Băiețelul de șapte ani a avut o singură dorință la final de an – aceea de a-i trimite o scrisoare tatălui său care a murit în urmă cu patru ani. Dorința copilașului a devenit realitate, după ce Poșta Regală din Marea Britanie a confirmat că scrisoare sa a ajuns în Rai, evitând "stelele și alte obiecte galactice".
Jase Copland, un băiețel din Scoția, a vrut să trimită o scrisoare tatălui său, trecut în neființă în 2014. Poștasului i-a scris un mesaj emoționant pe plic: "Domnule Poștaș, poți duce această scrisoare în Rai pentru ziua de naștere a tatălui meu. Mulțumesc"
Răspunsul oficialilor din cadrul Royal Mail a venit zilele trecute.
"Cât timp am livrat scrisoarea ne-am dat seama de câteva lucruri. Am vrut să te contactăm direct pentru a-ți spune cum am reușit să o livrăm tatălui tău din Rai. A fost o provocare dificilă să evităm stelele și alte obiecte galactice în drumul către Rai. În orice caz, să fii sigur că scrisoarea a ajuns la destinație. Prioritatea noastră este ca fiecare client să aibă scrisorile livrate în siguranță și știm cât de important a fost pentru tine. Vom continua să facem tot ce putem pentru a duce scrisorile către Rai în siguranță", a scris Sean Milligan, asistentul managerului responsabil de corespondență din cadrul Royal Mail, potrivit The Sun.
După ce a primit scrisoarea de confirmare, mama băiețelului a publicat-o imediat pe Facebook. În doar 24 de ore, imaginea a fost distribuită de peste 200.000 de persoane și a primit 404.000 de like-uri.
"Nu pot să vă spun cât de emoționat este că tatăl lui a primit scrisoarea. Ați fi putut să o ignorați, dar faptul că ați depus acest efort pentru un băiețel pe care nu îl cunoașteți e minunat. Poșta Regală mi-a restabilit credința în umanitate și suntem recunoscători. Mulțumim și Crăciun Fericit", a scris Teri Copland, mama băiatului, pe Facebook.
sursă foto: Facebook