Corneliu Vaida, cel care a venit cu ideea unei statui în memoria lui Adi Bărar, a dezvăluit într-un mesaj pe Facebook că statuia din bronz este gată și așteaptă autorizația pentru a putea fi inaugurată în Parcul Alpinet din Timișoara. „Multă lume din Timişoara şi din ţară – prieteni, ziarişti şi fani – m-au întrebat, de o vreme încoace, ce se mai aude cu statuia lui Adi Bărar.”, a scris el, după care a mai adăugat.

„Azi, pot să dau un răspuns concret, dar fără un orizont de timp exact în ce priveşte data inaugurării. Statuia este gata. Dosarul pentru aprobarea amplasării de către Mininisterul Culturii e în curs de refacere şi finalizare zilele acestea şi tot azi în urma unei întrevederi pe aceasta temă cu viceprimarul Ruben Laţcău, acesta mi-a promis că până în iarna acestui an, statuia va fi inaugurată. Doamne ajută!”, a transmis Corneliu Vaida în mediul online.

Fondatorul trupei Cargo, Adi Bărar, a murit, luni, 8 martie 2021. El fusese internat cu Covid-19 pe 23 februarie, la Spitalul Județean Timișoara. Vestea că Adi Bărar a murit a fost confirmată de colegii de trupă, într-un mesaj emoționant postat pe pagina oficială de Facebook a legendarei trupe. „Așa intens cum a trăit toată viața pe scenă, alături de public, înconjurat de gândurile voastre bune, așa a luptat până azi! Dumnezeu să te odihnească, Adi Bărar!

15.01.1960 – 08.03.2021. «Și de-o fi și eu să mor/ Nu vreau să vă întristați!/ Să cântați și să jucați, până în zori… / Și dacă din când în când/ O să mă primiți în gând/ VOI FI APROAPE DE VOI!»”, au scris colegii din trupa Cargo, pe Facebook.

Adrian Armand Bărar, chitarist, compozitor, textier și producător muzical, a fondat formația Cargo în 1985. Cu legendara trupă timișoreană a scos 8 albume.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.