Mergi direct la conținut »
VIDEO | Interviu cu părintele Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București: “Tare m-aș bucura ca vizita Papei să ne ajute să fim acel noi înșine care construiește o țară, să n-o mai împrăștiem prin lume!”
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > VIDEO | Interviu cu părintele Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București: “Tare m-aș bucura ca vizita Papei să ne ajute să fim acel noi înșine care construiește o țară, să n-o mai împrăștiem prin lume!”

VIDEO | Interviu cu părintele Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București: “Tare m-aș bucura ca vizita Papei să ne ajute să fim acel noi înșine care construiește o țară, să n-o mai împrăștiem prin lume!”

Avem o țară după chipul și asemănarea noastră. Asta înseamnă că, dacă pot să transmit un mesaj, nu e nici sus, nici jos, ci eu, ce fac eu cu viața mea? Ce facem noi cu țara noastră? Francisc Doboș

De Maria Andrieș, Robert Hanciarec (video),

Se apropie Paștele, sărbătoarea reîmprospătării credinței pentru creștini. Câțiva importanți gânditori teologi au acceptat să împărtășească cititorilor Libertatea gândurile, grijile și speranțele lor pentru România și pentru fiecare dintre noi.

Sunt dialoguri așezate, calme, de o dimensiune și o profunzime aparte, iar răbdarea vă va fi răsplătită prin a primi în aceste zile tulburi o stare sufletească mai bună.

Primul invitat este părintele Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, intervievat de Maria Andrieș.

În prima zi, el discută despre vizita Papei, protestele din 10 august și ce putem face pentru a trăi într-o țară care să ne înalțe, nu să ne coboare.

– Ce înseamnă vizita Papei Francisc în România?
– Vizita Papei, oriunde în lume, oferă acel reper spiritual, acele cuvinte care fac referire, dincolo de orice confesiune religioasă, la factori spirituali profunzi. Nu pentru a face să crească o identitate, cea proprie, catolică, în defavoarea celor pe care-i vizitează. În țări musulmane, de exemplu. Sau la noi, într-o țară majoritar ortodoxă. Vizita Papei, arătând ce este Biserica Catolică, urmărește să întărească în oameni conștiința a ceea ce sunt, să-i încurajeze să devină versiunea lor mai bună. Să-mi iau în serios propria credință. Vizita aceasta este un mare dar, un semn de mare prețuire.

Cine ar fi suspectul eliberat în cazul morții pădurarului din Maramureș! Este milionar în euro și are rude în funcții importante
Recomandări

Cine ar fi suspectul eliberat în cazul morții pădurarului din Maramureș! Este milionar în euro și are rude în funcții importante

“Câți dintre noi nu și-ar dori să fim vizitați mai des de oameni importanți?”

– Cum vedeți România anului 2019? Se discută de legile justiției, de corupție, despre indiferența față de treburile cetății. Ne aflăm într-o criză de valori morale.
– Simt și trăiesc lucrul acesta ca percepție. Trecem printr-o criză de identitate, adevărată și asumată. Și o criză de responsabilitate. E important să realizăm lucrul acesta. Papa nu trebuie să intre în politică sau să dea mesaje politice. Dar să vorbească despre Evanghelie, care poate deranja politicul, asta da, o va face întotdeauna. Pentru că Iisus nu a fost cuminte. A murit pe cruce și a înviat. Pentru că a deranjat. Pentru că a spus Cuvântul lui Dumnezeu. A atras atenția, i-a chemat pe oameni să fie autentici. Este vorba și despre o criză de autenticitate, acea autenticitate care nu crește împotriva celuilalt, care nu vede în permanență dușmani, dar vede unde este răul, păcatul și corupția.

Ce a ajuns să facă în Spania un român, plecat de la 8 ani. Toată lumea îl cunoaște și vorbește despre el
Recomandări

Ce a ajuns să facă în Spania un român, plecat de la 8 ani. Toată lumea îl cunoaște și vorbește despre el

– Poate vizita Papei să schimbe ceva din atmosfera asta încărcată?
– Îmi doresc ca această vizită să fie un oxigen spiritual. Acel dinamismde verticalitate. Tare m-aș bucura ca această vizită să trezească în noi dorul de a fi noi înșine, dar noi înșine convertiți, nu așa, împrăștiați, în propriile noastre frici și alergând după propriile noastre interese. Ci acel noi înșine care construiește o țară, să n-o mai împrăștiem prin lume.

