Cei 77 de ani de-acasă. O campanie susținută de platforma de educație online Upriserz.
În România, procentul adulților interesați de procesul de educație continuă este cel mai mic din Uniunea Europeană, 1%, în timp ce media este de 11%. În același timp, un studiu dezvoltat de Upriserz arată că 52% dintre români sunt de părere că învățarea se realizează în decursul întregii vieți, în timp ce 1 din 3 persoane consideră că învățarea se face în perioada de început a vieții, în copilărie sau adolescență.
Prin intermediul acestei campanii, vom descoperi poveștile unor români pentru care învățarea nu are vârstă și nu ține cont de domeniile în care aceștia au lucrat sau pe care le-au studiat, ci de nevoia de dezvoltare, de creștere și de conectare la informații relevante.
O parte din protagoniștii acestor reportaje au beneficiat de cursurile oferite de Upriserz, cea mai mare platformă de educație online din România, iar experiența lor este una inspirațională, din care toți avem de învățat.
Lansată în martie 2019, Upriserz este cea mai mare platformă de educație online din România, ce oferă cursuri, webinarii și interviuri de antreprenoriat, dezvoltare profesională și financiară de la peste 60 de specialiști, oameni de afaceri, vedete TV, influenceri, experți și profesioniști din România. Misiunea Upriserz este să schimbe mentalitatea adulților din România cu privire la educația continuă și să contribuie la creșterea numărului de persoane care își continuă învățarea.