Uraganul Beryl, „extrem de periculos”, se îndreaptă spre Caraibe. Sunt anunțate valuri de 5 metri și rafale de vânt de 215 km/h

Comentează
Uragan văzut din satelit. Imagine cu scop ilustrativ Foto HEPTA

O zonă extinsă din sud-estul Caraibelor se află sub ameninţarea uraganului Beryl, o furtună de categoria patru, prima din acest sezon, a anunțat duminică Centrul Național pentru Uragane din SUA (NHC), relatează Dw.com.

„Avioanele de recunoaștere au descoperit că Beryl este acum un uragan extrem de periculos, de categoria patru”, se arată în comunicat.

Totodată, se precizează că rafale de vânt puternice sunt așteptate luni dimineață în Insulele Windward, un grup de insule care include Martinica, Sfânta Lucia și Grenada.

Hartă: Insulele Windward

Conform NHC, uraganul este situat la aproximativ 565 de kilometri est-sud-est de Barbados, cu rafale de vânt de 215 km/h. O furtună de categoria trei sau mai mare pe scara Saffir-Simpson este considerată un uragan major.

Barbados, o ţară insulară din Caraibe, a fost plasată în alertă de uragan, în timp ce St. Lucia, Saint Vincent şi Grenadine şi Grenada se află sub atenţionare de uragan, a precizat NHC. Avertizări sau atenţionări de furtună tropicală sunt în vigoare pentru Martinica, Tobago şi Dominica.

Pe fondul încălzirii globale, fenomenele meteorologice extreme, cum ar fi uraganele, sunt mai frecvente şi mai devastatoare.

La Bridgetown, capitala Barbados, maşinile formau cozi la benzinării, în timp ce supermarketurile erau pline de clienţi în căutare de alimente, apă şi alte produse, potrivit AFP. Unii locuitori au început să monteze protecţii suplimentare la case.

În următoarele două zile, furtuna se va înteți

„Condiţiile atmosferice şi oceanice sunt favorabile unei noi intensificări în următoarele două zile - Beryl ar urma să atingă nivelul de uragan major, înainte de a tranzita Antilele Mici”, a indicat duminică site-ul Météo France la ora locală 17.30 (21.30 GMT).

Centrul acestei furtuni ar urma să treacă în cursul zilei de luni între Grenada şi St. Lucia, potrivit serviciului meteorologic francez.

Conform NHC, vântul va atinge 100 km/h, fiind posibile „rafale mai puternice”.

„Condiţii de uragan sunt aşteptate în zona de avertizare de uragan începând de duminică seară”, a precizat NHC. Se anunță ploi abundente, inundaţii, vânturi şi valuri cu potenţial letal, care ar putea ridica nivelul apei cu până la 2,1 metri peste valorile normale.

Un uragan major este echivalent cu un uragan de categoria a treia sau mai mare, cu rafale de vânt de până la 178 km/h.

Potrivit experţilor, un astfel de fenomen apărut atât de devreme în sezonul uraganelor, de la începutul lunii iunie până la sfârşitul lunii noiembrie, în Statele Unite, ar fi foarte rar.

Autoritățile sunt în alertă

Începând de vineri, prefectul din Martinica a mobilizat centrul operaţional departamental al insulei, teritoriul francez cel mai ameninţat de traiectoria probabilă a furtunii, a anunţat biroul său.

„Este deja foarte probabil ca marea să fie foarte agitată începând de duminică seara şi cu siguranţă în cursul zilei de luni”, au anticipat, la rândul lor, serviciile statului francez din Martinica.

Valuri de până la cinci metri sunt aşteptate în canalul St. Lucia, la sud de insula franceză. Sezonul uraganelor din 2024 ar putea fi, potrivit Meteo France, „unul dintre cele mai intense”.

Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA) din Statele Unite a prognozat, de asemenea, la sfârşitul lunii mai, un sezon extraordinar, estimând formarea a patru până la şapte uragane de categoria a 3-a sau superioară.

Aceste previziuni sunt legate în special de evoluţia viitoare a fenomenului meteorologic La Nina, precum şi de temperaturile foarte ridicate din Oceanul Atlantic, a precizat NOAA.

