Despăgubiri de peste cinci milioane de lire sterline pentru o româncă din Londra rămasă paralizată după un accident. Victima, apărată de un avocat român 

Comentează
Un grup de persoane in fata unei cladiri
Exclusiv

O româncă de 27 de ani din Marea Britanie (al cărei nume Libertatea a decis să nu-l facă public pentru a-i proteja identitatea) a obținut despăgubiri de peste cinci milioane de lire sterline după ce a rămas paralizată în urma unui accident produs de un român, pe care îl cunoscuse cu puțin timp înainte.

Compania de asigurări a refuzat inițial să o despăgubească pe victimă pentru că nu a purtat centura de siguranță și pentru că în mașina șoferului, care a fugit de la locul accidentului, a fost găsită o sticlă de vin. În plus, firma de asigurări a invocat faptul că șoferul a folosit date false la întocmirea poliței.

Reprezentată de o echipă de avocați condusă de Remus Robu, un avocat român din Londra, Andreea a câștigat în final disputa cu asigurătorul. Banii ar trebui să îi permită tinerei românce să ducă o viață atât cât se poate de decentă în condițiile date.

Foto

Șoferul și pasagerul au fugit de la locul accidentului

Mamă a trei copii, tânăra a fost victimă a unui grav accident rutier produs în anul 2024. Se afla pe bancheta din spate a unei mașini conduse de un tânăr român, pe care îl cunoscuse de puțin timp. În mașină, pe scaunul din față, se mai afla un bărbat, tot român.

La un moment dat, șoferul mașinii în care se afla românca a pierdut controlul volanului într-o intersecție, a intrat în coliziune cu alte două mașini și a ieșit în decor. Femeia a fost grav rănită, suferind leziuni la coloana vertebrală.

Potrivit avocatului Remus Robu, șoferul și pasagerul ar fi încercat să o scoată pe femeie din mașină, dar pentru că nu putea să meargă din cauza fracturilor la coloană, șoferul și celălalt pasager au abandonat-o pe iarbă și au fugit de la locul accidentului.

O sticlă de vin a fost găsită în mașină

„Norocul ei a fost că erau niște persoane în apropiere și ambulanța a trecut întâmplător pe acolo. Au luat-o, au dus-o la spital și a suferit zeci de operații. Diagnosticul stabilit: paralizie de la piept în jos, o traumă cu care trebuie să trăiască pentru tot restul vieții”, a declarat avocatul Andreei, Remus Robu, pentru Libertatea.

În urma anchetei declanșate după accident, șoferul fugar a fost capturat, dar nu s-a putut stabili dacă a consumat sau nu alcool. Au existat însă suspiciuni de consum de alcool pentru că în mașină a fost găsită o sticlă de vin. În urma procesului penal, șoferul vinovat de producerea accidentului a fost condamnat la închisoare cu executare și deportat în România, cu interdicția de a se întoarce în Marea Britanie.

Compania de asigurări a refuzat să despăgubească victima

Pentru că românca nu purta centura de siguranță în momentul impactului, dar și pentru că în mașina în care tânăra s-a urcat de bunăvoie a fost găsită o sticlă de vin, compania de asigurări la care era încheiată polița de răspundere civilă auto a refuzat să accepte culpa și să despăgubească victima rămasă paralizată.

În plus, a explicat avocatul român din Londra, firma de asigurări a invocat un alt detaliu descoperit cu ocazia anchetei penale. Pentru a reduce costul asigurării, la momentul achiziției poliței, șoferul a introdus date false: o adresă fictivă (mai departe de Londra) și o vârstă mai mare.

Mai mult decât atât, compania de asigurări ar fi insinuat chiar că victima făcea parte dintr-o grupare cu activități dubioase în Marea Britanie. „Nu au fost decât niște bănuieli pe care nu au putut să le susțină. Clienta noastră, la momentul accidentului, lucra la un hotel”, a declarat avocatul Robu pentru Libertatea.

