Vedeta Acasă tv a văzut teribilul accident şi nu a stat pe gânduri, imediat a sărit în ajutorul pasagerilor, care riscau să se prăbuşească cu autovehiculul într-o râpă. Cabral a povestit cu lux de amănunte, pe blogul său, cum a acordat primul ajutor înainte de sosirea echipajelor de salvare.
„Ne întorceam de la Sighişoara. Lapoviţă, noapte, Posada. Aproape de ieşirea din trecătoare, după un viraj de 100 de grade la dreapta, văd bucăţi de plastic pe dreapta. Apăs hotărât frâna. Din păcate aveam dreptate. Un seria 5 a derapat, a rupt balustrada aia metalică de protecţie de tot, a smuls şi-un gard şi… tot nu s-a oprit. (…) Din momentul respectiv am intrat pe pilot automat, că doar n-am făcut de nebun cursul de prim ajutor organizat de Serviciul de Ambulanţă Bucureşti.
După ce a rupt gardul şi balustrada şi s-a urcat cumva peste ea, s-a oprit cu laterala într-un stâlp, rămânând jumătate suspendată deasupra golului din dreapta. Se sprijinea cu laterala dreaptă în stâlp, era cu roţile din faţă în aer, cu burta pe balustrada metalică şi de la jumătate spre spate era suspendată în afara şoselei, deasupra golului.
Noi am ajuns acolo la câteva zeci de secunde după ce s-a întâmplat. În primul rând trebuia securizat locul, să nu mai primim musafiri nepoftiţi. Am luat triunghiul reflectorizant şi l-am pus în spatele maşinii. În maşină fuseseră patru persoane. Două doamne şi doi bărbaţi. Una dintre doamne, cea mai tânără, plină de sânge, se mişca pe lângă maşină. Era în soc, dar încerca să comunice, deci era bine.
Am luat-o din drum şi-am dus-o pe margine, la lumina, să-i vad rana de la cap. Era o rană superficială, de scalp, care dădea semne că se coaguleazã. În maşină, însă, în dreptul locului unde maşina se lovise de stâlp, uşa dreaptă spate, era bărbatul celălalt, mai în vârstă. Părea lovit, nu se putea mişca, avea şi o cârjă în mână şi se uita neputincios către ceilalţi, să-l scoată din maşină. Am încercat să văd dacă maşina, în poziţia aia ciudată în care era, avea sanşe să cadă în râpă, sau dacă e încoţopenită bine în stâlp. Parcă nu se mişca, am decis să risc. Am pus un genunchi pe bancheta din spate şi…” a postat Cabral pe pagina personală, lăsând cititorii în suspans cu cele ce au urmat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.