FOTO: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un colaj cu un fundal verde cu negru si un medalion cu un barbat
Analiză
09:30
Cum a funcționat timp de doi ani un post de radio online care emitea propagandă legionară. Radio Camarad, emisiuni despre „mafia evreiască”, „goimi” și „târtani”
Picioare de femeie încălțate cu pantofi cu toc înalt și legate cu un lanț.
08:55
Planul diabolic prin care o femeie din Vaslui a încercat să-i fure iubitului 47.000 de euro. „Fără poliție, ne-am înțeles!”
MONDEN
Sandra Mutu pe stadion
09:18
Imagini cu Sandra Mutu la pupitrul știrilor Antena Stars. „Am început oficial. Și nu-mi spuneți că n-am zâmbit suficient”
Dan Alexa despre idila cu Andreea Popescu
09:11
Reacția lui Dan Alexa, după ce Andreea Popescu a recunoscut idila. Ce o face specială pentru el: „Rar am întâlnit”
POLITIC
Vicepremierul Tanczos Barna ține un deget în zona buzelor
2 sept.
UDMR spune că ar putea susține un guvern minoritar PSD, dar are o condiție decisivă pentru Grindeanu
Nicușor Dan, după decizia CCR care îl poate lăsa pe Dominic Fritz fără mandatul de primar în Timișoara: „S-a întâmplat sǎ îmi mențin opinia și dupǎ alte motivări ale Curții”
2 sept.
G4media: Comisia Europeană cere României explicații despre noua Lege a integrității și „amendamentul Fritz”. Ce întrebări a primit Bucureștiul
Ultimele știri
10:00
Rafinăriile europene obţin profituri aproape record din benzină, pe fondul crizei globale de aprovizionare
09:43
Un șofer român de TIR a fost răpit și torturat o săptămână și chiar înainte să fie executat a fost salvat de poliția spaniolă. Videoul cu pistolul la tâmpla lui a ajuns la alți șoferi români
09:40
În anii 900, vikingii au îngropat 18,5 kilograme de argint într-un vas. În 2026, un bărbat care își făcea o terasă a găsit comoara
09:37
ÎCCJ pronunță astăzi decizia cu o miză de 4,8 miliarde de lei: Magistrații cer plata restanțelor salariale, Guvernul avertizează asupra impactului bugetar
TRENDING
06:49
În 1981, România a construit o locomotivă la Craiova. În 2025 era aproape abandonată, iar bulgarii au readus-o pe șine
2 sept.
Program TV „Insula Iubirii”. În ce zile și la ce oră se difuzează „Insula iubirii” 2026
2 sept.
Horoscop 3 septembrie 2026. Vărsătorii vor ști de ce s-au stricat anumite relații din cele care contează pentru ei
07:00
Loto 6/49 din 3 septembrie 2026. Report de peste 3,98 milioane de lei la 6/49, categoria I
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
08:34
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Alexis, puiul de focă orfan
08:07
Un pui de focă și-a căutat mama timp de trei zile, din plajă în plajă, în Grecia: „A fost clar că trebuie să intervenim”
O familie formată din soț și soție, mândoi îmbrăcați în alb, în timp ce țin un bebeluș în brațe
2 sept.
Doi soți sunt obligați de stat să trăiască separat, la mii de kilometri distanță, pentru că femeia nu are un salariu destul de mare
O stradă întunecată din Italia, unde blocurile sunt foarte apropiate, atât devapropiate în cât lumina naturală nu mai pătrunde
2 sept.
O badantă din Italia a rămas fără portofelul cu 200 de euro și acte când a fost abordată de un bărbat pe o stradă întunecată de lângă casă 
Cum să alegi cea mai bună carne pentru friptura de duminică - Imagine cu coaste de vițel cu os, maturate la uscat, coapte cu ierburi și condimente, servite pe o tavă neagră
2 sept.
Ghidul consumatorului inteligent: cum să alegi cea mai bună carne pentru friptura de duminică
Zile libere 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad - Imagine parţială cu fila din calendar corespunzătoare lunii ianuarie
31 aug.
Zile libere în 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad
Când este echinocțiul de toamnă 2026 - Imagine din spaţiu, în care sunt surprinse Pământul, Soarele şi Luna la echinocţiul de toamnă
22 aug.
Când este echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care începe toamna astronomică
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kilogram de legume - Sursă foto: Shutterstock.
1 sept.
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kg de legume. Greșeala care îți strică toată zacusca
O mână ține un smartphone pe ecranul căruia este deschisă aplicația ROeID, cu mesajul „Identitatea ta digitală”. Pe masă, în fundal, se află o carte de identitate românească.
08:52
Cum îți faci cont ROeID de pe telefon, în 5 pași. Ai nevoie doar de smartphone și cartea de identitate
Otopeni, România – 25 februarie 2020: Pasageri în incinta Aeroportului Internațional Henri Coandă, situat în apropierea orașului București, România.
08:15
Exod istoric în România: În 2025 s-a înregistrat cel mai mare număr de plecări definitive din țară din ultimii 35 de ani. De ce nu mai vor românii să se întoarcă
Sigla METRO, cu litere galbene strălucitoare pe clădirea albastră în spatele verdeții luxuriante
06:35
Un lot de brânză a fost retras din magazinele METRO după depistarea bacteriei Listeria. ANSVSA le cere clienților să nu îl consume
Centrala Nucleară de la Cernavodă
2 sept.
Noi măsuri pentru asigurarea debitului de apă necesar la Cernavodă: Nave și barje vor fi amplasate la 600 de metri distanță, pentru a direcționa apa spre centrală
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism? 
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
1 sept.
Numai retragerea lui Netanyahu ar permite Israelului să-și reconstruiască sufletul