Laurențiu Pâslaru: O poveste din manualul vieții
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Mă numesc Laurențiu Pâslaru, m-am născut într-o comună din județul Iași într-o familie cu doi copii eu fiind cel mai mare. Părinților mei abia le ajungeau banii, îmi aduc aminte că în clasa întâi și a doua nu aveam curent și învățam la lumânare, iar cărțile mele erau mai tot timpul pline de ceară.”
Aceasta este imaginea emblematică a unei generații aproape dispărute, despre care se vorbește din ce în ce mai rar. Poveștile acestor oameni sunt lecții din manualul suprem al supraviețuirii. Pentru că viața în ultimele decenii s-a schimbat complet, acest manual a devenit piesă de muzeu. Parcurgeți cu sfială mărturia de mai jos și încercați să înțelegeți hățișurile complicate ale vieții dar și resorturile de a merge mai departe, orice-ar fi...
Nu aveam timp pentru învățat și ca să pot citi cărțile mele preferate, băgam cartea de povești în cartea de școală, dar vai, când tatăl meu se întorcea de la serviciu era mare scandal dacă porcii și găinile nu aveau ce le trebuie sau dacă era murdar, și cel puțin de trei ori pe săptămână se lăsa cu bătăi crunte.
După școala primară am reușit să intru la liceul sanitar din Iași și am avut norocul să fiu numit fotograful liceului, iar sâmbăta mă prezentam la oficiul de stare civilă și îmi ofeream serviciile de fotograf pentru mirii care nu își permiteau unul scump. În aceeași perioadă m-am împrietenit cu studenții străini care veneau în Iași. Eram fascinat de poveștile despre țările lor și încet încet a încolțit în mine gândul să fug din România.
Am părăsit țara în anul 1984 când aveam doar 16 ani din dorința de a cunoaște alte meleaguri și culturi. Nu știu de ce dar în momentul când am ajuns în Belgia am simțit că sunt acasă și așa a fost. Am cerut azil și am fost repartizat într-o zonă a Belgiei unde se vorbește olandeza, dar primul meu job a fost la un grădinar vorbitor de limbă franceză, noroc cu cei șapte ani de franceză pe care îi făcusem în țară...
Apoi m-am angajat pe post de ajutor de asistent medical la un centru de psihiatrie și geriatrie, dar am realizat că de fapt eram atras de comerț și marketing mai mult decât de medicină, așa că m-am înscris la facultatea de marketing din Leuven. Universitatea Katolică din Leuven este o universitate cu taxe foarte mari iar banii pe care îi câștigam la spital nu-mi ajungeau. Am decis să fac un curs de taximetrie și am obținut brevet de taximetrist, dar banii tot puțini erau sau poate eram eu prea cheltuitor, așa că am găsit un al treilea job: în weekend fugăream puii într-o fermă avicolă și îi puneam în cutii pentru abator. Între timp, un vecin de-al meu, cântăreț de muzică populară olandeză a dat faliment și căuta o soluție să se refacă. M-a întrebat dacă nu vreau să facem un business împreună, am fost super bucuros și recunoscător, și după discuții interminabile am descoperit o breșă în piață: Belgia este o țară unde plouă 300 de zile pe an, o țară friguroasă și umedă, iar la vremea aceea majoritatea caselor aveau covoare. Problema era că chiar dacă aveau curte, oamenii nu aveau cum să le usuce după spălare pentru că vremea nu permitea. După mai multe teste și întrevederi cu fabricanți de detergenți și cu ajutorul unei prietene studentă la chimie alimentară, am reușit să creăm un produs de curățare Bio 100% care a făcut sute de mii de oameni fericiți și continuă să o facă și astăzi. Totul era bine și câștigam mult peste media celor de vârsta mea dar lipsa educației financiare mă făcea să cheltui tot ce câștigam și să fiu mereu pe marginea prăpastiei financiare. Peste ceva ani am revenit în România cu o sumă mare de bani și am deschis o curățatorie chimică la Vâlcea, dar nu am luat în calcul faptul că în România la vremea aceea nu erau telefoane, iar telefonia mobilă era scumpă și aproape inexistentă, așa că după nici 10 luni am revenit în Belgia falit și am reînceput sa vând produsul meu de curățat covoare.
Totul a fost bine până în 2004 când am încercat din nou să mă întorc în România și unde am pierdut din nou toți banii, și apoi am luat-o iar de la capăt cu produsul de curățat, când brusc mi s-a ivit o oportunitate de a face clătite în Viena. Așa că am pus pe picioare o clătitărie, iar în momentul când am vândut-o, 2 ani mai târziu, ce credeți că am făcut? Ați ghicit! Am venit din nou în România, de data asta am făcut la Iași o plăcintărie, dar am primit atâtea amenzi încât după un an nu aveam decât datorii, așa că în 2014 am luat decizia să mă întorc acasă. În Belgia.
Căutând mereu după cursuri de antreprenoriat și dezvoltare personală, în decembrie 2021 am descoperit platforma Upriserz și am urmat pe nerăsuflate cursul DELTAPRENOR, DE VORBĂ CU BANII și am citit majoritatea rezumatelor din cărțile publicate pe platformă. De atunci au trecut 11 luni și pot spune că UPRISERZ este făclia care îmi luminează calea: am început să-mi administrez mai bine banii, am început să structurez mai bine afacerea, pentru mine este clar un pas înainte și dacă am un dubiu sau nu știu ceva, sunt sigur că voi găsi răspunsul pe platforma Upriserz. Regret ca nu i-am cunoscut mai devreme dar sunt sigur că voi reuși sa recuperez.
În speranța că povestea mea nu v-a plictisit...
Vă iubesc pe voi cei care influențați în mod pozitiv lumea!