Cazul, dus la Înalta Curte de Justiție

Echipa de avocați condusă de Remus Robu a angajat un avocat pledant (conform sistemului britanic) și a dus cazul direct la Înalta Curte de Justiție, ocolind instanțele inferioare. Avocații româncei au chemat în instanță șoferul, compania de asigurări și echivalentul britanic al Fondului de Garantare din România.

Dosarul a fost construit pe expertize medicale realizate de specialiști de top în traume vertebrale, paralizie și psihiatrie. Costurile expertizelor, susține avocatul Robu, au fost de ordinul sutelor de mii de lire. „Numai timbrul fiscal ca să mergi la Înalta Curte e de minim 10.000 de lire”, explică avocatul român din Londra.

Toate aceste costuri au fost plătite de cabinetul de avocatură, care și-a asumat toate cheltuielile litigiului, urmând să încaseze doar un onorariu de succes, dacă obține despăgubirile cerute. „Clientul nu plătește absolut nimic pe parcursul cazului. Dacă avocatul își pierde cazul, clientul nu are nicio obligație financiară. Contractul specifică foarte clar: nu câștigăm, nu ne plătești”, susține avocatul român din Marea Britanie.

Foto

Firma de asigurări a acceptat să negocieze și a plătit milioane de lire sterline

Confruntați cu perspectiva unui proces cu cheltuieli de judecată „de ordinul sutelor de mii” de lire, asigurătorul și fondul de garantare au propus, înainte de prima înfățișare de la Înalta Curte, o procedură de tip mediere.

Părțile nu se întâlnesc față în față. Fiecare echipă stă într-o cameră separată, iar avocații pledanți, celebrii „barristers” cu perucă din tribunalele britanice, negociază între ei până se ajunge la o sumă.

Argumentul central al avocaților conduși de Remus Robu a fost simplu: „Pasagerul implicat în orice accident nu e vinovat niciodată, cu mici excepții”. Pentru lipsa centurii, reducerea maximă a despăgubirii este de 25%, iar dacă expertizele arată că traumele ar fi fost aceleași și cu centură, procentul scade spre 5-10%.

Negocierile s-au încheiat cu un acord prin care firma de asigurări a fost dispusă să îi acorde victimei despăgubiri de peste 5 milioane de lire sterline.

„A fost foarte greu pentru mine”

Suma îi permite victimei, care se poate deplasa numai în cărucior și are nevoie de asistent permanent, inclusiv pentru a fi mutată din scaunul cu rotile în pat, să își cumpere o casă și o mașină adaptate dizabilității sale și să aibă „o viață cât se poate de decentă”.

„A fost foarte greu pentru mine. Am nevoie de ajutor tot timpul. Nu pot să mă dau jos din pat singură, nu pot să mă dau jos din căruț, la baie la fel. Nici să mănânc nu pot singură. Am nevoie să-mi taie cineva alimentele pentru că nu am putere în mâini”, a declarat tânăra pentru Libertatea. Ea a mărturisit că primul gând în momentul în care a aflat că nu va mai putea merge a fost: „degeaba mai trăiesc”. „A fost greu, dar până la urmă trebuie să accept situația”, a mai declarat românca stabilită în Marea Britanie.

Cum se calculează sumele în Marea Britanie. Nicio liră pentru daune morale

Spre deosebire de România, unde în cazuri similare cea mai mare parte a despăgubirilor o reprezintă daunele morale, în Marea Britanie, spune avocatul Robu, nu există daune morale.

Pentru a ilustra sistemul britanic de plată a despăgubirilor în urma accidentelor, avocatul folosește o comparație din bucătărie.

Într-o primă „cratiță” intră pierderile financiare: salariul pe care victima l-ar fi câștigat până la pensie, costul a două asistente care să o îngrijească în ture pentru tot restul vieții, terapia, fizioterapia, o casă adaptată nevoilor unei persoane cu dizabilități. Toate calculate la nivelul costurilor din Marea Britanie și corectate cu inflația, element pe care, observă avocatul, instanțele din România încă ezită să îl ia în calcul.

