Noile structuri subterane vor constitui nucleul unui sistem de fortificații menit să întărească flancul estic al NATO în regiune.

Potrivit trupelor de geniu estoniene, buncărele sunt proiectate pentru a proteja soldații în special de lovituri directe ale muniției de artilerie de 152 mm, calibru utilizat de armata rusă, dar și parțial împotriva atacurilor cu drone.

Structurile sunt îngropate și consolidate pentru a oferi protecție în cazul unor incursiuni sau atacuri militare de intensitate ridicată.

În prezent, cinci buncăre sunt deja în construcție, iar alte 20 de structuri urmează să fie finalizate în lunile următoare.

Conform calendarului actualizat, întreaga Linie de Apărare Baltică ar urma să fie finalizată până la sfârșitul anului 2027.

Inițial, autoritățile estimau finalizarea majorității buncărelor până la finalul lui 2026, însă proiectul a fost întârziat de probleme administrative, inclusiv dificultăți legate de achiziționarea terenurilor de la proprietari privați din zonele vizate.

Lucrările de consolidare a frontierei au început încă de la mijlocul acestui an, odată cu săparea unor șanțuri antitanc, menite să încetinească sau să oprească înaintarea vehiculelor militare.

Proiectul Liniei de Apărare Baltice a fost convenit la începutul anului 2024, la Riga, de miniștrii Apărării din Estonia, Letonia și Lituania. Scopul acestuia este consolidarea flancului estic al regiunii, inclusiv protecția împotriva unor posibile incursiuni militare din Rusia și Belarus.

În perspectivă, linia defensivă baltică va fi conectată la „Scutul Estic” al Poloniei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.