Potrivit sursei citate, familia a solicitat o autopsie care să stabilească exact ce a dus la moartea fulgerătoare a fotbalistului. Ilie Balaci s-a trezit duminică dimineață și și-a strigat mama pentru că se simțea rău. Nu a reușit să se ridice din pat pentru că abia respira, spun apropiații familiei. Femeia a plecat să ceară o lămâie unor vecini, dar când s-a întors în camera lui Balaci, și-a găsit fiul căzut pe podea, aproape fără respirație.

Primul ajutor a venit de la o vecină, medic de profesie, care a început sa ii facă masaj cardiac. La fața locului a ajuns în scurt timp și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Dolj. Medicii au încercat să îl intubeze pe fostul fotbalist, dar căile aeriene erau prea inflamate pentru a putea fi efectuată procedura medicală. Astfel, s-a solicitat intervenția unui alt echipaj, mai bine dotat, care însă chinuit să îl intubeze folosind un tub de dimensiuni mai mici, destinat procedurilor la pacienții copii. După o oră și jumătate, Balaci a fost declarat decedat.

Ilie Balaci s-a stins duminică dimineață, în jurul orei 9.30, la doar 62 de ani. „Minunea Blondă” venise la Craiova pentru a asista la meciul din această seară, CSU Craiova – FCSB, dar a murit în brațele mamei sale.


Citește și

Dezvăluire spectaculoasă despre accidentarea Simonei Halep. „Are legătură cu partea mentală”. „Libertatea” a aflat care sunt suferințele liderului mondial

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.