“Să facem să crească prezentul pentru a avea parte și de viitor”

– Ce fel de viitor, pământesc sau nu?
-Da, viitorul pentru noi e Împărăția Cerurilor, dar această împărăție crește acum. Și nu se deosebește foarte mult de zilele pe care le trăim. Noi suntem în Postul Mare, toți creștinii, acum, și da, știm ce înseamnă suferința, nedreptatea, să fii lovit, să fii acuzat pe nedrept. Și toate aceste lucruri pentru care a trăit Hristos. Dacă așa au făcut cu Mine, așa vor face și cu voi. Papa știe lucrul acesta. Nu vrem să strigăm împotriva cuiva, ci să strigăm pentru noi. Pentru toți românii.

Povestea studentei care s-a opus abuzului sexual al unui profesor de la Babeș-Bolyai din Cluj. Ce s-a întâmplat cu Iulia după 8 ani
Recomandări

Povestea studentei care s-a opus abuzului sexual al unui profesor de la Babeș-Bolyai din Cluj. Ce s-a întâmplat cu Iulia după 8 ani

“Nu vrem să-i aducem noi, catolicii, la un numitor comun pe ceilalți”


– Trebuie să se teamă cineva de vizita Papei?

– Doar cel care trăiește dintr-o perspectivă a fricii vede o vizită ca pe o amenințare. Cine îl vede pe celălalt ca pe un frate, cu o mână întinsă vede o oportunitate enormă într-o vizită. Într-o lume care se îndepărtează de Dumnezeu și face dumnezei din lucrurile acestei lumi, avem nevoie să ne găsim rădăcinile noastre profunde în spiritualitate, în creștinismul nostru, în Hristos. Nu doar cu scopuri din acelea atât de spiritual, încât ne fac să părăsim această lume și preocupările ei. Nu.

– Dar cu ce fel de scop?
– Tocmai acea întoarcere la lucrurile esențiale să ne facă să ne regăsim în zonele noastre, să ne plătim toate facturile, toate taxele, asta înseamnă autenticitate. E un lucru concret. Creștinismul nu este doar așa, al momentelor de spiritualitate interesată. Doar atunci când ne merge rău. Ci este un creștinism atât de întrupat, încât ne face să fim responsabili față de toți cei de lângă noi.

“Nu noi deținem adevărul, ci adevărul ne deține pe noi”

– Este posibilă salvarea individuală fără salvare colectivă?
– Foarte mulți dintre noi ne gândim: să mă salvez eu și după mine s-or descurca toți! Dumnezeu ne mântuiește pe fiecare personal. Dar ne mântuiește în familie, în comunitate. Împreună cu ceilalți. Pentru că mântuirea mea este legată de cel de lângă mine. Eu m-am mântuit atunci când am dat mâna cu el, când l-am ținut de mână, când am făcut să crească o împărăție spirituală, care devine trupească, facem să crească o țară, o națiune. Dumnezeu ne mântuiește comunitar, pentru că e vorba de biserică. De comunitate spirituală. Noi suntem organizați în această lume în țări. Avem geografii, avem istorii diferite. Ce vină aș avea eu că m-am născut catolic? Sau ce vină ar avea cineva pentru că e neoprotestant? Sau ortodox? În perspectiva celuilalt. Nu mai e cazul să ne scoatem ochii pentru greșelile înaintașilor noștri. Și să spunem că numai noi deținem adevărul. Când, de fapt, adevărul ne deține pe noi. Și adevărul pe acest pământ este în fragmente. Avem un teolog catolic, Hans Urs von Balthasar, care are o carte Totul în fragmente. E adevărul care ne deține pe noi.

– Și ce rezultă din asta?
– Doar când realizăm lucrul acesta, celălalt nu mai reprezintă un pericol. Asta nu înseamnă că ne diluăm… Că fac o invitație să avem o identitate soft, light… Nu. Semnul autenticității adevărate este iubirea față de celălalt. Și iubirea față de celălalt nu mă face să fiu light. Să fac reduceri spirituale sau umane, mie sau celuilalt.