În a doua „cratiță” intră trauma în sine, evaluată după ghiduri oficiale actualizate periodic, care uniformizează compensațiile. „Pentru cineva cu traumele pe care le are clienta din acest caz, la coloana vertebrală, te uiți undeva în jur de 150.000-200.000 de lire”, spune avocatul. Doar pentru vătămarea propriu-zisă.

Remus Robu susține că asigurătorul a încercat să diminueze valoarea daunelor susținând inclusiv faptul că tânăra va lua banii și va pleca în România, unde costurile vieții sunt mai mici. Argumentul a picat: victima are drept legal de ședere în Marea Britanie și va rămâne acolo, cu îngrijire plătită la standarde britanice.

„Nu avem voie să plătim vânători de cazuri”

Avocatul, român stabilit de peste 20 de ani în Marea Britanie, unde și-a făcut studiile și profesează exclusiv în sistemul britanic, spune că a fost contactat pentru acest caz de fratele victimei, care l-a găsit pe internet.

„Am mers la spital, am insistat să văd familia ei, m-am întâlnit cu tatăl și cu fratele ei, și abia după aceea am mers să o văd pe ea. Era conștientă, dar cu toate aparatele pe ea, nici nu putea să vorbească”, povestește avocatul

Întrebat despre fenomenul „vânătorii de clienți” din România, unde emisari ai unor case de avocatură ajung la ușa familiilor înaintea sicriului, avocatul spune că în Marea Britanie practica este interzisă: „Noi nu avem voie să plătim un posibil agent. Trebuie să te contacteze clientul”.

Alte cazuri în care avocatul Robu a obținut milioane de lire pentru români din Marea Britanie

Avocatul Robu nu este la primul caz de răsunet în care obține daune de milioane de lire sterline pentru români care au ajuns victime ale unor accidente în Marea Britanie. Libertatea a relatat în 2020 cazul unui român pentru care Remus Robu a obținut despăgubiri de două milioane de lire după ce și-a pierdut un picior în urma unui accident de muncă produs în fabrica în care bărbatul lucra.

