şi, spune el, „mi-am dres și stomacul, mi s-au dezumflat şi picioarele”.
Tatăl singur, cu patru copii
Despre Petre Cucu, vecin cu domnul Croitoru, oamenii de la Dormitoare susţin că e cel mai amărât dintre ei. Bărbatul a crescut patru copii, singur, după ce s-a despărţit de soţie. „A trebuit să plece, că am prins-o cu altul. I-am zis să aleagă”, afirmă bărbatul de 50 de ani. Are o bicicletă hârbuită, cu care umblă să-şi caute de lucru, cu ziua. Coboară din şa întâmpinat de un pechinez bătrân şi un motan negru. „Pechinezul nu e al meu, motanul, da”.
După divorţ, doi dintre copii urmau să locuiască împreună cu mama lor, dar s-au întors, după scurtă vreme, la tată. Acum fata cea mică locuieşte la un unchi din partea mamei, iar Andrei, 16 ani, Petrea, 15 ani, şi Vasilică, 11 ani, stau cu tatăl. „Nici un moment nu m-am gândit să-i dau la stat. Păi, eu pentru ce muncesc? Decât să-i dau la stat, îmi pun laţul de gât”, spune Petre.
A încercat, de-a lungul anilor, să îşi găsească o nouă nevastă, dar toate candidatele au dat bir cu fugiţii. „N-au vrut să stea, la atâţia copii. Acum nu mai caut. Ne descurcăm singuri, băieţii au crescut”. Bărbatul a chemat un amic să-l ajute la tăiat nişte lemne atât de roase de cari că par că pot fi sfărâmate cu mâna. Le-a luat la reduceri, dă asigurări Petre. Prietenul cu drujbă comentează că „nici gratis nu le-ar fi luat”.
Copiii de la Dormitoare vin şi ei să se uite la spectacol: cum sar aşchiile de lemn, cum merge drujba. Când munca se termină, amicul cere „benzină”. Petre aduce din casă o sticlă cu ţuică gălbuie şi i-o întinde discret.
„Au zis că sunt prea mari să-i mai înscrie la şcoală”
Andrei, care lucrează în construcţii, are degetele pansate şi e indisponibil pentru munci casnice. Petrea însă vine să-şi ajute tatăl să rânduiască lemnele tăiate în antreul locuinţei. Vasilică stă plecat prin sat, la prieteni, cu zilele.
Pentru copii, Petre a amenajat o baie, cu cadă, toaletă, chiuvetă. În dormitor, a pus sobă şi TV. Iar de gătit, găteşte la un aragaz cu butelie. „Acuma gătim şi noi de toate, ne-am învăţat”, râde Petrea, „mâncare de cartofi, ciorbă, sarmale, omletă”. E un băiat înalt, mai înalt ca tatăl lui, timid.
Ce n-a putut Petre a fost să-şi trimită copiii la şcoală. Nici unul dintre băieţi n-a fost vreodată într-o sală de clasă. „E cheltuială, trebuie multe ca să-i dai să înveţe. N-aveam de unde”, mărturiseşte tatăl.
Asistenţii sociali de la Primăria Pecineaga au venit, la un moment dat, în inspecţie, să se intereseze de soarta copiilor familiei Cucu. „Cum au venit, aşa au plecat. Au zis că băieţii sunt prea mari să-i mai înscrie la şcoală”, spune Petre.
Cu braţele pline de lemne mărunţite, fiul lui ascultă în tăcere. „Da, aşa au zis, că suntem prea mari să învăţăm. Cred că mi-ar fi plăcut să merg la şcoală. Cred că da. Ce meserie vreau să am? Ca Andrei, în construcţii, pe şantier. Am mai lucrat şi cred că mă descurc”. Andrei, fratele mai mare, a învăţat să scrie şi să citească singur. Când are chef şi nu e prea obosit, le citeşte şi celor mai mici subtitrarea la filme.
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/p_Wk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2U4bU1CcVB3RzU2S2txdDk1ck1xVmdoQ05RTzgxYTg5U2sxemUwWE4uanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Raiul pe pământ! Cum arată casa cu 5 camere a Mirelei Vaida: Living cu perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 € [27 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