“O vizită a Papei nu-l transformă pe Papă într-un Dumnezeu. Pentru că Papa se spovedește, este și el un om păcătos”

-Papa nu e, așadar, infailibil.
– Infailibilitatea de care se vorbește este legată de altceva, nu de factorul uman. Și acesta este un alt aspect, care ar trebui spus, pentru a însenina inimi și a descreți frunți.

Papa Francisc

“Nu e suficient ca răul să dispară, e nevoie să fie înlocuit cu binele”


– Ce e răul? Cum îl recunoaștem în lumea de azi?

– Îmi place să-i întreb pe oameni când cad dinții copiilor. A fost o provocare lansată de un profesor de-al meu, la Roma. Răspundeam: șase, șapte ani, atunci cad dinții copiilor. Iar el spunea: vedeți prejudecata adultului? Dacă întrebați un copil, va răspunde că dinții cad atunci când cresc cei noi. De ce spunea lucrul ăsta? Pentru că noi ne preocupăm să dispară răul din viață, să dăm la o parte dinții vechi, pentru a face loc dinților noi. Dar dacă aceștia nu cresc, dacă nu creștem binele, rămânem știrbi. Problema răului nu este doar de a-l da la o parte, ci de a crește binele. Altfel, rămâne un deșert, și relațional, și uman. Nu trebuie să ne preocupe doar răul în sine, ci binele.

– Așadar, răul e doar lipsa binelui.
– Nu este definiția primă, dar este o explicație foarte bună… Pentru că dacă noi iubim, ne preocupăm de binele celorlalți, n-avem timp de propriile noastre egoisme, chiar dacă e în sângele nostru să ne salvăm pe noi. Da, răul este antagonistul prin excelență al lui Dumnezeu. Nu doar că are coarne, coadă… Dar da, este prezent.

– Și cum arată?
– Este atât de soft, mă păcălește și pe mine, atunci când mă ia valul protagonismului, al egoismului, tot ceea ce poate să fie –ism în mine, interese mărunte, mândrie, să fiu în față… De fapt, ești bine, dar uite, nu ai fost înțeles… Și victimizarea exagerată e un rău.

“Pentru noi, creștinii, este importantă responsabilitatea pe care o avem când facem o rugăciune”

– Vibrație e un termen folosit și în spiritualitatea orientală.
– Nu e vorba doar de aum, aum, de orientalisme, care devin doar rețete. Ci este o situare a noastră față de Dumnezeu, pe dimensiuni spirituale, de har. Că nu suntem singuri și că nu suntem doar noi responsabilii destinului nostru. Și că lumea asta nu este făcută doar pentru ceea ce înseamnă pământ. Să învățăm să privim cerul. Nu doar ridicând capul sau privirea. Ci să ne dăm seama de o lume pe care o putem construi.

– Cum să o construim?
– Pentru asta nu e suficient să fim toleranți. Toleranța nu este neapărat o valoare. E așa, închidem un ochi. Nu e suficient să ne prefacem că nu vedem. Trebuie să ne asumăm binele celuilalt, să-l vedem atunci când greșește. Atunci când creștem binele, nu mai este spațiu pentru rău.

“Nu mai e suficient să spui: Lasă-mă în pace! E nevoie de ceva constructiv în loc”

Ați fost la proteste în Piața Victoriei. De ce?
– Am trecut, îmi aduc aminte, după Colectiv. De fapt, drumul meu zilnic, cu bicicleta, de la Catedrală la o altă bisericuță, trece prin Piața Victoriei.

