Ce joburi își caută studenții pentru a-și completa veniturile. Sergiu Covaci, președintele ANOSR: „Statul împiedică o grămadă de tineri să își continue studiile”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Tot mai mulți studenți sunt nevoiți să își caute un job încă din timpul facultății, în condițiile în care sistemul de burse este insuficient finanțat, iar costul traiului în marile orașe crește constant.
Cuprins:
Cum se adaptează studenții la costurile studențești
Echipa Job cu Job este formată din consilieri de carieră certificați, specializați în redactare de CV-uri și antrenamente vocaționale acoperind subiecte-cheie precum reconversii profesionale, profilări prin mapare înclinații și personalitate, strategii de căutare joburi pe o piață greu accesibilă, și pregătire pentru interviuri.
Job cu Job a realizat pentru Libertatea o cercetare privind modul în care studenții își completează veniturile în timpul facultății și impactul pe care îl are munca asupra studiilor.
Au fost interogați 111 studenți provenind din diferite universități precum SNSPA, UNArte, ASE și Universitatea din București (Biologie, Limbi și Literaturi Străine).
La întrebarea „Lucrezi în prezent?”, rezultatele au arătat că jumătate din respondenți au un job. Echipa atrage atenția asupra faptului că 1 din 5 studenți lucrează full-time, ceea ce reprezintă un fenomen de „angajare de supraviețuire”, nu neapărat de dezvoltare profesională: tinerii muncesc nu doar pentru experiență, ci pentru a-și acoperi costurile de bază (chirie, mâncare, transport). De asemenea, faptul că încă 18% lucrează ocazional arată că munca fragmentată devine o strategie financiară comună în rândul studenților, au constatat aceștia.
Echipa a observat că aproximativ 63% din studenții de anul I nu lucrează, pe când situația este diferită în cazul studenților din anii II, III și master unde peste 60% lucrează. Așadar, consilierii au observat că pe măsură ce cresc în senioritate academică, crește și nevoia de venit propriu.
Job cu Job spune că imaginea care se conturează este a două lumi paralele în aceeași generație. Pe de-o parte, există studenți maturizați rapid de nevoi financiare, obosiți, dar autonomi. Mulți dintre ei experimentează burnout-ul, sacrifică timp de învățare și simt că sistemul universitar nu îi sprijină: „Muncesc ca să pot fi student, nu invers.” Pe de altă parte, sunt cei care nu lucrează, încă protejați de familie sau bursă, dar tot mai conștienți că siguranța lor e temporară: „Încă mă descurc fără job, dar nu știu cât va mai dura”, susține echipa.
„Cele două grupuri trăiesc în același campus, dar în realități complet diferite. Ceea ce îi unește este incertitudinea: nimeni nu mai are siguranța că sistemul educațional poate acoperi nevoile de bază ale unui student. Fiecare student simte că sistemul se clatină și că trebuie să-și construiască propriul echilibru financiar, uneori chiar în detrimentul educației. Munca nu mai e un pas spre carieră, ci o strategie de supraviețuire”, remarcă echipa Job cu Job.
Consilierii observă că studenții din IT, economic sau juridic reușesc adesea să lucreze în domeniul de studiu, pe când studenții din domenii umaniste și artistice ajung adesea la joburi fără legătură cu formarea lor academică (comerț, HoReCa, call center, freelance), însă reprezentând un indicator de inițiativă și adaptabilitate. În medicină, regula este că studenții nu lucrează, ceea ce reflectă particularitatea programului de studii foarte încărcat.
Câteva citate ilustrative preluate de la studenții interogați:
„Sunt studentă la arte, dar lucrez la un magazin, pentru că trebuie să-mi plătesc chiria.”
„Fac IT și lucrez deja part-time ca developer, e singura metodă să acumulez experiență.”
„Sunt la litere, dar lucrez ca barista. E greu să găsești ceva pe profil, mai ales la început.”
Job cu Job observă că aproape 70% dintre studenții care lucrează declară că munca le afectează timpul pentru studii. Cei mai mulți simt o presiune constantă, un dezechilibru între cursuri și programul de lucru. „Nu am timp”, „Nu mai am energie”, „Nu pot merge la toate cursurile” sunt teme recurente în răspunsurile lor. Munca devine o a doua facultate. Se conturează o realitate în care studiile devin secundare în fața nevoii de venit”, susțin aceștia.
O parte din răspunsurile studenților:
„Ajung acasă seara și nu mai am energie să citesc sau să învăț.”
„Nu pot merge la toate cursurile din cauza programului de la muncă.”
„Am ajuns să aleg între job și seminarul de la facultate.”
„Datele arată că tăierile recente de burse au fost un factor declanșator. Un student din trei a fost afectat direct, iar aproape toți cunosc pe cineva aflat în situație similară. Mulți spun că pierderea bursei a fost picătura care i-a împins spre un job, chiar dacă nu erau pregătiți pentru asta. Un răspuns preluat de la un student ar fi:
După ce mi-au tăiat bursa, am fost nevoită să mă angajez full-time. Nu mai aveam altă opțiune. Mai grav este că tăierile nu au afectat doar conturile studenților, ci și încrederea lor în sistem: bursa, odată o formă de merit și sprijin, a devenit o promisiune fragilă. Chiar și acolo unde studenții nu au fost direct afectați, percepția de insecuritate economică e comună. Pe măsură ce bursele se reduc, iar costurile vieții cresc, munca devine tot mai puțin o alegere și tot mai mult o necesitate. Apare o generație de tineri care învață de timpuriu autogestiunea financiară, dar și oboseala constantă de a jongla între studii și venituri. Această tranziție de la „student finanțat” la „student angajat” nu e un semn de maturitate firească, ci o adaptare la precaritate. Sistemul nu mai oferă predictibilitate financiară, așa că studenții își iau singuri controlul: „Nu vreau să renunț nici la muncă, nici la facultate. Dar simt că sistemul mă obligă să aleg.” Munca devine noua bursă”, concluzionează echipa Job cu Job.
