Emil Rengle a câștigat „Românii au talent” în 2018, iar acum e concurent la „Survivor România” 2022, emisiune pe parcursul căreia a făcut declarații despre familia lui. În copilărie, dansatorul și coregraful a fost marcat, spune că mama lui a vrut să se sinucidă.
Într-un moment delicat al competiției din Republica Dominicană, când a fost nominalizat pentru eliminare, Emil Rengle a ales să vorbească despre drama pe care a trăit-o. „Mama mea a avut de multe ori gânduri de suicid. A pierdut un prim copil. Noi am avut un frate, pe care eu nici nu l-am cunoscut. Cel mai des auzeam de la mama faptul că vrea să se sinucidă. Aveam 7-8-9 ani. Nici eu, nici sora mea nu aveam voie să intrăm în camera unde stătea mama. Urla dinăuntru că voia să se sinucidă.
Toată viața mi-a fost frică să nu se întâmple acest lucru. Am devenit obsedat de mama, pentru că nu știam cât o s-o mai am. Fiind mic, nu înțelegeam. Cum adică să vrei să te sinucizi? De ce ai vrea să pleci și să ne lași?”, a povestit Rengle, cu lacrimi în ochi, la PRO TV, conform fanatik.ro.
„M-am ascuns în coșul de rufe nespălate doar ca să-i arăt că nu vreau să plece. Am stat foarte multe ore și s-au speriat și au chemat Poliția. Îmi era frică să mai ies când am auzit că o să iau bătaie”, a mai spus Emil.
S-a aflat cu ce se ocupă părinții lui Emil Rengle de la „Survivor România”. În 2018, la „Românii au talent”, el spunea că tatăl său este taximetrist, iar mama sa - casnică. Dansatorul și-a dorit mult să își ajute familia și să le ofere acestora un trai mai bun.
„Vreau să îi ajut pe ai mei, să le ofer un trai mai bun. Am o familie simplă, tata e taximetrist, mama e casnică în prezent, dar a lucrat la o fabrică de pantofi, iar sora mea, Dalma, 29 de ani, e angajată într-o fabrică din Oradea. Deşi condiţiile noastre de trai nu au fost excelente, am învăţat să fim uniţi, mereu ne-am găsit fericirea în lucruri simple, pentru că dragostea învinge orice obstacol.
Noi avem o relaţie deschisă, aşa că în viitorul apropiat ne vom aşeza cu toţii la masă şi vom decide ce vom face pentru noi”, spunea Emil Rengle în 2018, după ce a câștigat show-ul de talente de la PRO TV, relatează Fanatik.