Cuprins:
„Ajung ieri să-l iau pe fii-miu de la grădi și cum intru pe poartă îmi fuge în întâmpinare tare preocupat. Avea o ‘urgență majoră… Să plecăm direct la colegul Vladimir acasă, să-i recuperăm degrabă un omuleț Ninjago rămas la el”, și-a început soția lui Cabral confesiunea din mediul online.
Ulterior, Andreea Ibacka a explicat că, deși fiul ei era nerăbdător să-și recupereze jucăria, a reușit să-l liniștească, oferindu-i o soluție mai practică. „Îi explic copilului că se va rezolva a doua zi (fără vizite la domiciliu) și dau mesaj pe grupul de părinți.”
Planul pe care l-a avut Tiago Ibacka
Fiul ei, Tiago Ibacka, este în perioada în care colecționează cu pasiune figurinele Ninjago, pe care le-a primit cu ocazia aniversării sale de câteva zile. Andreea a mărturisit că micuțul nu se desparte de jucării și le ia peste tot cu el, ceea ce a dus la situația amuzantă de la grădiniță. „Tiago Ibacka e în etapa Ninjago, nu poate să doarmă de grija omuleților pe care abia ce i-a primit la aniversarea lui de acum câteva zile și îi ia cu el peste tot (chiar peste tot)…
Așa că mare mi-a fost mirarea să aflu cu ocazia aceasta că precis fii-miu îl vârâse conștient pe Ninjago (jucăria de acasă) în buzunarul colegului. Îi cer curioasă mai multe detalii și îmi explică ce strategie bună a fost, precis pentru ca alți copii să nu i-l ia.”
Răspunsul lui Tiago a stârnit hohote de râs din partea Andreei: „Bine, bine, dar de ce nu l-ai ascuns în propriile buzunare, zic?!” Tiago: „Simplu, fiindcă m-ai îmbrăcat fără buzunare, mama!”/ Actrița a încheiat postarea cu o reflecție amuzantă despre simplitatea lumii copiilor: „Așa este, cu cei mici totul e simplu, transparent, fără ascunzișuri. Noi îi complicăm. Iar etapa aceasta e ‘perlelor e delicioasă, promit să-mi fac un jurnal cu toate.”
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/tiago-ibacka-3.jpg)
Andreea Ibacka a reușit astfel să surprindă cu umor și căldură momentele unice ale vieții de părinte, care, deși uneori haotice, sunt întotdeauna pline de surprize.
Cabral, despre provocările cu cei doi copii
Deși viața de familie este una frumoasă, Cabral nu se ferește să vorbească și despre provocările de zi cu zi. Actorul a povestit recent, într-o notă amuzantă, cât de dificil îi este uneori să țină pasul cu energia copiilor. Un exemplu elocvent este momentul în care, în ciuda tuturor eforturilor, Namiko și Tiago refuzau cu încăpățânare să adoarmă la o oră rezonabilă.
„Bună ziua. Mă numesc Cabi și sunt tată de fete și de băiat. Rog și eu acum, public, asumat, să-mi explice și mie un părinte cum e cu copiii ăia perfecți, care se culcă la 20:00 și dorm până la 07:30. Că ăștia ai mei ori au softul stricat, ori au moștenit frichineală în koor de la tac’su, ori nu știu ce au, că nu vor să doarmă, mănenemă, orice le-aș face!
Dacă îi pun în pat la 20:00… e ca și cum aș băga găina vie în cuptor! De nu se frichinesc, se rostogolesc, se smotocesc… tocesc cearșeafurile alea de le fac chiloți!
Le vorbesc frumos, le spun povești, le pun muzică… mai am să le dansez la bară și să le cânt la harpă, că tot degeaba, nu adorm! Și dacă se întâmplă să adoarmă – ca prin minune – la 21:00… m-am nenorocit! La 05:00 A.M. umblă prin casă de zici că-s în Zombie 3 – Învierea!!!
