Polițiștii au verificat peste 90 de mașini în zona aeroporturilor Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Bacău şi Iaşi. Oamenii legii au vrut să-i prindă pe șoferii care practică ilegal taximetria și pe cei care acostează oamenii în aeroport pentru a lua taxiul.
Zeci de taximetriști din zona aeroporturilor au fost amendați, după ce au fost găsiți cu nereguli
Acțiunea a fost organizată, după ce oamenii s-au plâns că unii taximetriști le cer prețuri uriașe pentru curse și nu folosesc aparatul de taxare.
„În doar două ore, în funcție de traficul de pasageri din fiecare aeroport, poliţiştii de la transporturi au verificat 90 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale. Dintre sancţiunile aplicate, 16 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, 1 pentru încălcarea prevederilor privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar 4 pentru alte abateri”, se arată într-un comunicat emis de Poliția Română.
Ce e bine să știți când circulați cu taxiul
Polițiștii recomandă ca, de fiecare dată când mergeți cu taxiul, să cereți și să păstrați bonul, după ce coborâți din mașină. Totodată, e bine să plătiți pentru drum, în limita sumei de pe bonul fiscal. De cealaltă parte, taximetristul este obligat prin lege să se comporte civilizat, să elibereze bonul fiscal la finalul cursei și să nu circule, fără a avea aparatul de taxat și lampa în funcțiune.
Polițiștii spun că acțiunile desfășurate pentru siguranța transportului public de persoane continuă şi în perioada următoare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro