Artistul a decis să îşi scoată la vânzare colecţia sa impresionantă de şepci. Are peste 70 de exemplare, fiecare cu povestea ei, la care ţine enorm, însă, în numele dansului, a hotărât să renunţe la ele. „Vreau să îmi vând toate şepcile pentru a strânge bani să sponsorizez o trupă de break dance care să reprezinte România la BOTI – Campionatul Mondial de Break Dance. Am de gând să organizez un casting în ţară, în urma căruia să-i adun pe cei mai buni, care să ne reprezinte. Au nevoie de bani pentru costumaţii, repetiţii, drum, o mulţime de lucruri mărunte, dar care se adună” a povestit CRBL.
Deschizător de drumuri în lumea break dance-ului, juratul România Dansează a declarat că se simte oarecum dator să facă acest pas, mai ales că şi el a ajuns până în finala europeană a concursului, alături de trupa Freakquency, câştigătorii primului sezon România Dansează. Artistul va oferi mai multe detalii despre modalitatea de achiziţionare a şepcilor în finala România Dansează de duminică, de la 20:30, la Antena 1.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.