Deci, n-ați fost acolo să strigați Jos cineva!
– Eu n-am să strig niciodată: Jos! Eu am să strig: Sus cu noi! Nu sunt împotriva cuiva. Ci sunt pentru noi. Pentru că, dacă noi devenim și responsabili, și autentici, nu se întâmplă atâtea rele. Dacă noi ne dăm seama, nu mai încercăm să șmecherim nici sistemul, nici pe vecin, nici pe noi înșine. Avem o țară după chipul și asemănarea noastră. Asta înseamnă că, dacă pot să transmit un mesaj, nu e nici sus, nici jos, ci eu, ce fac eu cu viața mea? Ce facem noi cu țara noastră? Nu e suficient să îndepărtez un dinte, pentru că simt că e ceva rău acolo. Rămân cu un loc gol. Cu surâsul știrb. Scopul nostru în viață nu e să îndepărtăm dinții, pentru că știm că trebuie să cadă. Vor cădea atunci când crește binele. Dacă avem o țară care hrănește ceea ce este bine… Și fără să ne plângem de toți…


– Și cum hrănim binele?
– Am găsit de curând această poezie, a lui Marco Guzzi, poet și filosof catolic. Și eu m-am gândit la acele momente când spunem: Lasă-mă-n pace! Cred că suntem într-un moment al umanității când nu mai e suficient să spunem Lasă-mă-n pace! Pacea devine ceva constructiv, construibil, nu doar lipsa a ceva rău.
“Dăruiește pacea! De vrei pacea, dăruiește-ți pace. Pacea e doar în inima ta descătușată. De vrei iubirea, devino. Tu ești iubirea. Toată iubirea pe care o cauți. Nu cere, așadar, lumii pacea. Nu pretinde nimănui iubirea. Pacea dăruiește-o tu. Fă-o zilnic, cu mâinile tale. Și dăruiește tu iubirea. Ropotește, dăruiește-te, iradiază. Fii fericit, fii fericită. Doar dăruind-o, iubirea o primești cu îmbelșugare”

Nu ne mai sunt suficiente sloganurile. Poezia este acest strigăt după consistență. Să fim oameni spirituali. Omul spiritual nu este doar acela care e luat de duh și pare așa, ușor. Avem nevoie de greutate, de consistență, și spirituală, și relațională. În aceste vremuri, să nu așteptăm de la ceilalți ceva, ci să începem noi.

În Libertatea de mâine, puteți citi a doua parte a dialogului cu părintele Francisc Doboș.

“Este destinul omului. Nu să scăpăm de trup. Ci să luăm în serios toată istoria noastră pe acest pământ, cu bune și cu rele. Pentru că numai această istorie o mântuiește Dumnezeu”

“Când o societate întreagă nu este interesată decât de capra vecinului, când aproapele devine doar concurent sau doar ne creează probleme, atunci ajungem la nivelul acela de sălbăticie antropologică. Adică fiecare scapă, încearcă să se ridice fără să-și dea seama că în drumul lui calcă peste capetele, viețile sau conștiințele celorlalți”


“Calea lui Dumnezeu nu este cea a națiunilor, ci a sufletelor. A sufletelor care se regăsesc în comunități diferite, cu toată istoria diferită, cu toate rănile pe care le-am avut”

“În fond, nimeni dintre noi nu poate deține adevărul. Adevărul ne deține pe noi și ne locuiește în fragmentele noastre de viață. Toate granițele noastre sufletești. A încerca să spunem că noi, cu limitele noastre conceptuale, istorice, trupești, deținem adevărul…”

“Sunt multiple modalitățile prin care duhul cel rău, diavolul, fără să ne spună că este el, își face de lucru în viața noastră. Și prin viața cetății, prin viața țării, a națiunii”

“Scopul meu nu e să ies ca să spun Jos cineva!, ci Sus conștiința! Și-atunci vom ști ce avem de făcut”

“Actele de terorism sunt sălbatice, malefice, diabolice. Dar sunt toate celelalte acte de terorism pe care le facem fără să ne dăm seama”

“Nu putem striga o viață întreagă că am fost nedreptățiți. Pentru că ne facem rău nouă, trăind doar din această victimizare. La ce folos? Să treacă anii strigând că ni s-a făcut rău. Să ne facem bine”

“Poate avem nevoie să plecăm cât mai departe, pentru a ne da seama că sensul și viața erau în interiorul nostru. Și nu aveam nevoie să ne mutăm. Ci să-l regăsim pe Dumnezeu în interiorul nostru, prin contactul cu cele sfinte”.

Foto principală: Agerpres

Close
Închide
  Close