Spuneți-mi și mie, vă roagă fratele vostru din Berceni, cum e să ai un copil din ăla din film, de-l bagi în pat, îl pupi pe frunte, îi urezi „Noapte bună, tati te iubește!” și el închide ochii fericit și doarme ca nebunu’ până la 07:00 dimineața?
Că pe ai mei… până nu-i ameninț cu cuțitele de bucătărie, nu-i conving să stea lipiți de cearceafurile alea! Vă mulțumesc. P. S. Bine că nu se văd cearcănele la afro-români, că eram desfigurat deja!”, a fost textul amuzant redactat de Cabral, pe Facebook.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b34a94b55aa3b3ad0361050e91f5d9bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a748135ddbcdae84df644a03dc40cbc8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3fb2eae201f032ebc7dfef7005dee423.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_beccf60b7549913e37e53e71fa2f0cea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4f5b7bcf3a4c79ab9fe8822842eb9e0d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_094a3fa300f3e00e5d87924a498103d6.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_733b9048242853167ab72e048cf8a4a9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_2dc24fdb13e9e08db785051dd57b4ba3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_86e17366f78dfafc98fd4d5383322104.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_07dc7ccf841ac90c243e0288b05f2ee6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_fba278853b1084b88e65357b590ea36b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_78a6232005872cd4ea499576db0849d5.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_1e91d39d732d6f1ff7b4fae6523f5882.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f98eccdc13402f3f9782ec8caa0736a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_1e02517367c7ff0a4e05f117a92cdaea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd22c5c9bd7505c732981e77ce4eca73.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a7fa973bf8c23e31e8e38d61bca2f0be.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_a6e4780b749e40d5cff49780b2643b87.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_dc26bba2bc962e2a9a41c73071e8624a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5829cd2715298dbcd1bc3b9c2b20bc1c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6c61c45f2e8d0872e32e9952edcc4a04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_e6526d9e53aafe1298e0489eb4c0b681.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7f38f513f341b3b9b52f42ca314e7c6a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_25232251d78829fb365aa1d69cb72859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_833169d35540ebec9eb4b598b7356c0c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_3e47ff5d068f114dfbf772196e9578b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/andreea-ibacka-si-fiul-tiago.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e5fe33adce08e81f92218069e8369016.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3fc04b868938a00814aedf2e7a147f16.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/cancer-romania-analize.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/raluca-morosanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_9d3c31ae3d4f91780ec5acf045be73ee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_185f8cf992fb798cb943fbc7396071b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/01/alina-puscau-si-vin-diesel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/dinu-maxer-si-magdalena-chihaia-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_0ae48b251a7b409545b102ae395f5489.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_8469b890b5a10123ec5db3eed208b876.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/protest-justitie-piata-victoriei-9-e1765654343285.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/rodica-stanoiu-a-murit-in-conditii-suspecte--fosta-ministra-a-justitiei-fusese-internata-in-spital-cu-urme-de-lovituri-e1765639675295.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/horoscop-14-decembrie-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ganditoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/piramida-alimentelor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/secret-santa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/regula-10-1-alimentatie-nutritie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/medicamente-pe-care-sa-nu-le-iei-cu-lapte-iaurt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ce-este-scorul-de-coma-glasgow-si-cum-se-stabileste.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/paul-anghel-trimis-judecata-dna-e1765647340268.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/targul-de-craciun-craiova-2025-41-scaled.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/colaj-asociatia-niciodata-singur-prietenii-varstnicilor--foto-asociatia-niciodata-singur-prietenii-varstnicilor1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/hepta6165149-e1765633505435.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/elevi-liceu-examen-id216764inquamphotosgeorgecalin-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/protestjustiepiatavictoriei14inquamphotosoctavganea-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/kuncz-timisoara-2020-03--foto-https-zoso-ro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/grindeanu-si-ciolacu--foto-facebook-firefly-upscaler-2x-scale.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.