Tot mai mulți studenți au rămas fără burse
Timeea Cîrceag este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității din București, și spune că anul acesta este primul an în care nu s-a mai încadrat la bursa socială. Deși are un venit situate sub pragul salariului minim pe economie, anul acesta s-au acordat un total de 60 de burse sociale + medicale, în comparație cu anul trecut când s-au acordat 88. Deși studenții facultății au votat să păstreze numărul de burse și să scadă din sumă, Timeea spune că s-au tăiat și locurile, dar și suma de bani primită de fiecare student.
„Practic, pierdem din toate părțile. Noi nu cerem lux, cerem strictul necesar ca să putem continua facultatea. Nimănui nu îi convine să fie într-o situație delicată, iar lipsa acestui sprijin ne pune și mai mult în dificultate”, spune Timeea.
Tânăra explică faptul că prezența la cursuri și seminare este necesară, însă studenții nu beneficiază de suportul care să le permită să participe constant. „E imposibil să ții pasul cu facultatea în ritmul ăsta. În alte țări, studenții sunt plătiți să facă o facultate. La noi, abia primești un ajutor minim și chiar și pe acela ți-l iau. Apoi tot statul se miră de ce tinerii renunță la studii. E simplu: nu toată lumea își permite să plătească taxa anuală, mâncarea și toate cheltuielile necesare unui trai decent fără un sprijin de bază”, concluzionează tânăra studentă aflată în ultimul an de licență.
În aceeași situație se află și Ioana Dorobanțu, colega Timeei. „Mă doare cel mai tare indiferența din jur. Toată lumea tace, nimeni nu reacționează, iar lucrurile rămân la fel. Cum poți cere performanță, implicare și excelență unor studenți cărora nu le asiguri nici măcar condițiile minime ca să reușească? Așa se pierde o generație de tineri capabili. Dacă lucrurile continuă în ritmul ăsta, oameni serioși, muncitori și talentați vor pleca dintr-o țară care nu le oferă nici respect, nici sprijin, nici perspective”, relatează Ioana.
„Ca să îmi permit chiria, a trebuit să mă angajez”
Pentru mulți studenți, viața în cămin nu este întotdeauna o opțiune, iar mutarea în chirie devine inevitabilă. În aceste situații, angajarea nu mai reprezintă doar o dorință de independență financiară, ci o condiție esențială pentru a-și putea continua studiile. Este și cazul lui Rafael Dimisca, student în anul I de master la Universitatea Politehnica din București. A început să lucreze în anul al II-lea de licență într-un call center, dar spune că salariul era prea mic și nu era un domeniu ce îl atrăgea, așa că a stat doar trei luni. La începutul anului III, și-a dorit să se mute din cămin în chirie, așa că s-a simțit nevoit să își găsească alt job. „Colegii mei de cameră de la cămin erau mai mult pe gaming și lăsau tot învățatul pe ultima noapte. Nu voiam să fac asta. Așa că m-am angajat și mi-am luat chirie. Și am continuat să lucrez.”
Ce spune ANOSR
Sergiu Covaci, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), explică faptul că accesul la educație depinde tot mai mult de posibilitatea fiecăruia de a-și acoperi cheltuielile lunare:
„Cu cât învățământul este perceput ca fiind mai accesibil de către tineri, prin facilități și sprijin acordat de către stat, cu atât înclinația acestora de a încerca să își continue studiile este mai mare. Când vorbim în special despre zonele rurale sau urbane slab dezvoltate, vorbim despre tineri care trebuie să decidă dacă încep activitatea profesională sau încearcă un parcurs academic, iar la baza acestei decizii stă de cele mai multe ori situația financiară de acasă.”
El mai spune că mulți tineri care obțin burse pentru studii în străinătate nu mai găsesc motive să se întoarcă:
„Tinerii silitori care reușesc să obțină sprijin pentru a studia în străinătate prin burse nu au niciun motiv să rămână în țară, mai ales dacă sunt conștienți că se vor confrunta cu obstacole, fie ele financiare sau de alt tip.”
ANOSR atrage atenția, într-o analiză recentă, că: sistemul de burse din România este subfinanțat de peste 10 ani; fondul de burse este cu aproximativ 2,5 miliarde lei mai mic decât necesarul raportat la coșul minim de trai al unui student; în acest context, aproximativ 44.000 de studenți riscă să rămână fără burse.
ANOSR susține că problema nu poate fi rezolvată fără o schimbare de politică publică, iar primul pas ar trebui să fie finanțarea reală a sistemului de burse. „Un prim lucru pe care statul ar trebui să-l facă este să își asume responsabilitatea față de educație, în special pentru învățământul superior. Vorbim despre un sistem subfinanțat de peste 10 ani. Practic, statul împiedică o parte semnificativă dintre tineri să își continue studiile, forțându-i să plece în străinătate, să abandoneze facultatea sau să muncească atât de mult încât nu mai au cum să performeze.”
El spune că este nevoie de o analiză oficială asupra momentelor în care studenții renunță și a zonelor unde sprijinul financiar este insuficient: „Statul trebuie să monitorizeze unde și de ce se produce abandonul universitar, și să ofere sprijin acolo unde este nevoie, astfel încât învățământul superior să își poată îndeplini misiunea socială. Universitățile ar trebui să fie, pe de o parte, fabrici de specialiști bine pregătiți, și, pe de altă parte, școli de cetățeni, cu valori și principii stabile”, concluzionează Sergiu Covaci, președintele ANOSR.