Într-un alt caz relatat de Libertatea, Remus Robu a obținut mai mult de cinci milioane de lire pentru un român rămas paralizat după un accident de muncă pe un șantier din Londra.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un colaj cu un fundal verde cu negru si un medalion cu un barbat
Analiză
09:30
Cum a funcționat timp de doi ani un post de radio online care emitea propagandă legionară. Radio Camarad, emisiuni despre „mafia evreiască”, „goimi” și „târtani”
Picioare de femeie încălțate cu pantofi cu toc înalt și legate cu un lanț.
08:55
Planul diabolic prin care o femeie din Vaslui a încercat să-i fure iubitului 47.000 de euro. „Fără poliție, ne-am înțeles!”
MONDEN
Sandra Mutu pe stadion
09:18
Imagini cu Sandra Mutu la pupitrul știrilor Antena Stars. „Am început oficial. Și nu-mi spuneți că n-am zâmbit suficient”
Dan Alexa despre idila cu Andreea Popescu
09:11
Reacția lui Dan Alexa, după ce Andreea Popescu a recunoscut idila. Ce o face specială pentru el: „Rar am întâlnit”
POLITIC
Vicepremierul Tanczos Barna ține un deget în zona buzelor
2 sept.
UDMR spune că ar putea susține un guvern minoritar PSD, dar are o condiție decisivă pentru Grindeanu
Nicușor Dan, după decizia CCR care îl poate lăsa pe Dominic Fritz fără mandatul de primar în Timișoara: „S-a întâmplat sǎ îmi mențin opinia și dupǎ alte motivări ale Curții”
2 sept.
G4media: Comisia Europeană cere României explicații despre noua Lege a integrității și „amendamentul Fritz”. Ce întrebări a primit Bucureștiul
Ultimele știri
10:00
Rafinăriile europene obţin profituri aproape record din benzină, pe fondul crizei globale de aprovizionare
09:43
Un șofer român de TIR a fost răpit și torturat o săptămână și chiar înainte să fie executat a fost salvat de poliția spaniolă. Videoul cu pistolul la tâmpla lui a ajuns la alți șoferi români
09:40
În anii 900, vikingii au îngropat 18,5 kilograme de argint într-un vas. În 2026, un bărbat care își făcea o terasă a găsit comoara
09:37
ÎCCJ pronunță astăzi decizia cu o miză de 4,8 miliarde de lei: Magistrații cer plata restanțelor salariale, Guvernul avertizează asupra impactului bugetar
TRENDING
06:49
În 1981, România a construit o locomotivă la Craiova. În 2025 era aproape abandonată, iar bulgarii au readus-o pe șine
2 sept.
Program TV „Insula Iubirii”. În ce zile și la ce oră se difuzează „Insula iubirii” 2026
2 sept.
Horoscop 3 septembrie 2026. Vărsătorii vor ști de ce s-au stricat anumite relații din cele care contează pentru ei
07:00
Loto 6/49 din 3 septembrie 2026. Report de peste 3,98 milioane de lei la 6/49, categoria I
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
08:34
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Alexis, puiul de focă orfan
08:07
Un pui de focă și-a căutat mama timp de trei zile, din plajă în plajă, în Grecia: „A fost clar că trebuie să intervenim”
O familie formată din soț și soție, mândoi îmbrăcați în alb, în timp ce țin un bebeluș în brațe
2 sept.
Doi soți sunt obligați de stat să trăiască separat, la mii de kilometri distanță, pentru că femeia nu are un salariu destul de mare
O stradă întunecată din Italia, unde blocurile sunt foarte apropiate, atât devapropiate în cât lumina naturală nu mai pătrunde
2 sept.
O badantă din Italia a rămas fără portofelul cu 200 de euro și acte când a fost abordată de un bărbat pe o stradă întunecată de lângă casă 
Cum să alegi cea mai bună carne pentru friptura de duminică - Imagine cu coaste de vițel cu os, maturate la uscat, coapte cu ierburi și condimente, servite pe o tavă neagră
2 sept.
Ghidul consumatorului inteligent: cum să alegi cea mai bună carne pentru friptura de duminică
Zile libere 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad - Imagine parţială cu fila din calendar corespunzătoare lunii ianuarie
31 aug.
Zile libere în 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad
Când este echinocțiul de toamnă 2026 - Imagine din spaţiu, în care sunt surprinse Pământul, Soarele şi Luna la echinocţiul de toamnă
22 aug.
Când este echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care începe toamna astronomică
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kilogram de legume - Sursă foto: Shutterstock.
1 sept.
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kg de legume. Greșeala care îți strică toată zacusca
O mână ține un smartphone pe ecranul căruia este deschisă aplicația ROeID, cu mesajul „Identitatea ta digitală”. Pe masă, în fundal, se află o carte de identitate românească.
08:52
Cum îți faci cont ROeID de pe telefon, în 5 pași. Ai nevoie doar de smartphone și cartea de identitate
Otopeni, România – 25 februarie 2020: Pasageri în incinta Aeroportului Internațional Henri Coandă, situat în apropierea orașului București, România.
08:15
Exod istoric în România: În 2025 s-a înregistrat cel mai mare număr de plecări definitive din țară din ultimii 35 de ani. De ce nu mai vor românii să se întoarcă
Sigla METRO, cu litere galbene strălucitoare pe clădirea albastră în spatele verdeții luxuriante
06:35
Un lot de brânză a fost retras din magazinele METRO după depistarea bacteriei Listeria. ANSVSA le cere clienților să nu îl consume
Centrala Nucleară de la Cernavodă
2 sept.
Noi măsuri pentru asigurarea debitului de apă necesar la Cernavodă: Nave și barje vor fi amplasate la 600 de metri distanță, pentru a direcționa apa spre centrală
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism? 
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
1 sept.
Numai retragerea lui Netanyahu ar permite Israelului să-și reconstruiască sufletul