Cum l-a transformat Asia Express 2025 pe Alejandro Fernandez, iubitul lui Emil Rengle: „Emisiunea asta este o lecție de viață”

Comentează
Exclusiv

Emil Rengle și Alejandro Fernandez formează una dintre cele mai sudate echipe de la Asia Express 2025, iar acest lucru se vede și în modul în care tratează competiția.

Cei doi, care sunt iubiți, reușesc să treacă peste aproape toate probele cu bine și chiar au pus mâna deja și pe patru amulete de câte 1.000 de euro fiecare.

Ce spune Emil Rengle despre certurile de la Asia Express 2025

Libertatea a stat de vorbă cu Emil Rengle, după ce filmările pentru Asia Express 2025 au ajuns la final, astfel că dansatorul, care este și coregraf, ne-a dezvăluit cum s-a înțeles cu Alejandro Fernandez în timpul competiției, dar și cum acesta s-a schimbat după o lună petrecută în show-ul de la Antena 1.

„O relație sănătoasă în care nu există argumente și ceartă, nu cred că e o relație sănătoasă. Noi ne certam de la chestii prostești: că unul voia la stânga, unul voia la dreapta. Deci nu erau certuri foarte mari. Dar bineînțeles că au existat, mai ales în momentele în care nu ne mergea bine. Când ne mergea bine, eram foarte fericiți, nu ne certam, era pace pe pământ. În momentul în care nu ne ieșeau lucrurile cum ne planificam, se scutura un pic pământul pe sub picioarele noastre.

Dar nu cred că am fost noi ăia care s-au certat cel mai mult în emisiunea asta. Băi, s-au certat mulți și cu de toate. Dar eu cred că noi am reușit să… Noi le-am ținut pe ale noastre în casă, știi? Noi le-am avut pe ale noastre, unul cu celălalt”, a spus Emil Rengle în exclusivitate pentru Libertatea.

Întrebat cine a codus echipa, dacă el sau Alejandro Fernandez, Emil Rengle a precizat că sarcinile au fost împărțite în mod egal, dar că el a fost cel care s-a descurcat cel mai bine la autostop.

Cum s-a schimbat Alejandro Fernandez după o lună în show-ul de la Antena 1

„Pe rând. La autostop, eu 100%. Deci am făcut rost de toate mașinile că aici, na… sânge de român! Nu te lași. Adică eu, dacă… Eu nu închideam ușa! Eu nu mă… Adică nu exista, dacă oprea mașina, gata, mașina nu mai scăpa. Eu eram în mașină, nu se putea. Alejandro are educație din Anglia, e mai politicos, e mai ca în Vest.

Dacă ne-a refuzat, dacă nu s-a uitat frumos, hai să nu deranjăm, să nu știu ce… Să vedeți voi cum se transformă Alejandro al meu în român într-o lună… Am făcut de toate! Am dansat, i-am blocat, i-am împins… numai ca să ne ia și să ne ducă unde vrem noi. Suntem competitivi”, a adăugat celebrul dansator și coregraf.

Referitor la cazare, deoarece foarte mulți concurenți se plâng de acest aspect la Asia Express 2026, Emil Rengle a dezvăluit că a învățat unele lucruri importante.

„Eu cred că la toată lumea cazarea a fost rea. Adică locurile în care găseam să ne cazăm erau… cum erau! Dar cred că poate în primele zile era șocant, după care am început să învățăm că oamenii care nu aveau foarte mult de oferit, ne ofereau, totuși, cel mai mult. Iar casele și oamenii care aveau potențial financiar, nu erau deschiși să ajute, nu ne primeau. Și în general, de când m-am întors din «Asia Express», mereu spun că emisiunea asta este o lecție de viață. Te schimbă, n-ai cum să nu te schimbi acolo ca om și ca mentalitate”, a încheiat Emil Rengle interviul pentru Libertatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
20:45
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
MONDEN
Valentina Pelinel și Cristi Borcea
Exclusiv
19:16
Cătălin Botezatu, dezvăluiri despre Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Cine are grijă de imaginea omului de afaceri
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare: „Să avem cu ce ne lăuda”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu este optimist că Guvernul său poate trece de Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
20:14
Luca Niculescu a anunțat când vrea să depună în Parlament lista de miniștri și programul de guvernare: „Am văzut deschiderea de a vota un guvern. Toate variantele sunt pe masă”
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Profimedia
19:05
Kelemen Hunor a dat verdictul despre Guvernul Luca Niculescu: „Am vorbit şi cu Sorin Grindeanu, şi cu Ilie Bolojan”
Ultimele știri
21:50
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
21:39
Schema prin care un bărbat a dat spre închiriere apartamente care nu erau ale lui și a câștigat peste 44.000 de euro, în Spania
20:58
5 știri by Libertatea - Actualitate: Sute de milioane de euro pentru centurile de pe Valea Prahovei, tinerii români care au primit o finanțare uriașă în SUA și secretul unei femei de 100 de ani
20:43
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
TRENDING
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
20:33
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Murături asortate la borcan
18:28
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajați sunt dispuși să se întoarcă”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...